Comunicat

Asociația Romania In The Third Millennium ia act cu ingrijorare de intensificarea folosirii unui limbaj neprietenos în mediile britanice și românești în legatură cu imigranții români din Marea Britanie, cu rezonanțe inclusiv la nivelul Uniunii Europene.

Asociația noastră a protestat în cel mai categoric mod posibil începând cu anul 2006 față de abuzurile îndreptate împotriva imigranților români din această țară și a solicitat în repetate rânduri atât statului român cât și celui britanic să acționeze pentru încetarea acestor acțiuni defavorabile cetățenilor români. Din păcate cererile noastre au rămas fără răspuns, nu în ultimul rând din cauza negocierilor și înțelegerilor prealabile dintre cele două state din preajma aderării României la Uniunea Europeană.

Ridicarea după șapte ani a restricțiilor discriminatorii de pe piața muncii britanice a generat reacții puternic emoționale atât în Marea Britanie cât și în România. Observăm în aceste condiții o deplasare a opiniilor ostile imigranților români din sfera politicului și a mass-mediei britanice către mediul public general, în special cel al rețelelor de socializare. De cealalată parte, cu o întarziere de șapte ani, Ambasada României la Londra și-a exprimat iritarea față de unele declarații și acțiuni ale unor politicieni și ziariști britanici. Destul de timidă până la acest moment, presa din România a început să reacționeze extrem de prompt la fiecare opinie britanică de natură critică la adresa românilor.

Având în vedere această situație, constatăm că perioada extrem de lungă de tratatament discrimnatoriu aplicat lucrătorilor români și lipsa unei reactii corect calibrate din partea statului român a facut posibilă acumularea unor tensiuni nedorite în jurul imigrantilor români din Marea Britanie.

În aceste condiții:

Dorim să atragem atenția tuturor celor implicați, români și britanici, că orice intensificare în continuare a spiritului de revanșă este de natură să se rasfrângă negativ asupra vieții imigranților români din această țară.

Solicităm factorilor de decizie români și britanici să găsească modalități la nivel instituțional de ameliorare a situației iar mass-mediei din cele două țări și publicului în general să se abțină de la folosirea unui limbaj jignitor la adresa celuilalt popor.

Șapte ani de nedreptate nu sunt ușor de uitat dar mulți români au ales să trăiască în Marea Britanie în condițiile în care situația economico-politică din această țară nu este favorabilă în acest moment imigranților în general. Este o problemă pe care va trebui să o abordăm cu multă înțelepciune în perioada următoare, pentru a evita dezvoltarea unor tensiuni între românii din Marea Britanie și restul societății britanice.

Asociația noastră va face în continuare demersuri în sprijinul relaxării tensiunilor existente și găsirea unor soluții pentru instaurarea unui climat de calm și siguranță în jurul comunității românești din Marea Britanie.

Comunicat

Asociația Romania In The Third Millennium protestează în modul cel mai ferm față de calitatea datelor și față de modul fraudulos în care Guvernul României folosește rezultatele recensământului populației și al locuințelor din România din anul 2011 împotriva emigranților români.

Rezultatele oficiale ale recensământului publicate de Institutul Național de Statistică din România arată că un număr de 727540 de cetățeni români se află în străinătate pentru o perioadă mai lungă de un an.

Această cifră este în totală contradicție cu datele oficiale ale unor țări europene care înregistrează un număr mare de imigranți români. Numai în Italia erau înregistrați oficial în anul 2010 aproximativ 1 milion de români iar în Spania 840 000.

Este timpul ca Institutul Național de Statistică al României să recunoască faptul că românii din strainătate nu au completat formularele de recensământ din România și să accepte că pentru această categorie de cetățeni cifrele recensământului nu reflectă realitatea.

Cerem Guvernului României să înceteze politica sa ceaușistă de eliminare a emigranților români din viața publică a României.

Începând cu alegerile prezidențiale din 2009 și continuând cu referendumul de demitere al Președintelui României de anul trecut, numeroși reprezentanți ai coaliției de guvernământ și-au manifestat în mod deschis frustrarea față de lipsa de suport politic pe care diaspora română o arată acestei coaliții.

