Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, infiintat prin 1995 sub forma de consiliu atunci cand prim-ministru era nea Nicu Vacaroiu, inexistent de fapt pana prin vremea luptelor cu minerii din 1998 ale primului-ministru Radu Vasile, s-a mutat de la inceputul anului 2010 din cadrul Ministerului Afacerilor Externe in subordinea directa a primului-ministru Boc, asa cum era asezat in structura aparatului de stat din Romania la data crearii sale. Ce anume a necesitat aceasta mutare nu stim, nimeni nu a oferit vreo explicatie (in Romania nu se „poarta” explicarea deciziilor administrative), dar banuim. In „buna” traditie romaneasca, de multe ori se infiinteaza mai multe institutii pentru a servi aceluiasi scop, acestea fiind in mod obisnuit legate de ministere diferite sau avand activitati care se suprapun peste activitati deja existente ale unor ministere. Din momentul infiintarii, aceste institutii incep o batalie crancena pentru salvarea si cresterea salariilor angajatilor proprii, in competitie cu departamentele ministeriale gemene. Calcatul pe picioare in aceasta aglomeratie generala nu face decat sa aduca prejudicii zilnice atat cetatenilor cat si imaginii Romaniei, daca separarea celor doua problematici asa cum e facuta la Bucuresti are vreun sens. Romania este probabil singurul stat de pe aceasta planeta care face o diferenta intre interesele nationale si interesele cetatenilor sai. Nu dorim aici sa luam aparararea MAE, care de peste 10 ani de zile isi bate joc de romanii din strainatate inclusiv prin intermediul fostei structuri subordonate, DRP. Probabil ca aducerea „la ascultare” a acestui departament al MAE a fost imposibila pentru noii sai responsabili politici de la PDL-Basescu si singura solutie a fost mutarea sa in subordinea directa a primului-ministru, un pic mai departe de „jocurile de glezne” ale „meseriasilor” din MAE si mai aproape de „dreapta tatalui”. Avem asadar in acest moment pentru activitatea externa a Romaniei un minister care se ocupa de politica externa (MAE), care co-finanteaza impreuna cu Ministerul Culturii Institutul Cultural Roman, cel care se ocupa de promovarea culturii romane in strainatate si unde colaborarea intre diplomati si „culturali” e o fratie siameza care se lasa de multe ori cu vanatai si DRP, un departament pentru „fugiti”, numiti ei si „de pretutindeni”. Va imaginati ca in loc sa se transmita comenzile printr-un singur trunchi structural, cele trei componente ale relatiilor Romaniei in strainatate au propriile ambitii si puncte de vedere, ceea ce duce cu siguranta la disiparea resurselor si asa limitate ale statului roman. MAE a fost se pare imposibil de convins sa accepte insa planurile politice portocalii in domeniu si atunci i s-a luat „jucaria”, desi la o privire mai atenta nu a pierdut nimic, ba chiar a scapat de niste batai de cap care nu aduceau mare folos nici ministerului ca institutie nici personal angajatilor acesteia. Ca institutie care pune mare pret pe independenta sa politica (bineinteles, cu derogarile romanesti obisnuite), MAE va reusi sa evite in acest fel presiunea pe care o exercita asupra sa diaspora romana si se va putea usor delimita, ca purtator oficial al responsabilitatilor externe ale Romaniei, de accentele potential mai putin diplomatice ale aprecierilor DRP despre situatia romanilor din strainatate. Aceasta nu inseamna neaparat ca lucrurile au intrat pe un fagas normal si ca relatia romanilor din strainatate cu tara natala va cunoaste schimbari fundamentale.
Ca orice institutie care se respecta, noul DRP si-a fixat (cine sa il mai opreasca acum?) si propriile obiective operationale pe anul 2010, descrise frumos in ghidul de finantare al proiectelor organizatiilor non-guvernamentale dupa cum urmeaza:
Protejarea drepturilor privind identitatea etnică, lingvistică, culturală şi religioasă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit standardelor europene şi internaţionale în materie;
Valorificarea potenţialului politic, economic, social şi cultural pe care îl au, prin dimensiunea şi dinamica lor, comunităţile româneşti din spaţiul european şi extra-european;
Folosirea oportunităţilor care decurg din statutul României de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, în vederea promovării valorilor culturale româneşti şi a iniţiativelor politice ale statului român;
Construirea parteneriatului autorităţilor române cu asociaţiile de români din străinătate în vederea identificării de soluţii pentru problemele cu care se confruntă românii din afara graniţelor în statele de reşedinţă;
Consolidarea internă şi încurajarea iniţiativelor comunităţilor româneşti, care vizează manifestarea liberă şi necondiţionată a apartenenţei la românitate;
Implicarea activă a comunităţilor româneşti, pe plan internaţional şi în statele de reşedinţă, în sensul afirmării identităţii româneşti şi consolidării relaţiilor bilaterale pe plan politic, economic şi cultural;
Recuperarea simbolică a elitelor, a personalităţilor reprezentative ale emigraţiei, pentru includerea acestora în actualitatea culturală, ştiinţifică şi economică a României şi participarea lor la realizarea obiectivelor strategice de politică externă, prin articularea unor reţele profesionale şi a unor acţiuni de diplomaţie publică menite a consolida imaginea externă a României;
Stimularea coeziunii societăţii civile româneşti, având ca fundament continuitatea patrimoniului cultural românesc.
