Domnului Stelian Tănase, director-general al Televiziunii Române

Domnule Director-General,

       Urmărim cu interes de ani de zile zbaterile neputincioase ale României de a câștiga concursul Eurovision. În fiecare an Televiziunea Română sosește cu o nouă idee, care mai de care mai prețioasă, se autosugestionează că de data asta va câștiga dar realizează în final că nu a ghicit nici în acest an formula magică. Această formulă este, așa cum știți, foarte complicată iar numărul de voturi obținut nu depinde neapărat de calitatea producției muzicale prezentate. Multe țări, unele cu o experiență categoric mai bogată decât România în industria muzicală internațională, se confruntă cu aceeași problemă legată de sistemul de vot, reușind să înregistreze eșecuri dureroase pentru publicul lor național.

        Este foarte interesantă pasiunea pe care acest concurs o declanșează an de an nu numai în Europa, dar și pe întreg globul. Cu toate că există aproape tot timpul afirmații legate de votul „tactic” practicat de unele țări, în fiecare an milioane de telespectatori se lipesc de televizoare pentru a urmări încă o ediție a acestei fantezii. Să fie această atracție generată doar de dorința omenească de a ști ce mai face vecinul? Ar putea fi Eurovision o ultimă relicvă a unui spirit unionist european aprins în urmă cu multe zeci de ani de cei ce au dorit o Europă mare, puternică și comună? Se prea poate. Să fie audiența deci motivul pentru care unele țări aleg să participe la acest concurs adoptând o strategie de prezentare mai apropiată de comerț decât de cultură? În zelul lor, echipele de creație se lasă duse uneori de valul imaginației mai mult decât este cazul, stârnind de multe ori zâmbete cu subînțeles, așa cum a fost cazul Poloniei la ediția de anul trecut.

         Ne întrebăm, în aceste condiții, dacă strategia de prezentare a României la acest concurs este una care să aducă vreun beneficiu țării. Ca să fim sinceri, câștigarea locului întâi este un obiectiv nerealist pentru țara noastră, din motivele pe care le-am arătat mai sus. Este chiar nociv pentru moralul românilor să vă propuneți așa ceva doar ca să eșuați lamentabil. Credem mai degrabă că o interpretare cu un mesaj frumos, pozitiv, în care artiștii români să își dovedească din plin talentul ar fi un punct câștigat pentru imaginea României în lume.

          Spre surprinderea noastră însă, juriul românesc din acest an al concursului a decis să ne dezamăgească 100%. Trecem peste chestiunile legate de plagiat sau de faptul că era cunoscut câștigătorul cu mult timp înainte de jurizare. Melodia României de anul acesta, deși nu extrem de slabă din punct de vedere componistic sau interpretativ, este una cu un mesaj deprimant dar mai ales nedrept. Poate nu realizați, dar alegerea acestei melodii spune despre România mai mult decât o spun versurile și acordurile sale melancolice.

           În primul rând, suntem consternați de lipsa de corelație între textul melodiei și scenariul videoclipului. Cei care au gândit momentul grupului Voltaj au dorit să atașeze melodiei în mod neapărat un subiect pe care îl consideră de actualitate. Și pentru că nu au fost siguri ca românii vor înțelege mesajul, ei au lipit in videoclip și un text explicativ despre copiii emigranților români. Este curioasă neîncrederea pe care cei care au creat pachetul de prezentare al melodiei o manifestă față de puterea artei de a folosi simboluri pentru a transmite publicului un mesaj. Dacă echipa dumneavoastră de creație nu ar fi insistat să lege melodia României de la Eurovision de problemele copiilor lucrătorilor români din străinătate, povestea din videoclip ar fi fost mai ușor de înțeles oriunde pe mapamond și mai ales în Europa, de acolo de unde vă așteptați să primiți voturi. Dar nu, TVR a dorit în mod clar să transmită un mesaj care este jignitor pentru românii plecați la muncă în străinătate, pentru că nu toți și-au lăsat copiii în țară, așa cum pretinde videoclipul dumneavoastră. Ați dorit neapărat să dați o lecție de pretinsă moralitate emigranților români prin folosirea unor cifre înșelătoare și să generalizati situații care nu reprezintă majoritatea.

          Ce ne spune acest mod de lucru despre România deci, domnule director-general? Că țara noastră abordează problemele cetățenilor săi mai degrabă la televizor decât prin măsuri concrete. Că statul român nu are nici un fel de respect pentru realitate și că, prin manipulări grosolane, își conduce poporul certându-l, nu ajutându-l. Că tristețea și lipsa de viitor au devenit o emblemă pe care România o poartă cu resemnare și inconștiență. Că separarea familliior emigranților este tratată, ca și alte probleme, fără nici un fel de grijă de către stat, care se absolvă de orice fel de responsabilitate și transferă vina pentru aceste situații exclusiv asupra părinților. Fără să vrea, melodia aleasă de TVR pentru concursul Eurovision de anul acesta explică foarte bine de ce România se confruntă cu problemele copiilor din familiile emigranților sau cu multe alte probleme. În primul rând pentru că statul este un dușman al cetățeanului.

           Ce vor vedea așadar despre România telespectatorii europeni anul acesta la Eurovision? Imaginea copiilor abandonați din orfelinatele românești încă atârnă ca un spectru deasupra României în memoria cetățenilor occidentali. Nu de mult timp, televiziunea publica spaniolă a realizat un reportaj care include și filmări despre copiii din canalele Bucureștiului. Doriti să perpetuați această imagine, să o reîmprospătați? Melodia dumneavoastră, așa cum de fapt este și prezentată de proiectul parcă agățat de aceasta în ultimul moment de un activist ONG nepriceput, nu este decât un excelent apel pentru donații în cadrul unui teleton pentru salvarea dezastrului numit România.

Problemele sociale apărute ca efect ale emigrației masive ar fi trebuit să fie abordate în mod eficient de autorități de foarte mult timp, domnule director-general. Este imposibil însă să se rezolve așa ceva prin intermediul unor departamente care lucrează doar cu elitele, așa cum face Guvernul României, sau care există doar pe hârtie, așa cum procedează Președinția României. Între timp, România s-a hotărât să caștige cu această temă un premiu la un concurs muzical.

Maestre, ceva e putred în țara noastră!

          Este foarte interesant că în finalul videoclipului, micuțul care este personajul principal decide să plece și el din Romania. Nu îl poate condamna nimeni pentru asta.

Costel Petre

Director

Romania In The Third Millennium

Comunicat 

        Recentele acțiuni ale autorităților române legate de legislația privitoare la românii din străinătate au relevat încă o dată incapacitatea acestor instituții de a aplica în mod corect și egal pentru toți cetățenii legile în vigoare în România. Contradicțiile și tensiunile apărute între Camera Deputaților și Ministerul de Externe au pus din nou în evidență lipsa de cooperare, incompetența și iresponsabilitatea unor factori de decizie politici importanți din România. Impresia creată de această succesiune de evenimente și nu numai este că România se prezintă astăzi ca o țară în care statul funcționează pentru a servi exclusiv manevrelor politice și financiare ale celor aflați la putere și grupurilor lor de susținere, în complet dispreț față de cele mai elementare principii democratice pe care România s-a angajat în repetate rânduri să le respecte. Deși primul-ministru al României îi acuză pe românii din diaspora că aduc prejudicii de imagine țării prin opiniile critice pe care aceștia le exprimă față de situația din țară, observăm cu tristețe că instituții publice extrem de importante nu fac decât să submineze atât încrederea în România a partenerilor străini cât și relația dintre țara natală și diaspora română. Dealtfel, interesul manifestat de societatea românească, de mass-media din România, pentru congresul românilor de pretutindeni a fost zero, chiar dacă unele ziare de limba română din occident au dedicat spații importante modului în care statul român dorește să organizeze acest eveniment. Fără atenția acordată de aceste ziare, cărora le mulțumim pentru efortul lor, congresul românilor de pretutindeni ar fi devenit o simplă afacere internă a PSD, o dedicație pentru campania electorală a lui Victor Ponta. Marea majoritate tăcută a diasporei române nu a acordat nici un fel de atenție jocurilor politice care se fac în numele său. 

        În vederea îmbunătățirii relației dintre toți românii din străinănate și statul român, înainte de a încerca să organizeze evenimente festiviste cu obiective politice ascunse, autoritățile române trebuie să clarifice următoarele aspecte legate de acest congres: 

 

1. Conceptul de „români de pretutindeni” - documente diferite ale autorităților statului român se referă la grupuri distincte ale românilor din afara granițelor, sau ocolesc anumite perioade din istoria tarii (1989-2000); politicienii români trebuie să pună în concordanță diferitele texte ale documentelor oficiale referitoare la românii din străinatate. 

2. Care este rolul diasporei în cadrul arhitecturii statului român – ce loc are diaspora în societatea românească? 

3. Este hotarât statul român să sprijine și să încurajeze dezvoltarea asociațiilor non-profit ale românilor din afara granițelor sau doreste să coopereze cu individualităti și societăți comerciale? Deși domnul Stanoevici nu contenește să critice diaspora pentru lipsa sa de organizare, departamentul pentru românii de pretutindeni pe care îl conduce este gata să finanțeze firme sau chiar persoane. Este important doar să se cheltuie bugetul acestui departament, nu conteaza și de către cine? 

4. Care urmează să fie rolul Consiliului Românilor de Pretutindeni în condițiile în care și MAE, și DRRP și comisiile parlamentare de specialitate desfășoară același activități referitoare la românii din străinătate. 

5. Va încerca acest consiliu să funcționeze ca un tampon între emigranții români și autoritățile statelor de reședință, în condițiile în care autoritățile statului român au sabotat până în acest moment colaborarea dintre asociațiile românești incomode și autoritățile statelor de rezidență? 

6. De ce a dorit Ministerul de Externe să forțeze organizarea congresului românilor de pretutindeni în acest an, un eveniment a carui organizare este de competența Camerei Deputaților? 

 Costel Petre, Director Romania In the Third Millennium, 28.09.2014

O scrisoare pierduta... de PSD

Stimată doamnă / Stimate domnule Preşedinte,

Numărul românilor stabiliţi în afara graniţelor ţării a crescut în ultimii ani din ce în ce mai mult, iar majoritatea acestora au ales să lase în urmă familii, copii, rude, prieteni în încercarea, de multe ori disperată, de a găsi în străinătate condiţii de muncă sau de viaţă mai bune decât cele din ţară.

Nevoia de a se integra într-o nouă societate şi necesitatea de a se face acceptaţi şi primiţi de membrii noilor comunităţi în mijlocul cărora s-au stabilit, au determinat în multe cazuri intrarea într-o competiţie inegală a valorilor tradiţionale şi a culturii în care s-au născut şi au crescut cu cele ale ţărilor în care au ales să se stabilească.

În aceste condiţii, rolul asociaţiilor culturale şi al fundaţiilor româneşti din străinătate a devenit unul fundamental, acestea fiind printre puţinele forme de organizare care au reuşit să menţină împreună comunitatea românească.

Efortul dumneavoastră de a păstra şi promova, contrar tuturor greutăţilor, valoarea spiritualităţii şi culturii româneşti, reprezintă pentru noi toţi o dovadă vie a faptului că trebuie să fim mândri că suntem români.

Într-o Europă reticentă, care îi priveşte încă de multe ori pe cetăţenii români, drept cetăţeni de rangul doi, cultura reprezintă una dintre armele cele mai valoroase prin care se poate realiza o schimbare radicală a modului în care suntem percepuţi în afara graniţelor ţării în care ne-am născut.

Alegerile europarlamentare din 25 mai 2014 reprezintă una dintre puţinele posibilităţi concrete prin care votul românilor stabiliţi în străinătate poate reprezenta un demers cu efecte directe atât asupra vieţii lor, în statele pe al căror teritoriu s-au stabilit, cât şi asupra celor dragi rămaşi acasă.