Folosirea datelor eronate de la ultimul recensămant pentru a forța luarea unor decizii politice majore în România față de care emigranții români au dreptul constituțional să se pronunțe, încercările de eliminare a dreptului diasporei române de a își exprima opinia prin vot sau abținere și de limitare în general a drepturilor constituționale ale românilor reprezintă atacuri directe la principiile democratice pe care USL s-a angajat să le respecte în mai multe rânduri.

Modul rușinos în care primul-ministru Ponta dorește să scoată din calculele electorale mai mult de 1 milion de cetățeni români arată că odată cu venirea USL la putere România face pași rapizi către întoarcerea la dictatura comunisto-ceaușistă în care realitățile societății românesti erau hotărâte exclusiv de PCR, neavând nici o legatură cu situația de fapt.

Cerem Guvernului României să înceteze falsificarea democrației în România!

A înnebunit lupul?

      „4 iunie 2014. Buletinul de știri BBC World Service. Starea vremii: Vara pare să își intre în drepturi în Marea Britanie, va fi o zi plină de soare iar vântul va adia în mod plăcut. În continuare starea vremii pentru cetațenii români și bulgari: Ciclonul David va aduce ninsori extrem de puternice în Marea Britanie unde va ninge viscolit și vântul va atinge rafale de 100 de mile la ora. Toate porturile, aeroporturile și mai ales Eurotunelul vor fi închise pentru dumeavoastră pe timp nelimitat. Adio!” 

       Râdeți? Aveți de ce! Dacă intențiile unor politicieni britanici se vor concretiza, e posibill ca gluma să devină realitate. Sigur că e caraghios. Dar se pare că în politica britanică a fi caraghios nu mai o crimă și mulți politicieni britanici, pentru a obține un vot ușor, au îmbrăcat în ultima vreme costumul de claun. Păcat pentru o țară care s-a obișnuit să creadă despre sine că este „mare”. Pentru cei care am plecat dintr-o Românie în care spectacolul politic nu mai este vesel de mult, degradarea politicii britanice până la acest nivel este o mare dezamagire, pentru că vorbim despre o țară și o civilizație care au pus prin sacrificiu bazele democrației parlamentare moderne, o țară în care izgonții din toată lumea au ales să trăiască inclusiv pentru standardele sale morale, nu numai economice. Dar mai este astăzi Marea Britanie un far al democrației, mai poate sta, așa cum a stat în decursul istoriei, singură în fața haosului și a crimei împotriva umanității? 

        Mahatma Gandhi, unul dintre eroii favoriți ai poporului britanic, care, la fel ca mulți eroi ai poporului britanic, a avut de îndurat asprimea legii coloniale britanice, obișnuia să spună că „măreția unei nații poate fi măsurată după felul în care își tratează animalele”. Marea Britanie își tratează foarte bine animalele. Milioane și milioane de lire sunt cheltuite anual pentru îngrijirea și apărarea lor. Pentru animalele fără stăpân au fost create adăposturi speciale unde acestea sunt tratate cu demnitate. 

        După cel de-al doilea război mondial, imigranți din toată lumea și-au găsit adăpost în Marea Britanie, care avea mare nevoie de lucrători pentru a înlocui pierderile umane de război. În timp, reformele sociale operate de guvernele britanice au creat, asemeni majorității statelor europene, un sistem de ajutor social pentru cei care aveau nevoie de sprijin din partea statului. Valuri succesive de imigranți au sosit în insulă, fiecare dintre acestea fiind întâmpinate cu ostilitate de localnici. Căderea zidului Berlinului a marcat începutul unui nou val masiv de imigrație inclusiv în Marea Briatnie, dar imigranții de acum nu au fost numai din Europa de est ci și din Asia, Africa și Australia. 

          Criza economico-financiară pe care o traversăm și care a fost de multe ori comparată în ultimii ani cu un cataclism social asemănător celui de-al doilea război mondial a afectat toate țările lumii, inclusiv Marea Britanie. Guvernul de coaliție venit la putere în 2010 s-a angajat să readucă țara pe calea dezvoltării și printre primele măsuri luate s-au numărat cele referitoare la cheltuielile cu ajutoarele de stat, un subiect care enervează publicul britanic votant de ceva vreme. Măsurile luate sunt complexe, vizând reducerea cuantumurilor ajutoarelor sociale prin reducerea cheltuielilor de cazare (folosirea unor proprietăți mai ieftine destinate fondului de locuințe sociale), un control riguros asupra solicitanților de ajutoare și a naturii acestor necesități (reducerea fraudei) și obligarea solicitanților de ajutoare să se reintegreze în viața activă prin oferirea de ajutor în plasarea pe piața forței de muncă. 