Lecturarea acestor obiective ne incurajeaza sa ajungem la concluzia ca Romania doreste sa profite la maximum de comunitatile romanesti din strainatate, carora este gata sa le protejeze in schimb drepturile legate de apartenenta la “romanitate”, dar nu si alte drepturi, cum ar fi egalitatea fata de alti cetateni ai Uniunii Europene si tratarea cu respectul cuvenit cetateanului de catre autoritatile si mass-media din Romania, spre exemplu. In afara insa de tarile vecine Romaniei, unde comunitatile romanesti intampina greutati in afirmarea legaturilor cu Romania (mai putin Moldova unde de curand regimul antiromanesc a fost schimbat prin pierderi de vieti omenesti), nimeni nu incomodeaza in lume identitatea etnica a romanilor. In Spania, Canada, California sau Australia romanii nu au nevoie de protectie din partea statului roman pentru a-si exprima sentimentele romanesti si a-si respecta obiceiurile traditionale.
Daca acest prim obiectiv este foarte clar cui se adreseaza in mod special, la fel de clare sunt si celelalte obiective, in care se afirma concret asteptarile statului roman fata de romanii din strainatate si anume sa contribuie la imbunatatirea imaginii Romaniei in afara granitelor si la atingerea obiectivelor sale de politica externa. Felul in care au fost formulate aceste obiective sugereraza practic termenii relatiei dintre Romania si diaspora romaneasca. DRP se asteapta ca romanii din strainatate sa contribuie in toate domeniile societatii (nu este foarte clar care, cea de resedinta, cea romaneasca?), dar si sa isi afirme in aceelasi timp identitatea romaneasca si sa propuna solutii pentru rezolvarea problemelor pe care acestia le au in cadrul societatilor in care se afla in prezent. Asociatiile romanesti vor primi in schimb ca semn al bunei purtari finantare pentru proiecte proprii, in limita unor domenii strict definite.
Obiectivele asumate de DRP ne obliga sa ne intrebam foarte serios daca Romania incearca prin atragerea in acest joc al proiectelor finantate din tara sa izoleze comunitatile romanesti din strainatate de societatile in cadrul carora s-au format si sa mentina prin fluturarea patriotismului un anumit control asupra acestor comunitati. Atitudinea agresiva pe care am observat-o la unii diplomati romani fata de emigrantii romani care au opinii critice in legatura cu realitatile din tara natala, incercarile de izolare a acestora si de recompensare materiala a unor voci mai „lucrate”, care isi declara sonor fidelitatea fata de Romania (si fata de ambasador), ca si dorinta “neabatuta” de a se intoarce in tara ne indreptatesc sa ne punem intrebarea de mai sus.
Ca si pe vremea lui Ceausescu, propaganda de stat romaneasca suna in continuare fals. Cei care am plecat din Romania pentru a ne indeparta de un sistem corupt care obliga la coruptie pentru supravietuire nu vom accepta prea usor reorganizarea “brigazilor artistice de agitatie” impanate cu securisti din vremea comunista, care sa fie platite de Bucuresti pentru a vorbi de bine Romania si a inchide ochii in fata coruptiei in numele romanilor din strainatate. Numarul extraordinar de mare de romani care au ales sa traiasca in exil ar trebui sa fie o palma grea pe obrazul guvernantilor bucuresteni. S-ar putea ca in curand insa acestia sa ajunga sa se laude ca ei au fost cei care au permis si au asigurat conditiile necesare emigrarii romanilor spre o viata mai buna.
P.S. La noul sediu al DRP telefonul nu functioneaza, asa ca... „sa traiti bine” (pe banii statului).
No comments:
Post a Comment