Vă suntem recunoscători pentru meritele care vă revin în promovarea valorilor şi a identităţii româneşti în străinătate, motiv pentru care ne exprimăm speranţa că-i veţi încuraja pe toţi cei care sunt membri ai organizaţiilor pe care le reprezentaţi, sau beneficiari ai programelor pe care le-aţi derulat în vederea promovării cu cinste a românismului în străinătate, să îşi exercite dreptul la vot, în condiţiile în care toţi suntem membri cu drepturi depline ai Uniunii Europene.

Sperăm ca împreună să aducem România mai aproape de toţi cei care, deşi departe de ţara în care s-au născut, nu au uitat niciodată să simtă şi să trăiască româneşte.

Cu prietenie, Stela Arhire

 Tel: 004/ 0742 684 749
E-mail:stela.arhire@gmail.com


-------------------------------------------------------------------------


Evident, dragi cititori ai acestui blog, un asemenea atac nu putea ramane fara raspuns din partea noastra:


Draga Stela Arhire,

Nu ma mira faptul ca va adresati unei baze de date  si nu unor identitati. Scrisoarea dumneavoastra nu ni se potriveste chiar de loc! Dar nu mai am pretentii foarte mari de la "politicienii" romani, de care nu sunt foarte mandru, desi am fost si eu membru al unui partid politic din Romania. Nu PSD.

Aparent scris de la suflet la suflet, mesajul dumneavoastra pare compus din punctul meu de vedere de un ofiter de informatii cu deprinderi in arta manipularii. Melanjul care cuprinde acuzatii voalate si invechite la adresa emigrantilor romani (care si-au lasat in urma familiile in incercarea "disperata" de a trai mai bine) si linguseli adecvate momentului important pe care doriti sa il speculati pare sa fie din pacate doar dovada starii de panica electorala pe care o traversati.
As dori, ca reprezentanta a partidului de guvernamant din Romania, sa imi spuneti daca vedeti vreun motiv de mandrie pentru un roman atunci cand trebuie sa isi caute cele necesare traiului intr-o alta tara?
Faptul ca romanii trebuie sa isi paraseasca familiile din disperare nu pentru o viata mai buna ci pentru o viata posibila va face sa fiti mandra de partidul dumneavoastra?

Nu stiu ce anume va indreptateste sa faceti aprecieri asupra relatiilor dintre emigrantii romani si noile societati in care s-au stramutat. Personal, nu am observat o dorinta generala iesita din comun a emigrantilor romani de a se integra in noile lor spatii culturale. Dar ma ingrijoreaza usurinta cu care ii acuzati pe emigrantii romani ca aseaza cultura romaneasca pe o pozitie inferioara pentru a face pe plac "noilor prieteni". Veniti la Londra si va voi demonstra oricand pe viu cat de nedreapta, superficiala si aroganta sunteti in mandria dumneavoastra de a fi romanca din Romania.

Treceti brusc in continuare la gadilarea orgoliului celor care au activitate in domeniul cultural non-guvernamental romanesc din diaspora, transformandu-i in motivul si calea pentru a fi mandri ca suntem romani si apeland din nou interesat la imaginea de discriminati pe care o au romanii in Europa. Doresc sa va intreb foarte simplu: cunoasteti ce partid din Romania a negociat tratatul de aderare al Romaniei la UE? Pentru ca acolo se afla originea transformarii romanilor in cetateni de mana a doua de care vorbiti!

Si apoi dintr-o data faceti saltul de la cultura la politica! Cam dur, dupa parerea mea, pentru politica si cultura din Romania. Si ajungem de fapt la adevaratul motiv pentru care ne scrieti: va intereseaza sa obtineti ceva, ca de obicei, de la romanii din strainatate.
Asociatia noastra i-a incurajat intotdeauna pe romanii din Marea Britanie sa mearga la vot, inca de pe vremea cand dumneavoastra abia va inscriati in PSD. Din pacate statul roman (va rog sa nu confundati cu Romania), de care nu suntem foarte mandri, ne-a stat impotriva in demersurile noastre.
Este incredibil cu cat tupeu un partid care a fortat milioane de romani sa ia calea pribegiei doreste sa fie votat azi de acestia in numele romanismului international. Partidul dumneavoastra este acelasi partid care a vehiculat ideea ca romanii din strainatate nu trebuie sa voteze la alegerile din Romania. Va intreb inca o data: sunteti mandra ca sunteti membru al PSD?

Ca de obicei pentru cei care se considera nationalisti, incheiati cu un apel la unitate.

"Impreuna"? E o sugestie de colaborare reala? Probabil nu, dar "da bine" in scrisorile electorale...


Costel Petre
Director

 --------------------------------------------------------------------------------

Imediat dupa ce a primit raspunsul nostru, semnatara scrisorii a realizat ca au facut o greseala si a incercat sa dreaga busuiocul, trimitand o noua scrisoare:


 --------------------------------------------------------------------------------

Dragi români de pretutindeni,

Alegerile europarlamentare din 25 mai a.c. reprezintă una dintre oportunităţile prin care votul exprimat de fiecare dintre noi poate avea o influenţă directă asupra vieţii noastre, indiferent de statul pe al cărui teritoriu am ales să locuim.

Suntem conştienţi că mulţi dintre voi au ales cu multe sacrificii şi renunţări să părăsească România, în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, sau a unor oportunităţi de dezvoltare profesională mai bune, chiar dacă preţul plătit a însemnat, în majoritatea cazurilor, lăsarea în ţară a copiilor, rudelor sau prietenilor.

Sacrificiile făcute nu au fost întotdeauna pe deplin recunoscute, multe dintre percepţiile greşite şi rezerva cu care aţi fost priviţi de autorităţile din noile state datorându-se din păcate şi unora dintre cei care au fost reprezentanţii României în Parlamentul European.  

Am ajuns astfel în situaţia în care mândria de a fi român a devenit un lucru pe care evităm să îl mai recunoaştem deschis, iar valorile şi bogăţia tradiţiilor culturale şi spirituale naţionale nu se regăsesc încă pe locul meritat în ansamblul culturii europene.

Alegerile de duminică pot fi momentul în care exprimarea votului vostru, într-un număr cât mai mare, poate crea bazele asigurării unui cadru european comun care să garanteze aceeaşi recunoaştere a valorii muncii în toate statele membre UE, atragerea de fonduri europene care să sprijine înfiinţarea de noi locuri de muncă ce pot încuraja revenirea multora dintre voi în ţară.

Este momentul ca cei pe care îi vom trimite în Parlamentul European să reprezinte cu mândrie România şi să continue lupta pe care au început-o în scopul afirmării valorilor şi identităţii româneşti, a mândriei de a fi români, în calitate de cetăţeni cu drepturi egale ai UE.

Votul vostru va influenţa de această dată, în mod direct, bunăstarea celor rămaşi în ţară, în aceeaşi măsură în care votul celor de aici se va răsfrânge asupra calităţii vieţii voastre, indiferent de ţara în care locuiţi.

Prezenţa într-un număr cât mai mare la vot, reprezintă în acelaşi timp şi un semnal puternic pentru autorităţile din statele pe al căror teritoriu locuiţi, care vor avea astfel dovada directă a dimensiunii şi importanţei covârşitoare a comunităţii româneşti, a cărei voce trebuie să înceapă să se facă auzită, ieşind astfel din conul de umbră în care în mod nedrept a fost plasată.

Este momentul ca prin prezenţa la vot, fiecare dintre voi să demonstreze că este o prezenţă ce contează, iar mândria de a fi român să devină o realitate de care ceilalţi europeni vor trebui să ţină cont.

Cu prietenie,

Stela Arhire - Secretar General PSD Diaspora

Tel: 004/ 0742 684 749

-- 

PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT

Organizatia PSD Diaspora

 

Şoseaua Kiseleff, nr. 10, Sector 1, CP 011346, Bucureşti

Tel:  +40 31 413 51 14; Fax: +40 31 413 51 99

www.psddiaspora.ro; www.psddiaspora.com 

-----------------------------------------------------------------------------








Intrucat diferenta dintre cele doua scrisori nu ni s-a parut semnificativa, i-am comunicat  Stelei Arhire ca primul nostru raspuns ramane valabil. Speram ca PSD sa nu ne reproseze ca au pierdut alegerile in diaspora din cauza noastra. Cat despre lipsa noastra de colaborare cu Departamentul pentru romanii de pretutindeni, probabil situatia va ramane aceeasi dupa acest schimb de e-mailuri. Ne-am cam obisnuit ca statul roman sa nu ne mai considere romani penru ca avem curaj sa criticam ce se intampla in Romania si prin ambasadele acesteia.

Costel Petre
24. 05.2014

Comunicat

Asociația Romania In The Third Millennium ia act cu ingrijorare de intensificarea folosirii unui limbaj neprietenos în mediile britanice și românești în legatură cu imigranții români din Marea Britanie, cu rezonanțe inclusiv la nivelul Uniunii Europene.

Asociația noastră a protestat în cel mai categoric mod posibil începând cu anul 2006 față de abuzurile îndreptate împotriva imigranților români din această țară și a solicitat în repetate rânduri atât statului român cât și celui britanic să acționeze pentru încetarea acestor acțiuni defavorabile cetățenilor români. Din păcate cererile noastre au rămas fără răspuns, nu în ultimul rând din cauza negocierilor și înțelegerilor prealabile dintre cele două state din preajma aderării României la Uniunea Europeană.

Ridicarea după șapte ani a restricțiilor discriminatorii de pe piața muncii britanice a generat reacții puternic emoționale atât în Marea Britanie cât și în România. Observăm în aceste condiții o deplasare a opiniilor ostile imigranților români din sfera politicului și a mass-mediei britanice către mediul public general, în special cel al rețelelor de socializare. De cealalată parte, cu o întarziere de șapte ani, Ambasada României la Londra și-a exprimat iritarea față de unele declarații și acțiuni ale unor politicieni și ziariști britanici. Destul de timidă până la acest moment, presa din România a început să reacționeze extrem de prompt la fiecare opinie britanică de natură critică la adresa românilor.

Având în vedere această situație, constatăm că perioada extrem de lungă de tratatament discrimnatoriu aplicat lucrătorilor români și lipsa unei reactii corect calibrate din partea statului român a facut posibilă acumularea unor tensiuni nedorite în jurul imigrantilor români din Marea Britanie.

În aceste condiții:

Dorim să atragem atenția tuturor celor implicați, români și britanici, că orice intensificare în continuare a spiritului de revanșă este de natură să se rasfrângă negativ asupra vieții imigranților români din această țară.

Solicităm factorilor de decizie români și britanici să găsească modalități la nivel instituțional de ameliorare a situației iar mass-mediei din cele două țări și publicului în general să se abțină de la folosirea unui limbaj jignitor la adresa celuilalt popor.

Șapte ani de nedreptate nu sunt ușor de uitat dar mulți români au ales să trăiască în Marea Britanie în condițiile în care situația economico-politică din această țară nu este favorabilă în acest moment imigranților în general. Este o problemă pe care va trebui să o abordăm cu multă înțelepciune în perioada următoare, pentru a evita dezvoltarea unor tensiuni între românii din Marea Britanie și restul societății britanice.

Asociația noastră va face în continuare demersuri în sprijinul relaxării tensiunilor existente și găsirea unor soluții pentru instaurarea unui climat de calm și siguranță în jurul comunității românești din Marea Britanie.

Comunicat

Asociația Romania In The Third Millennium protestează în modul cel mai ferm față de calitatea datelor și față de modul fraudulos în care Guvernul României folosește rezultatele recensământului populației și al locuințelor din România din anul 2011 împotriva emigranților români.

Rezultatele oficiale ale recensământului publicate de Institutul Național de Statistică din România arată că un număr de 727540 de cetățeni români se află în străinătate pentru o perioadă mai lungă de un an.