         Pe fondul reducerii acestor cheltuieli și a tensiunilor sociale declanșate ca urmare, în combinație cu stagnarea economică, adăugarea la masa celor care au dreptul să solicite ajutoare sociale a unui contingent potențial important a creat o stare de emoție suficient de puternică în cadrul unui anumit grup de alegători britanici pentru ca politicieni oportuniști ca Nigel Farage (un fel de Gigi Becali cu o gură un pic mai spălată) să încerce să profite. Și pentru că partidul său, UKIP („al independenței”!) nu prea este în stare să ofere altceva electoratului decât o demagogie naționalistă ale carei efecte pe termen lung pentru Marea Britanie prea puțini analiști le-au luat în seamă, cetățenii români și bulgari, lasați pâna acum oarecum la ușa Uniunii Europene de un tratat de aderare care nu prea ține seama de egalitatea în drepturi a tuturor cetățenilor europeni au ajuns din nou vedetele mass-mediei britanice mult insetată de sânge după ancheta Levenson care le-a dat un pic peste degetele murdare de tuș. Și nu numai. 

       Pâna aici nimic nou. Emigranții români și bulgari au mai văzut astfel de campanii britanice vopsite naționalist, dar care reprezinta strict interese politice de moment, politicieni care umflă gușa la televizor împotriva imigranților pentru că nu au curaj să discute despre alte teme și ziare care se vând pentru că întrețin sentimentele de nesiguranță ale unei pături sociale din ce în ce mai largi. Ce a urmat însă întrece mult comedia tristă jucată de politicienii britanici în fața propriului popor în ultimii ani. 

      

       Pe fondul unor sondaje de opinie obscure, care arată scăderea drastică de popularitate a Partidului Conservator în favoarea UKIP, intră în joc animalele politice britanice mari. 

         David Cameron, primul-ministru, își aduce aminte că a promis un referendum asupra Europei și, pentru că revoluția arabă s-a încheiat iar în chestiunea Malvine se poate descurca și fără Franța (crede el), supărat pentru că influența britanică în Europa nu merită nici măcar o strângere de mâna din partea lui Nicolas Sarkozi și făcându-se că nu a auzit sfaturile de peste ocean ale unchiului Sam, lansează o rafală care s-a dorit nimicitoare la adresa Europei: „ori îmi dați ceea ce vreau, ori las poporul britanic să decidă dacă mai dorește să fie parte a Uniunii Europene”. Flegmatici din fire, europenii îi raspund scurt englezului impertinent cu un fel de „da’ du-te, măi!...”. În țară, colegii de coaliție liberal-democrați ai conservatorilor, care au dorit de la început să aibă o opinie corectă asupra imigrației, declară deschis că nu vor susține un referendum asupra rămânerii Marii Britanii în UE. Laburiștii merg și mai departe și declară că un astfel de referendum este împotriva intereselor britanice. 

        Rămas cu pantalonii fix în poziția pe loc repaus, prea naivul prim-ministru britanic mormăie ceva în barba proaspăt rasă și, bineînțeles, se pregătește să se răzbune pe români și bulgari, că doar ei au mai rămas de fraieri în Europa. Vitejia englezească va străluci din nou atunci când Marea Britanie va ține la ușa sa pe orice român sau bulgar care va dori să o viziteze, berea va fi mai rece și friptura din cuptor mai gustoasă, desigur. Va fi mai mult loc atunci pentru cetățenii țărilor care au făcut parte din Imperiul Britanic și unde David Cameron mai are o oarecare autoritate: Kenya, Antigua, Bahamas, Mozambic, Nigeria, Ghana, Tonga, Trinidad Tobago și Papua Noua Guinee. Chiar dacă a numit un canadian la conducerea Băncii Naționale a Angliei, canadienii iubesc din Anglia doar familia regală. Vă rugăm respectuos să nu menționați India, Pakistan sau, Doamne-ferește, Zimbabwe. Nu e bine! 

