Romania isi numeste singura reprezentanti in comunitatea romaneasca din Marea Britanie

      Asa cum sta bine unei tari nedemocratice, in care parerea cetatenilor obisnuiti nu prea conteaza, Romania si-a numit saptamana trecuta niste reprezentanti ai comunitatii romanesti in Marea Britanie. E la moda se pare in cadrul politicii PDL, pentru ca si organizatia PDL Diaspora a avut in momentul infiintarii o conducere formata exclusiv din oameni care locuiesc in Romania (halal diaspora!).
      Puterea de la Bucuresti, ingrijorata probabil de criticile tot mai virulente ale celor care au parasit Romania pentru ca nu au mai putut suporta incompetenta si coruptia clasei politice, a decis sa ia masuri drastice si sa nu mai dialogheze decat cu cei care stiu sa pupe papucul sultanului (presedintelui, ministrului, ambasadorului) mai cu foc, vesnici abonati la faramiturile care li se arunca de la masa guvernului roman. Pentru ca acesta este si tratamentul corect pe care il merita acesti umili lautari, gata oricand sa isi laude tara contra unui onorariu de mizerie.
      Aceasta gasculita infiintata si hranita de Ambasada Romaniei si Fundatia Ratiu cu bani de la bugetul Romaniei si Marii Britanii, din care fac parte fosti anjatati ai Ministerului de Externe al Romaniei si ai altor structuri ale statului roman, doreste sa se erijeze in purtatoare de cuvant a romanilor din Marea Britanie. Desigur, nici nu prea conteaza in opinia lor faptul ca nimeni din comunitatea romanesca nu le-a dat acest drept. Este suficient pentru ei daca Ambasada Romaniei ii cheama si ii mangaie pe buzunare cu ceva contracte care sa ii indemne sa se aplece mai bine si sa cante mai dulce in fata stapanilor de la Bucuresti.
      Nu avem nimic impotriva ca persoane particulare din cadrul comunitatii romanesti sa aiba discutii (pentru ca de realizari nu poate fi vorba) cu autoritatile romane, dar avem rugamintea ca nimeni sa nu vorbeasca in numele nostru fara sa ne ceara mai intai permisiunea. Poate ca nu ar fi  rau ca cei care graviteaza in jurul familiei Ratiu si urmasii marelui Ion Ratiu sa inteleaga mai bine valorile pentru care a luptat acesta toata viata.
      Iar reprezentantilor puterii de la Bucuresti, care prefera sa aranjeze vizite secrete in Romania pentru laudatori platiti, in loc sa se deplaseze ei insisi pentru a vorbi cu romanii din strainatate, le adresam public invitatia de a veni la Londra si a se intalni direct cu romanii de aici, daca au curaj!

Costel Petre
Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Marea Britanie

Comunicat

Catre
Comunitatea romaneasca din Marea Britanie

Dragi romani,

      In aceste zile, Marea Britanie, tara in care am ales sa traim permanent sau doar temporar, trece prin momente de criza foarte grava. Ca un blestem, acest cuvant, criza, ne urmareste se pare pe noi, romanii, oriunde am fi.

      In urma alegerilor generale de la 6 mai, niciunul dintre partidele britanice un a obtinut majoritatea parlamentara, ceea ce a condus la o stare de incertitudine in ceea ce priveste viitorul politic al tarii. Pentru noi, romanii, aceasta situatie creste si mai mult nesiguranta care a caracterizat comunitatea romaneasca in ultimii ani, din cauza discriminarii cetatenilor romani si bulgari de catre guvernul laburist. Din pacate pentru Partidul Laburist, nedreptatirea romanilor si bulgarilor nu le-a adus nici un fel de folos in campania electorala care s-a incheiat.

      In aceste momente de neliniste, dorim sa va asiguram de intreaga noastra solidaritate cu voi, cei care ati dorit sa va schimbati destinul incercandu-va norocul intr-o tara straina, departe de tara in care v-ati nascut, de unde coruptia si conditiile de trai inacceptabile v-au izgonit.

      Poate mai mult decat oricand, este necesar ca romanii din Marea Britanie sa se apropie unii de altii pentru a putea depasi impreuna momentele unice pe care le traversam in aceste zile. Va rugam, dragi romani, sa fim pregatiti sa ne unim vocile pentru a putea face fata noii realitati politice din aceasta tara.