Această cifră este în totală contradicție cu datele oficiale ale unor țări europene care înregistrează un număr mare de imigranți români. Numai în Italia erau înregistrați oficial în anul 2010 aproximativ 1 milion de români iar în Spania 840 000.

Este timpul ca Institutul Național de Statistică al României să recunoască faptul că românii din strainătate nu au completat formularele de recensământ din România și să accepte că pentru această categorie de cetățeni cifrele recensământului nu reflectă realitatea.

Cerem Guvernului României să înceteze politica sa ceaușistă de eliminare a emigranților români din viața publică a României.

Începând cu alegerile prezidențiale din 2009 și continuând cu referendumul de demitere al Președintelui României de anul trecut, numeroși reprezentanți ai coaliției de guvernământ și-au manifestat în mod deschis frustrarea față de lipsa de suport politic pe care diaspora română o arată acestei coaliții.

Folosirea datelor eronate de la ultimul recensămant pentru a forța luarea unor decizii politice majore în România față de care emigranții români au dreptul constituțional să se pronunțe, încercările de eliminare a dreptului diasporei române de a își exprima opinia prin vot sau abținere și de limitare în general a drepturilor constituționale ale românilor reprezintă atacuri directe la principiile democratice pe care USL s-a angajat să le respecte în mai multe rânduri.

Modul rușinos în care primul-ministru Ponta dorește să scoată din calculele electorale mai mult de 1 milion de cetățeni români arată că odată cu venirea USL la putere România face pași rapizi către întoarcerea la dictatura comunisto-ceaușistă în care realitățile societății românesti erau hotărâte exclusiv de PCR, neavând nici o legatură cu situația de fapt.

Cerem Guvernului României să înceteze falsificarea democrației în România!

A înnebunit lupul?

      „4 iunie 2014. Buletinul de știri BBC World Service. Starea vremii: Vara pare să își intre în drepturi în Marea Britanie, va fi o zi plină de soare iar vântul va adia în mod plăcut. În continuare starea vremii pentru cetațenii români și bulgari: Ciclonul David va aduce ninsori extrem de puternice în Marea Britanie unde va ninge viscolit și vântul va atinge rafale de 100 de mile la ora. Toate porturile, aeroporturile și mai ales Eurotunelul vor fi închise pentru dumeavoastră pe timp nelimitat. Adio!” 

       Râdeți? Aveți de ce! Dacă intențiile unor politicieni britanici se vor concretiza, e posibill ca gluma să devină realitate. Sigur că e caraghios. Dar se pare că în politica britanică a fi caraghios nu mai o crimă și mulți politicieni britanici, pentru a obține un vot ușor, au îmbrăcat în ultima vreme costumul de claun. Păcat pentru o țară care s-a obișnuit să creadă despre sine că este „mare”. Pentru cei care am plecat dintr-o Românie în care spectacolul politic nu mai este vesel de mult, degradarea politicii britanice până la acest nivel este o mare dezamagire, pentru că vorbim despre o țară și o civilizație care au pus prin sacrificiu bazele democrației parlamentare moderne, o țară în care izgonții din toată lumea au ales să trăiască inclusiv pentru standardele sale morale, nu numai economice. Dar mai este astăzi Marea Britanie un far al democrației, mai poate sta, așa cum a stat în decursul istoriei, singură în fața haosului și a crimei împotriva umanității? 

        Mahatma Gandhi, unul dintre eroii favoriți ai poporului britanic, care, la fel ca mulți eroi ai poporului britanic, a avut de îndurat asprimea legii coloniale britanice, obișnuia să spună că „măreția unei nații poate fi măsurată după felul în care își tratează animalele”. Marea Britanie își tratează foarte bine animalele. Milioane și milioane de lire sunt cheltuite anual pentru îngrijirea și apărarea lor. Pentru animalele fără stăpân au fost create adăposturi speciale unde acestea sunt tratate cu demnitate. 

        După cel de-al doilea război mondial, imigranți din toată lumea și-au găsit adăpost în Marea Britanie, care avea mare nevoie de lucrători pentru a înlocui pierderile umane de război. În timp, reformele sociale operate de guvernele britanice au creat, asemeni majorității statelor europene, un sistem de ajutor social pentru cei care aveau nevoie de sprijin din partea statului. Valuri succesive de imigranți au sosit în insulă, fiecare dintre acestea fiind întâmpinate cu ostilitate de localnici. Căderea zidului Berlinului a marcat începutul unui nou val masiv de imigrație inclusiv în Marea Briatnie, dar imigranții de acum nu au fost numai din Europa de est ci și din Asia, Africa și Australia. 

          Criza economico-financiară pe care o traversăm și care a fost de multe ori comparată în ultimii ani cu un cataclism social asemănător celui de-al doilea război mondial a afectat toate țările lumii, inclusiv Marea Britanie. Guvernul de coaliție venit la putere în 2010 s-a angajat să readucă țara pe calea dezvoltării și printre primele măsuri luate s-au numărat cele referitoare la cheltuielile cu ajutoarele de stat, un subiect care enervează publicul britanic votant de ceva vreme. Măsurile luate sunt complexe, vizând reducerea cuantumurilor ajutoarelor sociale prin reducerea cheltuielilor de cazare (folosirea unor proprietăți mai ieftine destinate fondului de locuințe sociale), un control riguros asupra solicitanților de ajutoare și a naturii acestor necesități (reducerea fraudei) și obligarea solicitanților de ajutoare să se reintegreze în viața activă prin oferirea de ajutor în plasarea pe piața forței de muncă. 

         Pe fondul reducerii acestor cheltuieli și a tensiunilor sociale declanșate ca urmare, în combinație cu stagnarea economică, adăugarea la masa celor care au dreptul să solicite ajutoare sociale a unui contingent potențial important a creat o stare de emoție suficient de puternică în cadrul unui anumit grup de alegători britanici pentru ca politicieni oportuniști ca Nigel Farage (un fel de Gigi Becali cu o gură un pic mai spălată) să încerce să profite. Și pentru că partidul său, UKIP („al independenței”!) nu prea este în stare să ofere altceva electoratului decât o demagogie naționalistă ale carei efecte pe termen lung pentru Marea Britanie prea puțini analiști le-au luat în seamă, cetățenii români și bulgari, lasați pâna acum oarecum la ușa Uniunii Europene de un tratat de aderare care nu prea ține seama de egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor europeni au ajuns din nou vedetele mass-mediei britanice mult insetată de sânge după ancheta Levenson care le-a dat un pic peste degetele murdare de tuș. Și nu numai. 

       Pâna aici nimic nou. Emigranții români și bulgari au mai văzut astfel de campanii britanice vopsite naționalist, dar care reprezinta strict interese politice de moment, politicieni care umflă gușa la televizor împotriva imigranților pentru că nu au curaj să discute despre alte teme și ziare care se vând pentru că întrețin sentimentele de nesiguranță ale unei pături sociale din ce în ce mai largi. Ce a urmat însă întrece mult comedia tristă jucată de politicienii britanici în fața propriului popor în ultimii ani. 

      

       Pe fondul unor sondaje de opinie obscure, care arată scăderea drastică de popularitate a Partidului Conservator în favoarea UKIP, intră în joc animalele politice britanice mari. 

         David Cameron, primul-ministru, își aduce aminte că a promis un referendum asupra Europei și, pentru că revoluția arabă s-a încheiat iar în chestiunea Malvine se poate descurca și fără Franța (crede el), supărat pentru că influența britanică în Europa nu merită nici măcar o strângere de mâna din partea lui Nicolas Sarkozi și făcându-se că nu a auzit sfaturile de peste ocean ale unchiului Sam, lansează o rafală care s-a dorit nimicitoare la adresa Europei: „ori îmi dați ceea ce vreau, ori las poporul britanic să decidă dacă mai dorește să fie parte a Uniunii Europene”. Flegmatici din fire, europenii îi raspund scurt englezului impertinent cu un fel de „da’ du-te, măi!...”. În țară, colegii de coaliție liberal-democrați ai conservatorilor, care au dorit de la început să aibă o opinie corectă asupra imigrației, declară deschis că nu vor susține un referendum asupra rămânerii Marii Britanii în UE. Laburiștii merg și mai departe și declară că un astfel de referendum este împotriva intereselor britanice. 

        Rămas cu pantalonii fix în poziția pe loc repaus, prea naivul prim-ministru britanic mormăie ceva în barba proaspăt rasă și, bineînțeles, se pregătește să se răzbune pe români și bulgari, că doar ei au mai rămas de fraieri în Europa. Vitejia englezească va străluci din nou atunci când Marea Britanie va ține la ușa sa pe orice român sau bulgar care va dori să o viziteze, berea va fi mai rece și friptura din cuptor mai gustoasă, desigur. Va fi mai mult loc atunci pentru cetățenii țărilor care au făcut parte din Imperiul Britanic și unde David Cameron mai are o oarecare autoritate: Kenya, Antigua, Bahamas, Mozambic, Nigeria, Ghana, Tonga, Trinidad Tobago și Papua Noua Guinee. Chiar dacă a numit un canadian la conducerea Băncii Naționale a Angliei, canadienii iubesc din Anglia doar familia regală. Vă rugăm respectuos să nu menționați India, Pakistan sau, Doamne-ferește, Zimbabwe. Nu e bine! 

      Întrebarea este de ce oare crede David Cameron că va reuși să balanseze UE, SUA plus alte câteva state din topul economiilor mondiale cu destinațiile sale de vacanță exotică? Pe cine crede că poate șantaja atunci când anunță că pleacă din Europa? Dacă vor avea loc negocieri, acestea vor fi controlate de UE. Cum va suplini primul-ministru britanic pierderile economice cauzate de starea de nesiguranță asupra rezultatelor negocierilor care cu siguranță nu vor dura doar câteva zile? Are impresia domnul Cameron că o asemenea sfidare va rămâne fără răspuns din partea UE?   

       Sub influența lui David Cameron, Marea Britanie riscă să redevină o țară recunoscută pentru modul cinic în care își tratează partenerii: „perfidul Albion” va redeveni porecla obișnuită a britanicilor, numai că de data aceasta perfidia englezească nu va mai speria pe nimeni ci va fi mai mult un motiv de ironie. 

        Ceea ce este și mai grav la domnul Cameron este că, deși pare că dorește să se reîntoarcă în istorie la un moment favorabil statului britanic, el aparent uită că ilustra sa înaintașă, Margaret Thatcher, a pierdut controlul Partidului Conservator tocmai din cauza îndepărtării de Europa. 

        Ce anume îl face oare pe David Cameron să creadă că o Mare Britanie este mai puternică în afara UE? Sau este totul doar o cacialma menită să îi aducă domnului Cameron voturi în plus la următoarele alegeri și atât? Vom vedea. 

       Pâna atunci, UE, fără Cameron, strânge relațiile comerciale cu America de Sud și Cristina Fernández de Kirchner, președinta Argentinei (țara lui Maradona) anunță o posibilă vizită în România (la un alt președinte... jucător)!

           E clar ca lupul nu se simte tocmai bine! 

Costel Petre

Giubenul ambasadorului

       Conferinta de la Londra a domnului Vladimir Tismaneanu despre legea lustratiei (asupra careia voi reveni) mi-a oferit neplacuta ocazie sa il aud a doua oara in acest an pe Ambasadorul Romaniei la Londra vorbind despre statutul de victima al Romaniei si al romanilor ca rezultat al celui de-al doilea razboi mondial, cu referiri la pozitiile lui Churchill fata de „cortina de fier” si incercarile acestuia de a obtine nesovietizarea Europei de Est. Si este tot a doua oara in acest an, dupa scrierea articolului „130 de ani de ipocrizie”, cand constat ce placere aproape palpabila este cercetarea istoriei si readucerea la suprafata din adancurile memoriilor a faptelor care au definit existenta acestei prapadite planete.

      Dar mai intai cateva lucruri despre „amicul” meu, ambasadorul Romaniei.