      Întrebarea este de ce oare crede David Cameron că va reuși să balanseze UE, SUA plus alte câteva state din topul economiilor mondiale cu destinațiile sale de vacanță exotică? Pe cine crede că poate șantaja atunci când anunță că pleacă din Europa? Dacă vor avea loc negocieri, acestea vor fi controlate de UE. Cum va suplini primul-ministru britanic pierderile economice cauzate de starea de nesiguranță asupra rezultatelor negocierilor care cu siguranță nu vor dura doar câteva zile? Are impresia domnul Cameron că o asemenea sfidare va rămâne fără răspuns din partea UE?   

       Sub influența lui David Cameron, Marea Britanie riscă să redevină o țară recunoscută pentru modul cinic în care își tratează partenerii: „perfidul Albion” va redeveni porecla obișnuită a britanicilor, numai că de data aceasta perfidia englezească nu va mai speria pe nimeni ci va fi mai mult un motiv de ironie. 

        Ceea ce este și mai grav la domnul Cameron este că, deși pare că dorește să se reîntoarcă în istorie la un moment favorabil statului britanic, el aparent uită că ilustra sa înaintașă, Margaret Thatcher, a pierdut controlul Partidului Conservator tocmai din cauza îndepărtării de Europa. 

        Ce anume îl face oare pe David Cameron să creadă că o Mare Britanie este mai puternică în afara UE? Sau este totul doar o cacialma menită să îi aducă domnului Cameron voturi în plus la următoarele alegeri și atât? Vom vedea. 

       Pâna atunci, UE, fără Cameron, strânge relațiile comerciale cu America de Sud și Cristina Fernández de Kirchner, președinta Argentinei (țara lui Maradona) anunță o posibilă vizită în România (la un alt președinte... jucător)!

           E clar ca lupul nu se simte tocmai bine! 

Costel Petre

Giubenul ambasadorului

       Conferinta de la Londra a domnului Vladimir Tismaneanu despre legea lustratiei (asupra careia voi reveni) mi-a oferit neplacuta ocazie sa il aud a doua oara in acest an pe Ambasadorul Romaniei la Londra vorbind despre statutul de victima al Romaniei si al romanilor ca rezultat al celui de-al doilea razboi mondial, cu referiri la pozitiile lui Churchill fata de „cortina de fier” si incercarile acestuia de a obtine nesovietizarea Europei de Est. Si este tot a doua oara in acest an, dupa scrierea articolului „130 de ani de ipocrizie”, cand constat ce placere aproape palpabila este cercetarea istoriei si readucerea la suprafata din adancurile memoriilor a faptelor care au definit existenta acestei prapadite planete.

      Dar mai intai cateva lucruri despre „amicul” meu, ambasadorul Romaniei.

      Incepand cu anul 2003, de cand incerc sa fac cate ceva pentru romanii din Marea Britanie si Romania, am venit inevitabil in contact cu Ambasada Romaniei la Londra. Impresia, cauzata in general de catre persoanele cu functii de conducere din aceasta reprezentanta a Romaniei, este deplorabila. Plecand de la modul general in care aceasta ambasada intelege sa isi faca datoria in ceea ce priveste relatiile diplomatice dintre Romania si Marea Britanie, de modul in care este implementata strategia acestor relatii, pana la atitudinea fata de romanii din Marea Britanie si micile matrapazlacuri personale ale diferitilor functionari, dezvaluite de catre subsemnatul, curaj pentru care mi-am atras „simpatia” vesnica a unor slujbasi ai statului roman, as putea spune ca Ambasada Romaniei inregistreaza esecuri in toate domeniile.