In acelasi timp, dorim sa va transmitem din toata inima un mesaj de incredere in sistemul democratic din Marea Britanie, care este un model pentru multe tari din lume si care are in interiorul sau oameni care cred mai mult decat orice in dreptul fiecaruia de a fi propriul lui stapan.

      Romanii imigranti din Marea Britanie sunt cetateni ai Uniunii Europene care pot sa isi apere la nevoie drepturile care decurg din aceasta calitate de cetatean european.

Costel Petre
Presedinte
Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Mare Britanie

Trei intr-o barca

     A face referire la campania pentru alegerile parlamentare britanice care tocmai s-a incheiat, fara sa ne ingaduim o farama de umor folosind titlul capodoperei lui Jerome K. Jerome, ar fi, fara indoiala, o greseala de neiertat. Atat de multe sunt asemanarile intre realitatea momentului actual din Marea Britanie si cea a anului 1889, descrisa de marele autor, incat alaturarea lor este aproape naturala. Si de ce n-ar fi? Scrisa azi, dupa aproape 140 de ani, o povestire asemanatoare ar fi oare foarte diferita? Probabil ca nu. Ce ar vedea azi diferit fata de timpurile acelea un calator care urca fara graba, asa ca in nuvela amintita, pe firul Tamisei, de la Kingston upon Thames pana la Oxford? Si mai interesant ar fi sa aflam poate ce ar observa un calator roman intr-o astfel de calatorie?

     In primul rand, ca si eroii lui Jerome, ar descoperi probabil ca plecarea din Londra nu e o treaba tocmai simpla, chiar si dupa aproape un secol si jumatate, sistemul de transport londonez fiind tot atat de complicat azi, ca si atunci. Si ca, la fel ca acum 14 decenii, unii dintre respectabilii cetateni britanici „dorm” la serviciul lor onorabil si extrem de bine platit de bancher, uneori cu consecinte dramatice pentru restul societatii britanice si intr-adevar al intregi lumi. In sfarsit, ca aproape toata lumea se plange si azi, ca si atunci, ca munceste prea mult si ca are nevoie de o vacanta.

     Neschimbate, la locul lor, sunt si restul atractiilor Tamisei, aproape toate. Protejate frumos de National Trust, care ii face pe britanici renumiti pentru grija fata de patrimoniul lor cultural, au ramas nemiscate si palatul Hampton Court, si insula Maimutei, insula Magna Carta si chiar si poeticul satuc Marlow.

     Cu toate acestea, nu chiar totul a ramas neclintit intre Kingston si Oxford. Oamenii sunt in general cam aceiasi, toata zona Angliei din jurul Londrei fiind de cateva secole un Babilon al natiunilor si civilizatiilor de pe toate meridianele si de toate culorile. Mult mai important insa, numele poporului locuitor al malurilor Tamisei a evoluat. Incepand cam cu perioada in care Jerome isi scria povestirile, „britanic” urma sa fie din ce in ce mai mult folosit in loc de „englez”, „scotian” sau „galez”. „Irlandez” este o poveste prea dureroasa pentru toata lumea pentru a o discuta cu aceasta ocazie. Schimbarea aceasta inca se mai intampla si azi atata vreme cat Primul-Ministru Gordon Brown a simtit nevoia sa reaprinda dezbaterea pe aceasta tema imediat ce l-a inlocuit fara alegeri pe predecesorul sau, Tony Blair. Cat de „britanici” au devenit toti cei care si-au „aruncat ancora” pe meleagurile acestea in atata amar de ani e o chestiune care nu si-a gasit un raspuns clar inca. Miile si miile de imigranti care sosesc in fiecare an in Marea Britanie sunt o dovada elocventa a realitatii. E posibil ca un calator avizat sa observe azi ca „I beg your pardon” a fost inlocuit destul de mult cu „what?” iar „yo!” poate fi folosit pentru a te adresa chiar si Primului-Ministru... daca esti Presedintele-cowboy al unei tari cu multe bombe nucleare.