      Incepand cu anul 2003, de cand incerc sa fac cate ceva pentru romanii din Marea Britanie si Romania, am venit inevitabil in contact cu Ambasada Romaniei la Londra. Impresia, cauzata in general de catre persoanele cu functii de conducere din aceasta reprezentanta a Romaniei, este deplorabila. Plecand de la modul general in care aceasta ambasada intelege sa isi faca datoria in ceea ce priveste relatiile diplomatice dintre Romania si Marea Britanie, de modul in care este implementata strategia acestor relatii, pana la atitudinea fata de romanii din Marea Britanie si micile matrapazlacuri personale ale diferitilor functionari, dezvaluite de catre subsemnatul, curaj pentru care mi-am atras „simpatia” vesnica a unor slujbasi ai statului roman, as putea spune ca Ambasada Romaniei inregistreaza esecuri in toate domeniile.

      Am asistat in ultimii ani la un spectacol de-a dreptul caraghios, daca nu ar fi trist, al incercarilor disperate ale diplomatiei romanesti de a gasi o solutie credibila pentru public asupra relatiei de „egalitate” romano-britanice. Intelegerile politice au cumparat sprijinul britanic pentru aderarea Romaniei la UE. Pentru imbunarea publicului britanic, a fost arucata pe piata mai intai ideea „povestilor de succes” a romanilor din Marea Britanie, care au venit aici si au adus prosperitatea pe malurile Tamisei. Ceva insa nu a functionat cum trebuia, pentru ca Ministerul de Interne britanic, aplaudat imediat de presa britanica, a fost atat de „impresionat”, incat a declansat in 2006 un atac devastator asupra imaginii imigrantilor romani, atunci cand acestia puteau deveni o reala „indispozitie”. Totul pe fondul romantelor de provincie pe care Ministerul de Externe roman le fredoneaza pe sub balcoanele diplomatiilor occidentale, incercand sa acrediteze ideea ca Romania a fost intotdeauna o tara democratica, slujitoare a relatiilor seculare cu tarile libere, doar ca Ceausescu nu permitea.

      Astazi vedem o schimbare de strategie. Autovictimizarea. A mai fost folosita cu succes si de alte popoare, in alte situatii. De ce incearca Romania sa acrediteze ideea ca a fost o victima in al doilea razboi mondial, transformandu-si propriul ambasador la Londra intr-un fel de scamator care trage din giubenul dambovitean in fiecare zi cate un iepuras, un gugustiuc sau chiar o frumoasa esarfa colorata, palmele sale pricepute rasucind maestru careurile de asi ale unor pachete de carti evident masluite, numai „papusarii de la Bucuresti”, vorba regretatului Paler, pot sti.

      A fost Romania o victima atunci cand conducatorii sai de declarau fascisti? Sau atunci cand s-a angajat, in ciuda sugestiilor britanice, sa alimenteze cu petrol contra aur armata germana, care distrugea jumatate de Europa? De ce a ales Romania sa nu ii predea pe evrei Germaniei, ci sa „se ocupe direct” de acestia? Toate argumentele aduse astazi asupra reducerii numarului de victime prin aceasta stratagema nu fac nici cat o ceapa degerata in fata opiniei publice internationale.

      Da, a existat o „cortina de fier”, in spatele careia Romania a fost aruncata laolalta cu toata Europa de Est. Dar daca Romania doreste sa aiba aceeasi imagine cu celelalte state din acesta regiune, ar trebui sa se uite mai atent la ceea ce NU au facut aceste tari. Nu au schimbat tabara, asa cum a facut Romania, incercand probabil sa hipnotizeze pe toata lumea. Churchill, pentru cei care au dorit sa aprofundeze putin cunoasterea faptelor vremii, era renumit pentru declaratiile sale frumoase despre viitorul omenirii. Din pacate, opiniile sale militare insa au fost de nenumarate ori contracarate eficient de strategii militari britanici aflati la carma reala a razboiului. "Cortina de fier" invocata de Romania prin ambasadorul sau de la Londra a aparut ca urmare a  incapacitatii britanice de a sustine o debarcare americana in Europa in 1942. Un atac anglo-american viguros ar fi redus contributia si pretentiile post-conflict ale Uniunii Sovietice. Desigur, nu putem felicita pe rusi  pentru 40 de ani de dictatura in Europa de Est, dar trebuie sa intelegem de ce aceste lucruri s-au intamplat. Diplomatia romaneasca incearca sa ascunda anumite aspecte pentru a face, inca o data, placere gazdelor.

      Excelent politician, Churchill, totusi. Jobenul lui a ramas in istorie, cu stralucirea sa neatinsa de vreme.

      Din pacate pentru romani si Romania, giubenul fermecat producator de panglici si urechiuse de iepuras al ambasadorului roman de la Londra de azi nu isi poate acoperi mai deloc pagubele moliilor.

      Iar sub cupola circului nu mai aplauda nimeni de multa vreme.

Costel Petre

P.S. Ziarul Adevarul (fost Scanteia) publica acest articol. Nu vreau sa comentez. 27.11.2010
 

Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol.

 

 http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/inregistrare-senzationala-hitler-petrolul-romania-nu-fi-atacat-nici

Romania isi numeste singura reprezentanti in comunitatea romaneasca din Marea Britanie

      Asa cum sta bine unei tari nedemocratice, in care parerea cetatenilor obisnuiti nu prea conteaza, Romania si-a numit saptamana trecuta niste reprezentanti ai comunitatii romanesti in Marea Britanie. E la moda se pare in cadrul politicii PDL, pentru ca si organizatia PDL Diaspora a avut in momentul infiintarii o conducere formata exclusiv din oameni care locuiesc in Romania (halal diaspora!).
      Puterea de la Bucuresti, ingrijorata probabil de criticile tot mai virulente ale celor care au parasit Romania pentru ca nu au mai putut suporta incompetenta si coruptia clasei politice, a decis sa ia masuri drastice si sa nu mai dialogheze decat cu cei care stiu sa pupe papucul sultanului (presedintelui, ministrului, ambasadorului) mai cu foc, vesnici abonati la faramiturile care li se arunca de la masa guvernului roman. Pentru ca acesta este si tratamentul corect pe care il merita acesti umili lautari, gata oricand sa isi laude tara contra unui onorariu de mizerie.
      Aceasta gasculita infiintata si hranita de Ambasada Romaniei si Fundatia Ratiu cu bani de la bugetul Romaniei si Marii Britanii, din care fac parte fosti anjatati ai Ministerului de Externe al Romaniei si ai altor structuri ale statului roman, doreste sa se erijeze in purtatoare de cuvant a romanilor din Marea Britanie. Desigur, nici nu prea conteaza in opinia lor faptul ca nimeni din comunitatea romanesca nu le-a dat acest drept. Este suficient pentru ei daca Ambasada Romaniei ii cheama si ii mangaie pe buzunare cu ceva contracte care sa ii indemne sa se aplece mai bine si sa cante mai dulce in fata stapanilor de la Bucuresti.
      Nu avem nimic impotriva ca persoane particulare din cadrul comunitatii romanesti sa aiba discutii (pentru ca de realizari nu poate fi vorba) cu autoritatile romane, dar avem rugamintea ca nimeni sa nu vorbeasca in numele nostru fara sa ne ceara mai intai permisiunea. Poate ca nu ar fi  rau ca cei care graviteaza in jurul familiei Ratiu si urmasii marelui Ion Ratiu sa inteleaga mai bine valorile pentru care a luptat acesta toata viata.
      Iar reprezentantilor puterii de la Bucuresti, care prefera sa aranjeze vizite secrete in Romania pentru laudatori platiti, in loc sa se deplaseze ei insisi pentru a vorbi cu romanii din strainatate, le adresam public invitatia de a veni la Londra si a se intalni direct cu romanii de aici, daca au curaj!

Costel Petre
Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Marea Britanie

Comunicat

Catre
Comunitatea romaneasca din Marea Britanie

Dragi romani,

      In aceste zile, Marea Britanie, tara in care am ales sa traim permanent sau doar temporar, trece prin momente de criza foarte grava. Ca un blestem, acest cuvant, criza, ne urmareste se pare pe noi, romanii, oriunde am fi.

      In urma alegerilor generale de la 6 mai, niciunul dintre partidele britanice un a obtinut majoritatea parlamentara, ceea ce a condus la o stare de incertitudine in ceea ce priveste viitorul politic al tarii. Pentru noi, romanii, aceasta situatie creste si mai mult nesiguranta care a caracterizat comunitatea romaneasca in ultimii ani, din cauza discriminarii cetatenilor romani si bulgari de catre guvernul laburist. Din pacate pentru Partidul Laburist, nedreptatirea romanilor si bulgarilor nu le-a adus nici un fel de folos in campania electorala care s-a incheiat.

      In aceste momente de neliniste, dorim sa va asiguram de intreaga noastra solidaritate cu voi, cei care ati dorit sa va schimbati destinul incercandu-va norocul intr-o tara straina, departe de tara in care v-ati nascut, de unde coruptia si conditiile de trai inacceptabile v-au izgonit.

      Poate mai mult decat oricand, este necesar ca romanii din Marea Britanie sa se apropie unii de altii pentru a putea depasi impreuna momentele unice pe care le traversam in aceste zile. Va rugam, dragi romani, sa fim pregatiti sa ne unim vocile pentru a putea face fata noii realitati politice din aceasta tara.

In acelasi timp, dorim sa va transmitem din toata inima un mesaj de incredere in sistemul democratic din Marea Britanie, care este un model pentru multe tari din lume si care are in interiorul sau oameni care cred mai mult decat orice in dreptul fiecaruia de a fi propriul lui stapan.

      Romanii imigranti din Marea Britanie sunt cetateni ai Uniunii Europene care pot sa isi apere la nevoie drepturile care decurg din aceasta calitate de cetatean european.

Costel Petre
Presedinte
Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Mare Britanie

Trei intr-o barca

     A face referire la campania pentru alegerile parlamentare britanice care tocmai s-a incheiat, fara sa ne ingaduim o farama de umor folosind titlul capodoperei lui Jerome K. Jerome, ar fi, fara indoiala, o greseala de neiertat. Atat de multe sunt asemanarile intre realitatea momentului actual din Marea Britanie si cea a anului 1889, descrisa de marele autor, incat alaturarea lor este aproape naturala. Si de ce n-ar fi? Scrisa azi, dupa aproape 140 de ani, o povestire asemanatoare ar fi oare foarte diferita? Probabil ca nu. Ce ar vedea azi diferit fata de timpurile acelea un calator care urca fara graba, asa ca in nuvela amintita, pe firul Tamisei, de la Kingston upon Thames pana la Oxford? Si mai interesant ar fi sa aflam poate ce ar observa un calator roman intr-o astfel de calatorie?

     In primul rand, ca si eroii lui Jerome, ar descoperi probabil ca plecarea din Londra nu e o treaba tocmai simpla, chiar si dupa aproape un secol si jumatate, sistemul de transport londonez fiind tot atat de complicat azi, ca si atunci. Si ca, la fel ca acum 14 decenii, unii dintre respectabilii cetateni britanici „dorm” la serviciul lor onorabil si extrem de bine platit de bancher, uneori cu consecinte dramatice pentru restul societatii britanice si intr-adevar al intregi lumi. In sfarsit, ca aproape toata lumea se plange si azi, ca si atunci, ca munceste prea mult si ca are nevoie de o vacanta.

     Neschimbate, la locul lor, sunt si restul atractiilor Tamisei, aproape toate. Protejate frumos de National Trust, care ii face pe britanici renumiti pentru grija fata de patrimoniul lor cultural, au ramas nemiscate si palatul Hampton Court, si insula Maimutei, insula Magna Carta si chiar si poeticul satuc Marlow.