      Am asistat in ultimii ani la un spectacol de-a dreptul caraghios, daca nu ar fi trist, al incercarilor disperate ale diplomatiei romanesti de a gasi o solutie credibila pentru public asupra relatiei de „egalitate” romano-britanice. Intelegerile politice au cumparat sprijinul britanic pentru aderarea Romaniei la UE. Pentru imbunarea publicului britanic, a fost arucata pe piata mai intai ideea „povestilor de succes” a romanilor din Marea Britanie, care au venit aici si au adus prosperitatea pe malurile Tamisei. Ceva insa nu a functionat cum trebuia, pentru ca Ministerul de Interne britanic, aplaudat imediat de presa britanica, a fost atat de „impresionat”, incat a declansat in 2006 un atac devastator asupra imaginii imigrantilor romani, atunci cand acestia puteau deveni o reala „indispozitie”. Totul pe fondul romantelor de provincie pe care Ministerul de Externe roman le fredoneaza pe sub balcoanele diplomatiilor occidentale, incercand sa acrediteze ideea ca Romania a fost intotdeauna o tara democratica, slujitoare a relatiilor seculare cu tarile libere, doar ca Ceausescu nu permitea.

      Astazi vedem o schimbare de strategie. Autovictimizarea. A mai fost folosita cu succes si de alte popoare, in alte situatii. De ce incearca Romania sa acrediteze ideea ca a fost o victima in al doilea razboi mondial, transformandu-si propriul ambasador la Londra intr-un fel de scamator care trage din giubenul dambovitean in fiecare zi cate un iepuras, un gugustiuc sau chiar o frumoasa esarfa colorata, palmele sale pricepute rasucind maestru careurile de asi ale unor pachete de carti evident masluite, numai „papusarii de la Bucuresti”, vorba regretatului Paler, pot sti.

      A fost Romania o victima atunci cand conducatorii sai de declarau fascisti? Sau atunci cand s-a angajat, in ciuda sugestiilor britanice, sa alimenteze cu petrol contra aur armata germana, care distrugea jumatate de Europa? De ce a ales Romania sa nu ii predea pe evrei Germaniei, ci sa „se ocupe direct” de acestia? Toate argumentele aduse astazi asupra reducerii numarului de victime prin aceasta stratagema nu fac nici cat o ceapa degerata in fata opiniei publice internationale.

      Da, a existat o „cortina de fier”, in spatele careia Romania a fost aruncata laolalta cu toata Europa de Est. Dar daca Romania doreste sa aiba aceeasi imagine cu celelalte state din acesta regiune, ar trebui sa se uite mai atent la ceea ce NU au facut aceste tari. Nu au schimbat tabara, asa cum a facut Romania, incercand probabil sa hipnotizeze pe toata lumea. Churchill, pentru cei care au dorit sa aprofundeze putin cunoasterea faptelor vremii, era renumit pentru declaratiile sale frumoase despre viitorul omenirii. Din pacate, opiniile sale militare insa au fost de nenumarate ori contracarate eficient de strategii militari britanici aflati la carma reala a razboiului. "Cortina de fier" invocata de Romania prin ambasadorul sau de la Londra a aparut ca urmare a  incapacitatii britanice de a sustine o debarcare americana in Europa in 1942. Un atac anglo-american viguros ar fi redus contributia si pretentiile post-conflict ale Uniunii Sovietice. Desigur, nu putem felicita pe rusi  pentru 40 de ani de dictatura in Europa de Est, dar trebuie sa intelegem de ce aceste lucruri s-au intamplat. Diplomatia romaneasca incearca sa ascunda anumite aspecte pentru a face, inca o data, placere gazdelor.

      Excelent politician, Churchill, totusi. Jobenul lui a ramas in istorie, cu stralucirea sa neatinsa de vreme.

      Din pacate pentru romani si Romania, giubenul fermecat producator de panglici si urechiuse de iepuras al ambasadorului roman de la Londra de azi nu isi poate acoperi mai deloc pagubele moliilor.

      Iar sub cupola circului nu mai aplauda nimeni de multa vreme.

Costel Petre

P.S. Ziarul Adevarul (fost Scanteia) publica acest articol. Nu vreau sa comentez. 27.11.2010
 

Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol.