     In rest, lumea e la fel de plina de neprevazut ca si acum 140 de ani iar Marea Britanie la fel de increzatoare in viitorul sau, care se va implini alaturi de restul omenirii sau separat. De aproape un secol si jumatate, barca nationala britanica merge insa mereu impotriva curentului, ca in scrierile lui K. Jerome, mereu dinspre un Kingston aglomerat si galagios catre un Oxford linistit, patriarhal. Dorinta aceasta de indepartare de zgomotele unei lumi prea invadatoare a pacii interioare sta si azi la rascrucea felului de a fi „britanic”. Fie ca acest lucru isi are radacinile in subconstiinta de locuitori ai unei insule limitate ca intindere, fie ca se datoreaza unui sentiment de siguranta al rostului lor istoric pe fata acestui pamant, a fi britanic inseamna fara indoiala sa depui de fiecare data supremul efort de a spune „excuse me” si a te indeparta ridicand imperceptibil o spranceana mustratoare. Restul lumii numeste aceasta „stil” si e gata sa il adore, critice, copieze, desfiinteze, adopte, repudieze, exploateze, dinamiteze, etcetera, etcetera, etcetera.

     Nu intamplator campania electorala tocmai incheiata s-a desfasurat in perimetrul  acestor doua coordonate extrem de sensibile pentru poporul britanic: imigratie si stil. Sub arcul de bolta fisurat al situatiei economice discutabile, in spectrul agonizant al razboiului,  aceste doua pumnale ucigatoare au pandit permanent asupra celor 3 principali candidati la functia de Prim-Ministru al Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord. Calatoria lor de o luna de zile, aproape intocmai celei descrise de Jerome, dar intr-o barca ce ii va duce nu la Oxford, ci in Downing Street numarul 10, a fost cu siguranta una nu lipsita de momente interesante. Sub ochiul scrutator al mass-mediei britanice care si-a adus si de data aceasta aportul extrem de important la realizarea contactului direct intre cetateni si politicieni, David Cameron (Partidul Conservator), Nick Clegg (Partidul Liberal-Democrat) si Gordon Brown (Partidul Laburist) s-au straduit sa ofere alegatorilor spectacolul unei lupte incinse pentru functia de sef al guvernului. Daca au reusit sau nu, vom vedea in aceasta noapte, in functie de cati britanici vor participa la vot. Daca procentul acestora va fi asemanator celui inregistrat la alegerile din Bucuresti de acum 2 saptamani, putem concluziona ca efortul celor 3 lideri de partid a fost inutil si ca recentele scandaluri politice au afectat grav relatia dintre clasa politica si societate. Dar daca peste jumatate din alegatori vor vota, vom putea intelege ca poporul britanic are inca ceva de spus acestor politicieni. Cine va primi insa cele mai multe voturi? Si mai ales, cine va castiga mai multe locuri in parlament, pentru ca imperfectiunile sistemului electoral britanic pot oferi surprize? Totul depinde de cum au raspuns candidatii la cele doua provocari ale momentului: imigratia si stilul.

     Daca in ceea ce priveste imigratia, toti cei 3 candidati importanti au o solutie proprie, de la amnistie generala pana la limite numerice circumstantiale, nu acelasi lucru se poate spune despre stil. Gordon Brown a hotarat sa incerce sa ne convinga ca ramane fidel la acest capitol clasei muncitoare pe care Partidul Laburist inca pretinde ca o reprezinta, anuntand ca ramane un om dedicat hotararilor si nu stilului. Ah, dar cat de mult i-ar fi folosit „o picatura de stil”, vorba genialei reclame romanesti, in discutia cu doamna Gillian Duffy! Momentul acela de neatentie la stil ar putea sa il urmareasca pe Brown tot restul vietii, daca va pierde in aceasta noapte! Pentru ca la urma urmelor despre stil este vorba in „propozitie”. Despre stilul de a conduce o tara intr-un mod in care fiecare sa se simta liber, dar implicat, satisfacut de corectitudinea sistemului dar si contribuitor cinstit la functionarea acestuia. Despre un sistem care in ultimii 10 ani de politica laburista a produs o intreaga clasa sociala dependenta de ajutoarele de stat, o clasa ce a devenit din ce in ce mai des o sursa de amenintari pentru linistea si satisfactia vietii contribuitorilor cinstiti. Acestea sunt taberele: dependenti si contribuitori. „Intre cei care trag si acei ce sunt trasi”, cum scria demult un poet roman ce s-a dorit probabil mereu si a si reusit sa devina politician. Vom vedea diseara care dintre acestia sunt mai multi si mai hotarati.