     Cu toate acestea, nu chiar totul a ramas neclintit intre Kingston si Oxford. Oamenii sunt in general cam aceiasi, toata zona Angliei din jurul Londrei fiind de cateva secole un Babilon al natiunilor si civilizatiilor de pe toate meridianele si de toate culorile. Mult mai important insa, numele poporului locuitor al malurilor Tamisei a evoluat. Incepand cam cu perioada in care Jerome isi scria povestirile, „britanic” urma sa fie din ce in ce mai mult folosit in loc de „englez”, „scotian” sau „galez”. „Irlandez” este o poveste prea dureroasa pentru toata lumea pentru a o discuta cu aceasta ocazie. Schimbarea aceasta inca se mai intampla si azi atata vreme cat Primul-Ministru Gordon Brown a simtit nevoia sa reaprinda dezbaterea pe aceasta tema imediat ce l-a inlocuit fara alegeri pe predecesorul sau, Tony Blair. Cat de „britanici” au devenit toti cei care si-au „aruncat ancora” pe meleagurile acestea in atata amar de ani e o chestiune care nu si-a gasit un raspuns clar inca. Miile si miile de imigranti care sosesc in fiecare an in Marea Britanie sunt o dovada elocventa a realitatii. E posibil ca un calator avizat sa observe azi ca „I beg your pardon” a fost inlocuit destul de mult cu „what?” iar „yo!” poate fi folosit pentru a te adresa chiar si Primului-Ministru... daca esti Presedintele-cowboy al unei tari cu multe bombe nucleare.

     In rest, lumea e la fel de plina de neprevazut ca si acum 140 de ani iar Marea Britanie la fel de increzatoare in viitorul sau, care se va implini alaturi de restul omenirii sau separat. De aproape un secol si jumatate, barca nationala britanica merge insa mereu impotriva curentului, ca in scrierile lui K. Jerome, mereu dinspre un Kingston aglomerat si galagios catre un Oxford linistit, patriarhal. Dorinta aceasta de indepartare de zgomotele unei lumi prea invadatoare a pacii interioare sta si azi la rascrucea felului de a fi „britanic”. Fie ca acest lucru isi are radacinile in subconstiinta de locuitori ai unei insule limitate ca intindere, fie ca se datoreaza unui sentiment de siguranta al rostului lor istoric pe fata acestui pamant, a fi britanic inseamna fara indoiala sa depui de fiecare data supremul efort de a spune „excuse me” si a te indeparta ridicand imperceptibil o spranceana mustratoare. Restul lumii numeste aceasta „stil” si e gata sa il adore, critice, copieze, desfiinteze, adopte, repudieze, exploateze, dinamiteze, etcetera, etcetera, etcetera.

     Nu intamplator campania electorala tocmai incheiata s-a desfasurat in perimetrul  acestor doua coordonate extrem de sensibile pentru poporul britanic: imigratie si stil. Sub arcul de bolta fisurat al situatiei economice discutabile, in spectrul agonizant al razboiului,  aceste doua pumnale ucigatoare au pandit permanent asupra celor 3 principali candidati la functia de Prim-Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Calatoria lor de o luna de zile, aproape intocmai celei descrise de Jerome, dar intr-o barca ce ii va duce nu la Oxford, ci in Downing Street numarul 10, a fost cu siguranta una nu lipsita de momente interesante. Sub ochiul scrutator al mass-mediei britanice care si-a adus si de data aceasta aportul extrem de important la realizarea contactului direct intre cetateni si politicieni, David Cameron (Partidul Conservator), Nick Clegg (Partidul Liberal-Democrat) si Gordon Brown (Partidul Laburist) s-au straduit sa ofere alegatorilor spectacolul unei lupte incinse pentru functia de sef al guvernului. Daca au reusit sau nu, vom vedea in aceasta noapte, in functie de cati britanici vor participa la vot. Daca procentul acestora va fi asemanator celui inregistrat la alegerile din Bucuresti de acum 2 saptamani, putem concluziona ca efortul celor 3 lideri de partid a fost inutil si ca recentele scandaluri politice au afectat grav relatia dintre clasa politica si societate. Dar daca peste jumatate din alegatori vor vota, vom putea intelege ca poporul britanic are inca ceva de spus acestor politicieni. Cine va primi insa cele mai multe voturi? Si mai ales, cine va castiga mai multe locuri in parlament, pentru ca imperfectiunile sistemului electoral britanic pot oferi surprize? Totul depinde de cum au raspuns candidatii la cele doua provocari ale momentului: imigratia si stilul.

     Daca in ceea ce priveste imigratia, toti cei 3 candidati importanti au o solutie proprie, de la amnistie generala pana la limite numerice circumstantiale, nu acelasi lucru se poate spune despre stil. Gordon Brown a hotarat sa incerce sa ne convinga ca ramane fidel la acest capitol clasei muncitoare pe care Partidul Laburist inca pretinde ca o reprezinta, anuntand ca ramane un om dedicat hotararilor si nu stilului. Ah, dar cat de mult i-ar fi folosit „o picatura de stil”, vorba genialei reclame romanesti, in discutia cu doamna Gillian Duffy! Momentul acela de neatentie la stil ar putea sa il urmareasca pe Brown tot restul vietii, daca va pierde in aceasta noapte! Pentru ca la urma urmelor despre stil este vorba in „propozitie”. Despre stilul de a conduce o tara intr-un mod in care fiecare sa se simta liber, dar implicat, satisfacut de corectitudinea sistemului dar si contribuitor cinstit la functionarea acestuia. Despre un sistem care in ultimii 10 ani de politica laburista a produs o intreaga clasa sociala dependenta de ajutoarele de stat, o clasa ce a devenit din ce in ce mai des o sursa de amenintari pentru linistea si satisfactia vietii contribuitorilor cinstiti. Acestea sunt taberele: dependenti si contribuitori. „Intre cei care trag si acei ce sunt trasi”, cum scria demult un poet roman ce s-a dorit probabil mereu si a si reusit sa devina politician. Vom vedea diseara care dintre acestia sunt mai multi si mai hotarati.

Restul lumii poate sa astepte un pic.

     Contra curentului, barca britanica aluneca incet, incet, iar orice bataie de vasla se cere a se face cu grija, caci apele sunt, ca intotdeauna, involburate.

Sa traiti bine! DRP va exploateaza cu drag

     Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, infiintat prin 1995 sub forma de consiliu atunci cand prim-ministru era nea Nicu Vacaroiu, inexistent de fapt pana prin vremea luptelor cu minerii din 1998 ale primului-ministru Radu Vasile, s-a mutat de la inceputul anului 2010 din cadrul Ministerului Afacerilor Externe in subordinea directa a primului-ministru Boc, asa cum era asezat in structura aparatului de stat din Romania la data crearii sale. Ce anume a necesitat aceasta mutare nu stim, nimeni nu a oferit vreo explicatie (in Romania nu se „poarta” explicarea deciziilor administrative), dar banuim. In „buna” traditie romaneasca, de multe ori se infiinteaza mai multe institutii pentru a servi aceluiasi scop, acestea fiind in mod obisnuit legate de ministere diferite sau avand activitati care se suprapun peste activitati deja existente ale unor ministere. Din momentul infiintarii, aceste institutii incep o batalie crancena pentru salvarea si cresterea salariilor angajatilor proprii, in competitie cu departamentele ministeriale gemene. Calcatul pe picioare in aceasta aglomeratie generala nu face decat sa aduca prejudicii zilnice atat cetatenilor cat si imaginii Romaniei, daca separarea celor doua problematici asa cum e facuta la Bucuresti are vreun sens. Romania este probabil singurul stat de pe aceasta planeta care face o diferenta intre interesele nationale si interesele cetatenilor sai. Nu dorim aici sa luam aparararea MAE, care de peste 10 ani de zile isi bate joc de romanii din strainatate inclusiv prin intermediul fostei structuri subordonate, DRP. Probabil ca aducerea „la ascultare” a acestui departament al MAE a fost imposibila pentru noii sai responsabili politici de la PDL-Basescu si singura solutie a fost mutarea sa in subordinea directa a primului-ministru, un pic mai departe de „jocurile de glezne” ale „meseriasilor” din MAE si mai aproape de „dreapta tatalui”. Avem asadar in acest moment pentru activitatea externa a Romaniei un minister care se ocupa de politica externa (MAE), care co-finanteaza impreuna cu Ministerul Culturii Institutul Cultural Roman, cel care se ocupa de promovarea culturii romane in strainatate si unde colaborarea intre diplomati si „culturali” e o fratie siameza care se lasa de multe ori cu vanatai si DRP, un departament pentru „fugiti”, numiti ei si „de pretutindeni”. Va imaginati ca in loc sa se transmita comenzile printr-un singur trunchi structural, cele trei componente ale relatiilor Romaniei in strainatate au propriile ambitii si puncte de vedere, ceea ce duce cu siguranta la disiparea resurselor si asa limitate ale statului roman. MAE a fost se pare imposibil de convins sa accepte insa planurile politice portocalii in domeniu si atunci i s-a luat „jucaria”, desi la o privire mai atenta nu a pierdut nimic, ba chiar a scapat de niste batai de cap care nu aduceau mare folos nici ministerului ca institutie nici personal angajatilor acesteia. Ca institutie care pune mare pret pe independenta sa politica (bineinteles, cu derogarile romanesti obisnuite), MAE va reusi sa evite in acest fel presiunea pe care o exercita asupra sa diaspora romana si se va putea usor delimita, ca purtator oficial al responsabilitatilor externe ale Romaniei, de accentele potential mai putin diplomatice ale aprecierilor DRP despre situatia romanilor din strainatate. Aceasta nu inseamna neaparat ca lucrurile au intrat pe un fagas normal si ca relatia romanilor din strainatate cu tara natala va cunoaste schimbari fundamentale.

     Ca orice institutie care se respecta, noul DRP si-a fixat (cine sa il mai opreasca acum?) si propriile obiective operationale pe anul 2010, descrise frumos in ghidul de finantare al proiectelor organizatiilor non-guvernamentale dupa cum urmeaza:

Protejarea drepturilor privind identitatea etnică, lingvistică, culturală şi religioasă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit standardelor europene şi internaţionale în materie;

Valorificarea potenţialului politic, economic, social şi cultural pe care îl au, prin dimensiunea şi dinamica lor, comunităţile româneşti din spaţiul european şi extra-european;

Folosirea oportunităţilor care decurg din statutul României de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, în vederea promovării valorilor culturale româneşti şi a iniţiativelor politice ale statului român;

Construirea parteneriatului autorităţilor române cu asociaţiile de români din străinătate în vederea identificării de soluţii pentru problemele cu care se confruntă românii din afara graniţelor în statele de reşedinţă;

Consolidarea internă şi încurajarea iniţiativelor comunităţilor româneşti, care vizează manifestarea liberă şi necondiţionată a apartenenţei la românitate;

Implicarea activă a comunităţilor româneşti, pe plan internaţional şi în statele de reşedinţă, în sensul afirmării identităţii româneşti şi consolidării relaţiilor bilaterale pe plan politic, economic şi cultural;

Recuperarea simbolică a elitelor, a personalităţilor reprezentative ale emigraţiei, pentru includerea acestora în actualitatea culturală, ştiinţifică şi economică a României şi participarea lor la realizarea obiectivelor strategice de politică externă, prin articularea unor reţele profesionale şi a unor acţiuni de diplomaţie publică menite a consolida imaginea externă a României;

Stimularea coeziunii societăţii civile româneşti, având ca fundament continuitatea patrimoniului cultural românesc.

     Lecturarea acestor obiective ne incurajeaza sa ajungem la concluzia ca Romania doreste sa profite la maximum de comunitatile romanesti din strainatate, carora este gata sa le protejeze in schimb drepturile legate de apartenenta la “romanitate”, dar nu si alte drepturi, cum ar fi egalitatea fata de alti cetateni ai Uniunii Europene si tratarea cu respectul cuvenit cetateanului de catre autoritatile si mass-media din Romania, spre exemplu. In afara insa de tarile vecine Romaniei, unde comunitatile romanesti intampina greutati in afirmarea legaturilor cu Romania (mai putin Moldova unde de curand regimul antiromanesc a fost schimbat prin pierderi de vieti omenesti), nimeni nu incomodeaza in lume identitatea etnica a romanilor. In Spania, Canada, California sau Australia romanii nu au nevoie de protectie din partea statului roman pentru a-si exprima sentimentele romanesti si a-si respecta obiceiurile traditionale.