 

 http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/inregistrare-senzationala-hitler-petrolul-romania-nu-fi-atacat-nici

Romania isi numeste singura reprezentanti in comunitatea romaneasca din Marea Britanie

      Asa cum sta bine unei tari nedemocratice, in care parerea cetatenilor obisnuiti nu prea conteaza, Romania si-a numit saptamana trecuta niste reprezentanti ai comunitatii romanesti in Marea Britanie. E la moda se pare in cadrul politicii PDL, pentru ca si organizatia PDL Diaspora a avut in momentul infiintarii o conducere formata exclusiv din oameni care locuiesc in Romania (halal diaspora!).
      Puterea de la Bucuresti, ingrijorata probabil de criticile tot mai virulente ale celor care au parasit Romania pentru ca nu au mai putut suporta incompetenta si coruptia clasei politice, a decis sa ia masuri drastice si sa nu mai dialogheze decat cu cei care stiu sa pupe papucul sultanului (presedintelui, ministrului, ambasadorului) mai cu foc, vesnici abonati la faramiturile care li se arunca de la masa guvernului roman. Pentru ca acesta este si tratamentul corect pe care il merita acesti umili lautari, gata oricand sa isi laude tara contra unui onorariu de mizerie.
      Aceasta gasculita infiintata si hranita de Ambasada Romaniei si Fundatia Ratiu cu bani de la bugetul Romaniei si Marii Britanii, din care fac parte fosti anjatati ai Ministerului de Externe al Romaniei si ai altor structuri ale statului roman, doreste sa se erijeze in purtatoare de cuvant a romanilor din Marea Britanie. Desigur, nici nu prea conteaza in opinia lor faptul ca nimeni din comunitatea romanesca nu le-a dat acest drept. Este suficient pentru ei daca Ambasada Romaniei ii cheama si ii mangaie pe buzunare cu ceva contracte care sa ii indemne sa se aplece mai bine si sa cante mai dulce in fata stapanilor de la Bucuresti.
      Nu avem nimic impotriva ca persoane particulare din cadrul comunitatii romanesti sa aiba discutii (pentru ca de realizari nu poate fi vorba) cu autoritatile romane, dar avem rugamintea ca nimeni sa nu vorbeasca in numele nostru fara sa ne ceara mai intai permisiunea. Poate ca nu ar fi  rau ca cei care graviteaza in jurul familiei Ratiu si urmasii marelui Ion Ratiu sa inteleaga mai bine valorile pentru care a luptat acesta toata viata.
      Iar reprezentantilor puterii de la Bucuresti, care prefera sa aranjeze vizite secrete in Romania pentru laudatori platiti, in loc sa se deplaseze ei insisi pentru a vorbi cu romanii din strainatate, le adresam public invitatia de a veni la Londra si a se intalni direct cu romanii de aici, daca au curaj!

Costel Petre
Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Marea Britanie

Comunicat

Catre
Comunitatea romaneasca din Marea Britanie

Dragi romani,

      In aceste zile, Marea Britanie, tara in care am ales sa traim permanent sau doar temporar, trece prin momente de criza foarte grava. Ca un blestem, acest cuvant, criza, ne urmareste se pare pe noi, romanii, oriunde am fi.

      In urma alegerilor generale de la 6 mai, niciunul dintre partidele britanice un a obtinut majoritatea parlamentara, ceea ce a condus la o stare de incertitudine in ceea ce priveste viitorul politic al tarii. Pentru noi, romanii, aceasta situatie creste si mai mult nesiguranta care a caracterizat comunitatea romaneasca in ultimii ani, din cauza discriminarii cetatenilor romani si bulgari de catre guvernul laburist. Din pacate pentru Partidul Laburist, nedreptatirea romanilor si bulgarilor nu le-a adus nici un fel de folos in campania electorala care s-a incheiat.

      In aceste momente de neliniste, dorim sa va asiguram de intreaga noastra solidaritate cu voi, cei care ati dorit sa va schimbati destinul incercandu-va norocul intr-o tara straina, departe de tara in care v-ati nascut, de unde coruptia si conditiile de trai inacceptabile v-au izgonit.

      Poate mai mult decat oricand, este necesar ca romanii din Marea Britanie sa se apropie unii de altii pentru a putea depasi impreuna momentele unice pe care le traversam in aceste zile. Va rugam, dragi romani, sa fim pregatiti sa ne unim vocile pentru a putea face fata noii realitati politice din aceasta tara.

In acelasi timp, dorim sa va transmitem din toata inima un mesaj de incredere in sistemul democratic din Marea Britanie, care este un model pentru multe tari din lume si care are in interiorul sau oameni care cred mai mult decat orice in dreptul fiecaruia de a fi propriul lui stapan.