     Daca acest prim obiectiv este foarte clar cui se adreseaza in mod special, la fel de clare sunt si celelalte obiective, in care se afirma concret asteptarile statului roman fata de romanii din strainatate si anume sa contribuie la imbunatatirea imaginii Romaniei in afara granitelor si la atingerea obiectivelor sale de politica externa. Felul in care au fost formulate aceste obiective sugereraza practic termenii relatiei dintre Romania si diaspora romaneasca. DRP se asteapta ca romanii din strainatate sa contribuie in toate domeniile societatii (nu este foarte clar care, cea de resedinta, cea romaneasca?), dar si sa isi afirme in aceelasi timp identitatea romaneasca si sa propuna solutii pentru rezolvarea problemelor pe care acestia le au in cadrul societatilor in care se afla in prezent. Asociatiile romanesti vor primi in schimb ca semn al bunei purtari finantare pentru proiecte proprii, in limita unor domenii strict definite.

      Obiectivele asumate de DRP ne obliga sa ne intrebam foarte serios daca Romania incearca prin atragerea in acest joc al proiectelor finantate din tara sa izoleze comunitatile romanesti din strainatate de societatile in cadrul carora s-au format si sa mentina prin fluturarea patriotismului un anumit control asupra acestor comunitati. Atitudinea agresiva pe care am observat-o la unii diplomati romani fata de emigrantii romani care au opinii critice in legatura cu realitatile din tara natala, incercarile de izolare a acestora si de recompensare materiala a unor voci mai „lucrate”, care isi declara sonor fidelitatea fata de Romania (si fata de ambasador), ca si dorinta “neabatuta” de a se intoarce in tara ne indreptatesc sa ne punem intrebarea de mai sus.

      Ca si pe vremea lui Ceausescu, propaganda de stat romaneasca suna in continuare fals. Cei care am plecat din Romania pentru a ne indeparta de un sistem corupt care obliga la coruptie pentru supravietuire nu vom accepta prea usor reorganizarea “brigazilor artistice de agitatie” impanate cu securisti din vremea comunista, care sa fie platite de Bucuresti pentru a vorbi de bine Romania si a inchide ochii in fata coruptiei in numele romanilor din strainatate. Numarul extraordinar de mare de romani care au ales sa traiasca in exil ar trebui sa fie o palma grea pe obrazul guvernantilor bucuresteni. S-ar putea ca in curand insa acestia sa ajunga sa se laude ca ei au fost cei care au permis si au asigurat conditiile necesare emigrarii romanilor spre o viata mai buna.

P.S. La noul sediu al DRP telefonul nu functioneaza, asa ca... „sa traiti bine” (pe banii statului).

Expulzarea romanilor din Marea Britanie

     La data de 31 martie secretarul de stat britanic pentru imigratie Phil Woolas a anuntat masuri exceptionale impotriva imigrantilor care nu au domiciliu sau loc de munca. Presa, inclusiv de limba romana, a preluat subiectul imediat dand cateva interpretari pe care dorim sa le lamurim, in interesul rezidentilor romani din Marea Britanie. Dorim ca cele scrise in presa sa nu ii forteze pe cetatenii romani, care in marea lor majoritate nu practica dormitul in padure decat in vacanta si sub un cort calduros, sa ia decizii disperate care sa ii transforme in victime ale geambasilor de forta de munca din Marea Britanie, obligandu-i sa se angajeze in conditii inumane si ilegale numai pentru a fi angajati si a evita o teoretica expulzare. Consideram ca actuala campanie electorala aflata in plina desfasurare in Marea Britanie pentru alegerera Parlamentului nu ar trebui sa includa actiuni sau declaratii menite sa castige voturi prin incalcarea drepturilor si demnitatii imigrantilor si dorim sa reamintim guvenului britanic ca are datoria sa protejeze conform legilor pe totii locuitorii teritoriilor britanice, indiferent de cetatenia lor. In acelasi timp insa, trebuie sa atragem atentia cetatenilor romani ca societatea britanica are standarde diferite de cea romaneasca si ca respectarea acestora de catre toti imigrantii este absolut obligatorie.

     In conformitate cu legislatia europeana, expulzarea unui cetatean european dintr-un stat UE de rezidenta in statul UE de origine se poate face numai in conditii foarte exacte, bazate pe motivatii legate de ordine, securitate si sanatate publica:

1. Expulzarea se aplica numai unei persoane, caz-cu-caz, nu se poate aplica unui grup; deci nu se poate lua decizia expulzarii tuturor cetatenilor de o anumita nationalitate (cum ar fi romanii) in acelasi timp de pe intreg teritoriul britanic, sau dintr-o localitate, sau de pe o strada.

2. Expulzarea se poate realiza in interesul ordinii si securitatii publice, daca prezenta persoanei expulzate reprezinta o amenintare actuala si serioasa a unui interes fundamental al societatii.

3. Expulzarea nu poate fi motivata de situatii care sa corespunda unor considerente economice. Nu se pote invoca deci criza economico-financiara sau somajul din Marea Britanie pentru a expulza est-europeni.

4. Expulzarea nu se poate motiva pe baza unei condamnari penale anterioare.

    Discutiile purtate de reprezentantii nostri cu Agentia pentru Frontiere si Imigratie si Comisia Europeana referitoare la actiunile anuntate de Phil Woolas au relevat intentia guvernului britanic de a combate comportamente care creeaza disconfort locuitorilor dintr-o anumita arie si in acelasi timp complexitatea procesului de expulzare, fiecare cetatean european avand dreptul sa recurga la justitie pentru a-si apara drepturile.

     Suntem constienti de faptul ca politica de discriminare pe care Marea Britanie o duce fata de cetatenii romani creeaza o stare de anxietate in randul acestora de fiecare data cand diferite interese genereaza actiuni sau declaratii ale politicienilor britanici, in special in timpul campaniilor electorale. Legarea unor comportamente anti-sociale ale unor minoritati de imigranti est-europeni de restrictionarea exercitarii unor drepturi fundamentale ale cetatenilor europeni, cum ar fi dreptul de a locui in orice stat din Uniunea Europeana, este o strategie care a devenit obisnuita in Marea Britanie dar care este profund incorecta. Aceasta serveste unor interese politice si electorale, dar in nici un caz nu aseaza Marea Britanie in randul tarilor care promoveaza armonia europeana si consolidarea acelei mari familii care teoretic sta la baza Uniunii Europene. Afirmatiile Primului-Ministru Gordon Brown, conform carora Marea Britanie se afla in inima Uniunii Europene arata in contextul declaratiilor anti-imigranti de acum ca aceasta tara doreste sa obtina numai avantaje din partea UE dar nu si sa isi asume vreo obligatie de a contribui la rezolvarea problemelor din interiorul UE. Cum zic romanii, „la placinte inainte, la razboi inapoi”. Indiferent de interesele electorale ale partidelor politice britanice, ale caror membri importanti au format imediat un cor de campanie impotriva imigrantilor si indiferent de procentele electorale pe care haituirea strainilor prin padurile lui Robin Hood le-ar aduce acestor partide, romanii au dreptul sa isi caute de lucru in Marea Britanie, conform legislatiei europene, mai ales in conditiile in care criza  economico-financiara declansata inclusiv din vina autoritatilor si bancilor britanice a inrautatit conditiile de trai din Romania. Suntem de acord ca dormitul in paduri sub acoperisuri de plastic nu este acceptabil in Marea Britanie, dar atat timp cat romanii locuiesc si se poarta civilizat si legal nimeni nu are dreptul sa le ameninte sederea in Marea Britanie. Este dreptul romanilor sa isi apere statutul de cetateni europeni obtinut cu atatea sacrificii, un drept de care romanii din Marea Britanie nu au prea uzat pana acum, atat din cauza unei mentalitati gresite canform careia cetatenii obisnuiti „nu au nici o putere”, cat si din cauza manipularilor reprezentantilor Romaniei in Marea Britanie, care sunt interesati mai degraba sa nu aiba „probleme” cu gazdele britanice decat sa apere interesele romanilor. Mai mult decat atat, observam ca Ambasada Romaniei Londra cultiva relatii cu persoane care au inselat in ultimii ani cetateni romani in Marea Britanie.

    Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Marea Britanie va continua sa monitorizeze actiunile autoritatilor britanice indreptate impotriva imigrantilor si va oferi asistenta in masura posibilitatilor noastre limitate cetatenilor romani care se afla in dificultate, informand in acelasi tip autoritatile europene asupra abuzurilor comise.

Ne puteti contacta la tel: 07979032444 sau r3m@romania3millenniuim.org.uk

130 de ani de ipocrizie

            Anul acesta Romania aniverseaza 130 de ani de relatii diplomatice cu Franta, Germania si Marea Britanie. Evenimentul este tratat de partea britanica cu obisnuitul calm englezesc. Pagina ambasadei britanice de la Bucuresti trateaza subiectul pe scurt, fara efuziuni gratuite. Diplomatia romana a inceput insa sa dea in fierbere incercand sa demonstreze ce relatii trainice si istorice ne leaga de britanici, germani si francezi. Formati multi dintre ei la scoala diplomatiei in timpul nesfarsitilor ani comunisti, angajatii Ministerului de Externe roman deprind se pare unii de la altii mestesugul unui serviciu sforaitor, festivist dar gol de continut si rezultate. Peste Canal, la Paris, aceeasi atmosfera, aceleasi cifre in joc. Nu e o simpla coincidenta. Destinele Frantei, Germaniei si Marii Britanii se impletesc in timp. In Europa si in lume, aceste trei tari, impreuna cu Austria, Rusia, S.U.A si Turcia si Japonia au trasat si retrasat hartile natiunilor pana le-a trecut plaivazul prin pergament si apoi prin hartie. Azi, pe computer, e si mai usor. Poti sa desenezi un Kosovo cu capitala la Targu-Mures in 30 de secunde. Iar Moldova poate la o adica sa doneze cate un sat intreg fiecarei tari de pe glob. E la moda peste tot multiculturalismul. Se pare ca nu si in Irlanda de Nord sau in Tinutul Secuiesc, o spunem din experienta noastra proprie de romani.

           Diplomatia poate sa ia multe forme.

          Pana in preajma alegerii simultane pe tronurile Moldovei si Munteniei a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sau Unirea Principatelor Romane de la 24 ianuarie 1859, cum este binecunoscuta de noi, diplomatia franco-britanica s-a rezumat in relatia cu cele doua principate la deschiderea consulatelor din Bucuresti si Iasi si la contacte sporadice care au avut loc intre reprezentantii romani si franco-britanici, fara rezultate notabile. Doar atunci cand cele trei mari imperii inconjuratoare ale Moldovei si Munteniei - Habsburgic, Otoman si Tarist luau o mica pauza de la disputarea provinciilor romanesti pe calea armelor, se mai semna cate un document care mai muta cate o regiune sub un protectorat sau altul. In majoritatea perioadei, turcii au avut recunoasterea Marilor Puteri asupra dreptului de a hotari destinele romanilor. Doar venirea pe tron a celui de al doilea imparat francez, care purta titlul de Napoleon al III-lea, a adus in atentia Frantei potentialul economic al Tarilor Romane si a generat implicit si inceperea manevrelor diplomatice active in vederea preluarii controlului politic al acestora. Pas cu pas, diplomatii francezi au luptat pentru unirea principatelor romane sub un domn strain. Turcii se opuneau pentru ca erau fermi convinsi ca acest act va duce la independenta provinciilor. Temerile lor erau desigur perfect intemeiate. Englezii au fost initial de partea turcilor, pentru ca nu doreau destramarea Imperiului Otoman. Nu aceleasi sentimente le nutreau pentru Rusia. Marea Britanie si-a schimbat in final pozitia, acceptand solutia franceza.

           Masonii romani, aproape toate figurile proeminente ale politicii vremii fiind membri ai lojilor franceze, initiati in timpul studiilor pe care le facusera la Paris, au hotarat sa aleaga un singur domn roman, contrar indicatiilor straine. Asa a ajuns Cuza domn in acelasi timp si in Moldova si in Tara Romaneasca. Tot membri ai masoneriei romane au fost cei care au mers apoi prin toate cancelariile occidentale si pe la Inalta Poarta pentru obtinerea recunoasterii noului domn. Am putea spune ca masoneria romana a jucat cu succes rolul primului serviciu diplomatic romanesc. Acestia si-au schimbat insa atitudinea fata de Cuza atunci cand acesta devenise prea autoritar, silindu-l sa abdice la 22 februarie 1866. Asa ca pana la urma, s-a ajuns unde au dorit Marile Puteri la inceput - Principate Unite cu domn strain.

          Carol I, sau Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, vlastar al unei familii inrudite cu si apropiate de imparatul francez Napoleon al III-lea, accepta tronul si devine incepand cu 1866 din simplu ofiter al armatei germane, domnitor si apoi rege al Romaniei. Prin aceasta mutare, drumul noului stat Romania in Europa este deschis. Nu imediat. Doar 15 ani mai tarziu, in 1880, dupa ce romanii dadusera dovada loialitatii lor la Plevna, in 1877, Romania intra in sfarsit in relatii diplomatice oficiale cu Marile Puteri

           Descendenta germana il obliga probabil pe Carol I sa semneze in 1883 un tratat militar secret cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria si Italia), initiativa care nu este primita tocmai bine de membrii guvernului roman, in mare parte aceiasi masoni de frunte. Manevre diplomatice de indepartare de Austro-Ungaria au loc in perioada urmatoare, in special intre 1909 si 1913, insa baletul viguros al habsburgilor pe scena europeana s-a dovedit greu de contrat pentru diplomatii romani.

            Declansarea primului razboi mondial a gasit Romania nehotarata, intre 1914-1916 adoptandu-se de guvernul de la Bucuresti o politica de neutralitate. Scurt timp dupa Consiliul de Coroana din 3 august, Carol I moare subit la 27 septembrie 1914.

           Diplomatia a avut intotdeauna si partile sale mai putin placute.

          Pe tronul Romaniei i-a urmat lui Carol I nepotul sau de frate, Ferdinand I, care a promis la depunerea juramantului ca va fi un bun roman. Relatia de amor avuta inainte de acceptarea tronului cu poeta Elena Vacarescu il incuraja probabil sa aiba astfel de sentimente. Constitutia  romana nu ii permitea insa regelui german, chiar si bun roman fiind, sa ia in casatorie o romanca. A rezolvat dilema prolifica regina Victoria a Marii Britanii, supranumita „bunica Europei”, care l-a indragostit scurt si complet diplomatic pe Ferdinand de nepoata ei, Maria de Edinburgh, un pic chiar de verisoara a regelui. Ei da, acum putem vorbi de relatii diplomatice puternice intre Romania si Europa occidentala. Romania, avand pe tron un rege german, dar ca regina o frumoasa descendenta a monarhiei britanice, a intrat in primul razboi mondial la 27 august 1916 de partea Antantei (Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus), pozitie sustinuta indelung de clasa politica romaneasca, ale carei legaturi cu francmasoneria sunt incontestabile.

           Incepand cu acest moment, Romania a inregistrat esecuri nu numai militare, dar si diplomatice. Romania a cerut Transilvania pentru a intra in razboi, care a fost promisa de aliati, desi exista surse autorizate britanice (John Keegan) care sustin ca aliatii nu doreau sa isi respecte angajamentele. In doi ani de neutralitate, jocurile diplomatice puternice ale Rusiei care se temea ca Romania va cere inapoi si Basarabia luata de rusi in 1812 dar si ezitarile politicienilor romani si occidentali au intarziat finalizarea negocierilor si au lipsit armata romana de premisele declansarii unor operatiuni de succes in coordonare cu armata rusa. Diplomatia rusa avea sa devina in 1918 diplomatia sovietica, in urma revolutiei bosevice, confirmand lipsa de inceredere a militarilor romani in vecinii de la rasarit si lasand Romania izolata complet in fata trupelor germano-bulgaro-otomane, pe care soldatii romani le oprisera cu pierderi uriase cateva luni mai devreme la Marasti, Marasesti si Oituz.

              Francezii si britanicii s-au gasit in acest razboi foarte departe de Romania, ocupati cu propriile probleme militare. Trimiterea generalului Berthelot in Romania, in fruntea unei misiuni militare, suplimentata de echipament militar, a reprezentat o actiune militara, dar si una diplomatica.

              Incheierea separata a pacii cu Puterile Centrale la Bucuresti la 7 mai 1918 a anulat prevederile tratatului incheiat de Romania cu Antanta la inceputul razboiului, in 1916. In noiembrie 1918 Romania a reintrat in razboi,  actiunea fiind comentata de unii analisti ca fiind una pur oportunista, dar justificabila.

             Cu toata aceasta decizie controversata, anul 1918 reprezinta pentru Romania un an important, in care romanii din toate provinciile au reusit sa se regaseasca din nou sub acelasi drapel, prima data dupa Unirea sub Mihai Viteazul. Se pare ca relatiile de rudenie dintre monarhia „romana” si cele occidentale au avut inca o data o importanta mai mare decat relatiile diplomatice. Circumstantele realizarii Romaniei Mari sunt mai curand legate de fortele armate romane decat de diplomatie. Sfatul Tarii din Basarabia a votat in mare majoritate ca provincia sa revina in granitele Romaniei pentru a da posibilitatea armatei romane sa curete teritoriul de bandele de fosti soldati rusi care isi faceau de cap dupa parasirea frontului de la Marasesti. Transilvania a fost reocupata in decembrie 1918 de armata romana remobilizata pe fondul instabilitatii politice maghiare. Dezagregarea Ungariei si luptele armatei maghiare impotriva tuturor vecinilor fac ca armata romana sa ocupe Budapesta in 1919.

            Diplomatia armelor este se pare cea mai eficienta diplomatie.

            Sa venim mai aproape pe firul istoriei. Urmatoarea perioada istorica a Europei, intre sfarsitul primului si al celui de-al doilea razboi mondial este denumita de un mare numar de oameni „tradarea occidentala”.

Franta a semnat dupa 1920 aliante militare impotriva pericolului germano-rus cu majoritatera stateloe Europei Centrale si Estice. Marea Britanie promitea la Natiunile Unite sa apere si ea tarile europene. Neincrezator in aliatii franco-britanici, Nicolae Titulescu reuseste sa definitiveze mecanisme de aparare: „Mica Antanta” intre Romania, Cehoslovacia si Yugoslavia, si „Intelegerea balcanica” intre Romania, Yugoslavia, Grecia si Turcia, ca si tratate separate cu Italia si Polonia.

             In ciuda angajamentor ferme de a apara Europa Centrala si de Est, franco-britanicii au acceptat ca Germania sa anexeze in 1938 regiunea Sudeta din Cehoslovacia in speranta evitarii razboiului. Atacarea Poloniei de catre germani la 1 septembrie 1939 nu a declansat ofensivele nimicitoare promise de Franta si Mara Britanie. Replicile militare palide, practic tradarea militara a Poloniei, nu au salvat insa cele doua tari de la dezastrul razboiului. In curand, Germania avea sa ocupe Franta si sa bombardeze aerian Marea Britanie intr-un ritm infernal.

             In 1940, ramasa fara nici un aliat viabil, Romania nu poate decat sa incerce sa salveze ce se mai putea salva, diplomatia romana fiind, mai ales din cauza monarhului roman, Carol al II-lea, ineficienta. Daca Romania nu ar fi ales sa lupte, teritoriile pierdute deja - Basarabia, Tinutul Hertei, Bucovina de Nord si Ardealul de Nord ar fi fost imposibil de recuperat. Din nou, neincrederea in sovietici a jucat un rol esential, noul conducator al Romaniei, generalul Antonescu, contand pe promisiunile de revizuire a Dictatului de la Viena facute de Hitler, a ordonat trecerea Prutului la 22 iunie 1941. Macar exista o speranta ca Ardealul sa se intoarca in granitele tarii.

             Nici asa n-a fost tocmai bine. Intrarea S.U.A in razboi la 6 luni de la atacul gemano-roman asupra U.R.S.S. va intoarce din nou soarta impotriva Romaniei. Britanicii au trimis un ultimatum Romaniei la 30 noiembrie 1941, care instaura starea de razboi intre Romania si Marea Britanie incepand cu 6 decembrie 1941. La 12 decembrie 1941, Romania declara razboi S.U.A., raspunsul american sosind abia in iunie 1942.  Din pacate, nici in aceasta perioada zbuciumata diplomatia romaneasca nu a reusit sa obtina increderea moharhiei romane. Nicolae Titulescu a ajuns sa fie considerat tradator pentru ca a sustinut apropierea de Rusia. Titulescu nu facea decat sa se alature pozitiei Frantei. Romania a facut propuneri peste propuneri de iesire din razboi pentru a se salva de la dezastru incepand cu 1941, insa soarta ei se va stabili de fapt la Casablanca, in 1943, si la Yalta, in 1945. La Casablanca aliatii au decis sa nu negocieze cu statele axei si satelitii acesteia, englezii aratandu-le diplomatilor romani directia Moscova pentru negocieri. Conferinta de la Yalta avea sa stabileasca in amanunt pana unde urma sa se intinda influenta sovietica in Europa. Romania nu putea fi, geografic vorbind, in partea occidentala a continentului.

             Tanarul rege roman de 19 ani, Mihai I, nu mai are rabdare sa il lase pe Maresalul Antonescu sa negocieze o solutie si, la 23 august 1944, sub spectrul tancurilor sovietice care inaintau in Moldova, preia controlul politic al tarii, il aresteaza pe Antonescu si accepta armistitiul cu Natiunile Unite in conditiile impuse de U.R.S.S.

            Diplomatia disparea in fata tradarii si minciunii.

Pentru urmatorii 45 de ani, sarcina diplomatiei romanesti s-a complicat si mai mult. Diplomatii romani si-au concentrat eforturile dupa incheierea razboiului pentru a obtine conditii avantajoase de pace pentru tara. Nu au avut sorti de izbanda. Romania nu a primit statut de stat cobeligerant si a platit despagubiri grele de razboi Rusiei comuniste, fiind fortata sa acepte si dominatia ideologica a acesteia.

Incepand cu 7 noiembrie 1947, sub conducerea noului Ministru de Externe Ana Pauker, o reprezentatanta de frunte a comunismului international, aparatul diplomatic al Romaniei a fost treptat inlocuit de muncitori fara pregatire diplomatica, in majoritate femei, care au devenit personajele multor incidente neplacute. In timp, Ministerul de Externe al Romaniei a devenit mai mult un vehicul de acoperire pentru agentii securitatii decat un serviciu diplomatic. Noua ideologie comunista a carei adepta ferventa era Ana Pauker nu permitea ca un stat socialist sa aiba relatii de prietenie cu „imperialistii” anglo-americani. Singurele tari asupra carora isi indrepta atentia Romania erau Rusia sovietica si aliatii sai comunisti, de la Germania de Est pana la China.