      Romanii imigranti din Marea Britanie sunt cetateni ai Uniunii Europene care pot sa isi apere la nevoie drepturile care decurg din aceasta calitate de cetatean european.

Costel Petre
Presedinte
Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Mare Britanie

Trei intr-o barca

     A face referire la campania pentru alegerile parlamentare britanice care tocmai s-a incheiat, fara sa ne ingaduim o farama de umor folosind titlul capodoperei lui Jerome K. Jerome, ar fi, fara indoiala, o greseala de neiertat. Atat de multe sunt asemanarile intre realitatea momentului actual din Marea Britanie si cea a anului 1889, descrisa de marele autor, incat alaturarea lor este aproape naturala. Si de ce n-ar fi? Scrisa azi, dupa aproape 140 de ani, o povestire asemanatoare ar fi oare foarte diferita? Probabil ca nu. Ce ar vedea azi diferit fata de timpurile acelea un calator care urca fara graba, asa ca in nuvela amintita, pe firul Tamisei, de la Kingston upon Thames pana la Oxford? Si mai interesant ar fi sa aflam poate ce ar observa un calator roman intr-o astfel de calatorie?

     In primul rand, ca si eroii lui Jerome, ar descoperi probabil ca plecarea din Londra nu e o treaba tocmai simpla, chiar si dupa aproape un secol si jumatate, sistemul de transport londonez fiind tot atat de complicat azi, ca si atunci. Si ca, la fel ca acum 14 decenii, unii dintre respectabilii cetateni britanici „dorm” la serviciul lor onorabil si extrem de bine platit de bancher, uneori cu consecinte dramatice pentru restul societatii britanice si intr-adevar al intregi lumi. In sfarsit, ca aproape toata lumea se plange si azi, ca si atunci, ca munceste prea mult si ca are nevoie de o vacanta.

     Neschimbate, la locul lor, sunt si restul atractiilor Tamisei, aproape toate. Protejate frumos de National Trust, care ii face pe britanici renumiti pentru grija fata de patrimoniul lor cultural, au ramas nemiscate si palatul Hampton Court, si insula Maimutei, insula Magna Carta si chiar si poeticul satuc Marlow.

     Cu toate acestea, nu chiar totul a ramas neclintit intre Kingston si Oxford. Oamenii sunt in general cam aceiasi, toata zona Angliei din jurul Londrei fiind de cateva secole un Babilon al natiunilor si civilizatiilor de pe toate meridianele si de toate culorile. Mult mai important insa, numele poporului locuitor al malurilor Tamisei a evoluat. Incepand cam cu perioada in care Jerome isi scria povestirile, „britanic” urma sa fie din ce in ce mai mult folosit in loc de „englez”, „scotian” sau „galez”. „Irlandez” este o poveste prea dureroasa pentru toata lumea pentru a o discuta cu aceasta ocazie. Schimbarea aceasta inca se mai intampla si azi atata vreme cat Primul-Ministru Gordon Brown a simtit nevoia sa reaprinda dezbaterea pe aceasta tema imediat ce l-a inlocuit fara alegeri pe predecesorul sau, Tony Blair. Cat de „britanici” au devenit toti cei care si-au „aruncat ancora” pe meleagurile acestea in atata amar de ani e o chestiune care nu si-a gasit un raspuns clar inca. Miile si miile de imigranti care sosesc in fiecare an in Marea Britanie sunt o dovada elocventa a realitatii. E posibil ca un calator avizat sa observe azi ca „I beg your pardon” a fost inlocuit destul de mult cu „what?” iar „yo!” poate fi folosit pentru a te adresa chiar si Primului-Ministru... daca esti Presedintele-cowboy al unei tari cu multe bombe nucleare.