Preluarea puterii in Partidul Muncitoresc Roman de catre Gheoghe Gheorgiu-Dej in 1948 si indepartarea Anei Pauker aduce si o noua abordare a politicii externe romanesti. Pe de o parte era ridicata in slavi „invatatura comunista” sovietica -  indicatiile Moscovei erau indeplinite 200%, facand din Romania o fortareata a comunismului care nu carteste, pe de alta parte teroarea activistilor comunisti asupra populatiei atingea cote extreme, impiedicand orice forma de liberalizare. Romania se indeparteaza in acest fel de vecinii sai si de curentul european al comunismului, care ducea la miscari de revolta in Ungaria si Polonia. Ajutorul dat pentru zdrobirea revolutiei de la Budapesta din 1956 nu va fi trecut cu vederea usor mai tarziu de vecinii maghiari, care oricum nu ne iubeau prea mult, din cauza problemei transilvane. Sigur pe supusii sai romani, liderul sovietic Nikita Hrusciov a dorit sa dea un semn de bunavointa occidentului si a retras armata rosie din Romania in iunie 1958.

Ultima parte a istoriei comuniste romanesti, scrisa sub conducerea de fier a lui Nicolae Ceausescu, a reprezentat de fapt izolarea si mai accentuata a Romaniei pe plan international. Desi aparent Ceausescu a facut gesturi rebele fata de Moscova, asa cum a fost condamnarea invaziei sovietice in Cehoslovacia in 1968, realizand probabil imposibilitatea unei mentineri pasnice a unui regim comunist in Romania si nemaiavand incredere in apropiatii sai tovarasi comunisti, acesta a instaurat o dictatura personala care contrazicea pana si reformele gorbacioviste ale „marelui frate” de la rasarit. Actele sale de teroare imptriva propriului popor au ingrozit tarile occidentale care, desi nu deschis, incurajau orice forma de exprimare a opozitiei fata de politicile aberante ale unui personaj rupt complet de realitate.

Anul 1989, atat de plin de schimbari democratice in Europa, a gasit Romania inca o data izolata international, incapabila sa profite pe deplin de schimbarile vremii si fara o clasa politica pregatita sa isi asume proiectarea viitorului tarii.

Diplomatia lipsei de diplomatie a fost la ea acasa in Romania socialista.

Iata motivele pentru care puterea a ajuns in 1989 repede in mainile lui Ion Iliescu, un profesionist al sistemului socialist, atat politic dar si administrativ. Indiferent daca la conferinta americano-sovietica din decembrie 1989 din Malta cele doua superputeri, S.U.A si U.R.S.S., au redesenat sau nu sferele de influenta agreate la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, existau putine persoane in Romania care sa aiba expertiza si increderea vecinilor Romaniei necesare stabilizarii interne rapide a situatiei post-Ceausescu. Sosirea imediata din exil a figurilor marcante ale partidelor istorice romanesti la Bucuresti a declansat o competie democratica pe care comunistul Iliescu nu era dispus sa o accepte. Speculand lipsa de decizie a comandantilor militari romani, implicati in reprimarea revolutiei si relatiile directe ale grupului sau cu Moscova, Iliescu a preluat rapid controlul parghiilor de comanda si l-a eliminat urgent pe principalul adversar, Nicolae Ceausescu, devenit indezirabil pe toate fronturile. Cateva luni mai tarziu, credincios metodelor proletare ale luptei de clasa deprinse la scoala ideologica a Kremlinului, Iliescu a fost gata sa accepte confruntari civile intre detasamente de mineri si locuitorii Bucurestiului pentru a pastra puterea. Insusi Regele Mihai I al Romaniei a fost impiedicat sa revina in tara de teama unei rasturari a noii conduceri, formate in majoritate dintr-un melanj de fosti activisti comunisti, ofiteri de securitate sub acoperire si revolutionari cinstiti sau nu.

Corpul diplomatic roman, in componenta caruia se gaseau si probabil se mai gasesc inca agenti ai fostei securitati ceausiste, persoane puternic contestate de organizatiile romanesti din exil, a trecut cu sirg la indeplinirea noii sale misiuni – fardarea adevarului despre Romania. O operatiune sortita, evident, esecului. Tarile occidentale au stiut cu exactitate tot timpul ce se intampla in Romania. Jocul devenit obisnuit in ultimul secol al conducatorilor de la Bucuresti, acela de a incerca sa fie aparent cu toata lumea dar in acelasi timp „independenti”, nu mai putea convinge pe nimeni.

Occidentul a cerut dovezi clare de aderenta a Romaniei la valorile societatilor democratice. Si, de ce sa nu fim corecti, inca un lucru „minor” - controlul economiei romanesti. La Bucuresti, raspunsul a constat in instituirea unei retorici provestice  dublata de privatizari scandaloase si devalizari banditesti ale finantelor tarii, in numele unei strategii patriotarde de pastrare a parghiilor economiei in maini romanesti. Isi mai aminteste cineva de fondul „Libertatea”? Nici pana azi nu se stie ce s-a intamplat cu sumele donate de populatie, asa cum nu se stie nici cati bani avea Ceausescu. SAFI, FNI? ARO, TRACTORUL, ROMPETROL? Aceasta politica duplicitara a conducatorilor Romaniei, suplimentata de acceptarea discursului nationalist-extremist a lui Vadim Tudor in Parlamentul si Guvernul roman a crescut neincredrea occidentala in sinceritatea noii puteri de la Bucuresti si a dus la indepartarea Romaniei de plutonul tarilor de la Visegrad – Cehia, Slovacia, Polonia si Ungaria, un grup infiintat in 1991 care si-a propus sa coopereze pentru eliminarea mostenirii comuniste si integrare europeana.

Cuvantul „reforma” a devenit foarte repede la moda in Romania dupa 1989. 20 de ani de la caderea comunismului, acesta inca mai este foarte folosit in tara si cand trebuie si cand nu. Sesizand reactiile placute pe care le declanseaza uzitarea repetata a acestuia de partea occidentala, farsorii bucuresteni, care din cand in cand inglobau in echipele lor si unul-doi oameni de valoare si buna credinta, au pedalat pe acest concept vreo 15 ani, construind adevarate perdele de fum care sa acopere mecanismele corupte ce incepeau sa conduca societatea romaneasca. Inutil. Guvernele vest-europene stiau de acum cu cine au de a face si au cerut concret privatizarea, practic trecerea sub control strain a principalelor sectoare economice romanesti.

             O reforma s-a incercat in ultimii 20 de ani si in Ministerul Roman de Externe. Din pacate, rezultatele actiunilor diferitilor ministri de a innoi mentalitatile corpului diplomatic roman nu sunt recunoscute de specialisti ca un succes. Spre exemplu, inlocuirea in timp a efectivelor s-a facut prin metode netransparente, care au asigurat venirea la Ministerul de Externe a unor oameni „de incredere”, dar nu neaparat de valoare. Exceptiile confirma regula.

            Aceasta rezistenta la schimbare, fatada a constiintelor corupte ale noii clase politice romanesti a oferit suficiente scuze Occidentului pentru a nu plasa Romania in primul val al extinderii NATO si UE. Mai ales ca dinspre Moscova soseau amenintari transparente asupra viitorului colaborarii ruso-occidentale in cazul aderarii Romaniei la structurile euro-atlantice, motivate nu neaparat de dorinta de a bloca Romania, cat mai mult de a tine cat mai departe de granitele ruse „parfumul occidental” datator de idei revolutionare. O Rusie destabilizata da si azi fiori de gheata politicienilor europeni si americani. Asa ca Tony Blair promitea ferm in 1999 intrarea in UE iar Bill Clinton ura Romaniei in 2003 sa continue treaba buna inceputa, actiuni menite mai ales ca sa mentina Romania ca suporter al razboiului impotriva Yugoslaviei.

„Da-i Doamne romanului mintea de la urma”, zice un vechi proverb romanesc. Disperarea care a cuprins pe conducatorii Romanei dupa anul 2000 atunci cand au realizat ca mentinerea tarii in afara Europei le va afecta grav viitorul politic a dus la aparitia unei noi zeitati la care clasa politica romaneasca a inceput sa se inchine aproape permanent: aderarea. In numele acesteia se cereau, „fireste”, sacrificii. In incercarea de a imbuna Occidentul, Romania a cedat industria metalurgica, petroliera, auto, distributia electricitatii, gazului, chiar si a apei, ca si controlul sectorului bancar si al telecomunicatiilor unor investitori straini. In ultimul moment se intelegea in sfarsit ca altfel nu se poate. Aproape fiecare dintre aceste acte au generat acuzatii de coruptie care in timp nu au fost dovedite. Singura fapta care este inca in ancheta, inclusiv in ancheta autoritatilor britanice, este cumpararea de catre Romania a celor doua fregate britanice vechi si scumpe. Bucurestiul a cedat in acest ultim ceas tot ce se putea ceda, inclusiv conditiile de egalitate pe pietele muncii europene intre muncitorii romani si cei din tarile care aderasera la UE in 2004: Polonia, Cehia, Ungaria etc. Nu mai conta cum intram in UE, in genunchi sau taras, era important numai sa intram.

In tot acest proces, activitatea diplomatilor romani a constat in incercarile de indulcire a criticilor constante venite din partea statelor europene. Oricat de frumos au stiut acestia sa zambeasca insa, unii chiar deloc, nu au putut acoperi coruptia si incompetenta guvernelor de la Bucuresti. Pentru functionari importanti din minister chiar si cunoasterea unei limbii europene reprezenta o problema.

            Accederea ca membru al NATO si UE nu a insemnat insa si sfarsitul problemelor pentru Romania. Daca in NATO lucrurile sunt ceva mai simple, onoarea tarii fiind pastrata cu pretul vietilor ostasilor romani, nu acelasi lucru putem spune despre relatiile cu UE. Coruptia, devenita  temelie a societatii romanesti, nu este acceptata de tarile europene ca politica de stat si aici, vorba ceea, politicienii romani s-au cam impiedicat. Romania nu este astazi in stare nici macar sa foloseasca fondurile de dezvoltare puse la dispozitie de Uniunea Europeana. Faptul ca aceste fonduri sunt greu de furat face ca interesul pentru manevrarea acestora sa fie scazut din partea administratiei romanesti.

            Cu se ocupa azi diplomatia romana? In afara de matrapazlacurile personale care au sau nu legatura cu cetateni romani rezidenti in diferite state, angajatii ambasadelor si consulatelor romanesti continua sa incerce sa pacaleasca partenerii occidentali asupra realitatilor romanesti. Dovada insa ca vesticii au propriile surse de informare corecta sunt atacurile virulente la adresa Romaniei venite din partea guvernelor si parlamentelor europene. La 3 ani de la aderare, exista inca in functiune un mecanism de monitorizare a justitiei romanesti, cel mai bun exemplu ca tarile occidentale nu au incredere in autoritatile romane. Incapabili sa castige credibilitate in plan extern, nici macar fata de diaspora romana, serviciul diplomatic al Romaniei se prezinta astazi ca un detasament de functionari indoctrinati, rigizi si in majoritate incompetenti. Metodele de lucru pe care acestia le releveaza fata de comunitatile romanesti din strainatate sunt graitoare pentru nivelul de abordare al problematicilor dinamice cu care se confrunta.

Incercarile insistente ale MAE de a prezenta astazi atat trecutul istoric dar si realitatile romanesti intr-o lumina cu reflexe de marketing corporatist lipsit de consistenta si viziune nu modifica foarte mult imaginea de servilism practicat de Ana Pauker in vremea lui Stalin. Doar directia spre care se indreapta acest fluviu de bunavointa fortata, ornamentat cu zambete intepenite, s-a schimbat de la est la vest.

              130 de ani de experienta diplomatica a Romaniei in relatia cu tarile Europei occidentale, momentele de amicitie si lungile perioade de indepartare si conflict, putinele secvente de satisfactie a apartenentei la familia culturala europeana dar si extinsa izolare ar fi trebuit sa ne invete pana acum in ce fel trebuie sa comunicam si sa ne prezentam international.

Diplomatia trebuie sa se bazeze pe adevar si libertate.

Costel Petre