     In rest, lumea e la fel de plina de neprevazut ca si acum 140 de ani iar Marea Britanie la fel de increzatoare in viitorul sau, care se va implini alaturi de restul omenirii sau separat. De aproape un secol si jumatate, barca nationala britanica merge insa mereu impotriva curentului, ca in scrierile lui K. Jerome, mereu dinspre un Kingston aglomerat si galagios catre un Oxford linistit, patriarhal. Dorinta aceasta de indepartare de zgomotele unei lumi prea invadatoare a pacii interioare sta si azi la rascrucea felului de a fi „britanic”. Fie ca acest lucru isi are radacinile in subconstiinta de locuitori ai unei insule limitate ca intindere, fie ca se datoreaza unui sentiment de siguranta al rostului lor istoric pe fata acestui pamant, a fi britanic inseamna fara indoiala sa depui de fiecare data supremul efort de a spune „excuse me” si a te indeparta ridicand imperceptibil o spranceana mustratoare. Restul lumii numeste aceasta „stil” si e gata sa il adore, critice, copieze, desfiinteze, adopte, repudieze, exploateze, dinamiteze, etcetera, etcetera, etcetera.

     Nu intamplator campania electorala tocmai incheiata s-a desfasurat in perimetrul  acestor doua coordonate extrem de sensibile pentru poporul britanic: imigratie si stil. Sub arcul de bolta fisurat al situatiei economice discutabile, in spectrul agonizant al razboiului,  aceste doua pumnale ucigatoare au pandit permanent asupra celor 3 principali candidati la functia de Prim-Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Calatoria lor de o luna de zile, aproape intocmai celei descrise de Jerome, dar intr-o barca ce ii va duce nu la Oxford, ci in Downing Street numarul 10, a fost cu siguranta una nu lipsita de momente interesante. Sub ochiul scrutator al mass-mediei britanice care si-a adus si de data aceasta aportul extrem de important la realizarea contactului direct intre cetateni si politicieni, David Cameron (Partidul Conservator), Nick Clegg (Partidul Liberal-Democrat) si Gordon Brown (Partidul Laburist) s-au straduit sa ofere alegatorilor spectacolul unei lupte incinse pentru functia de sef al guvernului. Daca au reusit sau nu, vom vedea in aceasta noapte, in functie de cati britanici vor participa la vot. Daca procentul acestora va fi asemanator celui inregistrat la alegerile din Bucuresti de acum 2 saptamani, putem concluziona ca efortul celor 3 lideri de partid a fost inutil si ca recentele scandaluri politice au afectat grav relatia dintre clasa politica si societate. Dar daca peste jumatate din alegatori vor vota, vom putea intelege ca poporul britanic are inca ceva de spus acestor politicieni. Cine va primi insa cele mai multe voturi? Si mai ales, cine va castiga mai multe locuri in parlament, pentru ca imperfectiunile sistemului electoral britanic pot oferi surprize? Totul depinde de cum au raspuns candidatii la cele doua provocari ale momentului: imigratia si stilul.

     Daca in ceea ce priveste imigratia, toti cei 3 candidati importanti au o solutie proprie, de la amnistie generala pana la limite numerice circumstantiale, nu acelasi lucru se poate spune despre stil. Gordon Brown a hotarat sa incerce sa ne convinga ca ramane fidel la acest capitol clasei muncitoare pe care Partidul Laburist inca pretinde ca o reprezinta, anuntand ca ramane un om dedicat hotararilor si nu stilului. Ah, dar cat de mult i-ar fi folosit „o picatura de stil”, vorba genialei reclame romanesti, in discutia cu doamna Gillian Duffy! Momentul acela de neatentie la stil ar putea sa il urmareasca pe Brown tot restul vietii, daca va pierde in aceasta noapte! Pentru ca la urma urmelor despre stil este vorba in „propozitie”. Despre stilul de a conduce o tara intr-un mod in care fiecare sa se simta liber, dar implicat, satisfacut de corectitudinea sistemului dar si contribuitor cinstit la functionarea acestuia. Despre un sistem care in ultimii 10 ani de politica laburista a produs o intreaga clasa sociala dependenta de ajutoarele de stat, o clasa ce a devenit din ce in ce mai des o sursa de amenintari pentru linistea si satisfactia vietii contribuitorilor cinstiti. Acestea sunt taberele: dependenti si contribuitori. „Intre cei care trag si acei ce sunt trasi”, cum scria demult un poet roman ce s-a dorit probabil mereu si a si reusit sa devina politician. Vom vedea diseara care dintre acestia sunt mai multi si mai hotarati.

Restul lumii poate sa astepte un pic.

     Contra curentului, barca britanica aluneca incet, incet, iar orice bataie de vasla se cere a se face cu grija, caci apele sunt, ca intotdeauna, involburate.