Restul lumii poate sa astepte un pic.

     Contra curentului, barca britanica aluneca incet, incet, iar orice bataie de vasla se cere a se face cu grija, caci apele sunt, ca intotdeauna, involburate.

Sa traiti bine! DRP va exploateaza cu drag

     Departamentul pentru Romanii de Pretutindeni, infiintat prin 1995 sub forma de consiliu atunci cand prim-ministru era nea Nicu Vacaroiu, inexistent de fapt pana prin vremea luptelor cu minerii din 1998 ale primului-ministru Radu Vasile, s-a mutat de la inceputul anului 2010 din cadrul Ministerului Afacerilor Externe in subordinea directa a primului-ministru Boc, asa cum era asezat in structura aparatului de stat din Romania la data crearii sale. Ce anume a necesitat aceasta mutare nu stim, nimeni nu a oferit vreo explicatie (in Romania nu se „poarta” explicarea deciziilor administrative), dar banuim. In „buna” traditie romaneasca, de multe ori se infiinteaza mai multe institutii pentru a servi aceluiasi scop, acestea fiind in mod obisnuit legate de ministere diferite sau avand activitati care se suprapun peste activitati deja existente ale unor ministere. Din momentul infiintarii, aceste institutii incep o batalie crancena pentru salvarea si cresterea salariilor angajatilor proprii, in competitie cu departamentele ministeriale gemene. Calcatul pe picioare in aceasta aglomeratie generala nu face decat sa aduca prejudicii zilnice atat cetatenilor cat si imaginii Romaniei, daca separarea celor doua problematici asa cum e facuta la Bucuresti are vreun sens. Romania este probabil singurul stat de pe aceasta planeta care face o diferenta intre interesele nationale si interesele cetatenilor sai. Nu dorim aici sa luam aparararea MAE, care de peste 10 ani de zile isi bate joc de romanii din strainatate inclusiv prin intermediul fostei structuri subordonate, DRP. Probabil ca aducerea „la ascultare” a acestui departament al MAE a fost imposibila pentru noii sai responsabili politici de la PDL-Basescu si singura solutie a fost mutarea sa in subordinea directa a primului-ministru, un pic mai departe de „jocurile de glezne” ale „meseriasilor” din MAE si mai aproape de „dreapta tatalui”. Avem asadar in acest moment pentru activitatea externa a Romaniei un minister care se ocupa de politica externa (MAE), care co-finanteaza impreuna cu Ministerul Culturii Institutul Cultural Roman, cel care se ocupa de promovarea culturii romane in strainatate si unde colaborarea intre diplomati si „culturali” e o fratie siameza care se lasa de multe ori cu vanatai si DRP, un departament pentru „fugiti”, numiti ei si „de pretutindeni”. Va imaginati ca in loc sa se transmita comenzile printr-un singur trunchi structural, cele trei componente ale relatiilor Romaniei in strainatate au propriile ambitii si puncte de vedere, ceea ce duce cu siguranta la disiparea resurselor si asa limitate ale statului roman. MAE a fost se pare imposibil de convins sa accepte insa planurile politice portocalii in domeniu si atunci i s-a luat „jucaria”, desi la o privire mai atenta nu a pierdut nimic, ba chiar a scapat de niste batai de cap care nu aduceau mare folos nici ministerului ca institutie nici personal angajatilor acesteia. Ca institutie care pune mare pret pe independenta sa politica (bineinteles, cu derogarile romanesti obisnuite), MAE va reusi sa evite in acest fel presiunea pe care o exercita asupra sa diaspora romana si se va putea usor delimita, ca purtator oficial al responsabilitatilor externe ale Romaniei, de accentele potential mai putin diplomatice ale aprecierilor DRP despre situatia romanilor din strainatate. Aceasta nu inseamna neaparat ca lucrurile au intrat pe un fagas normal si ca relatia romanilor din strainatate cu tara natala va cunoaste schimbari fundamentale.

     Ca orice institutie care se respecta, noul DRP si-a fixat (cine sa il mai opreasca acum?) si propriile obiective operationale pe anul 2010, descrise frumos in ghidul de finantare al proiectelor organizatiilor non-guvernamentale dupa cum urmeaza:

Protejarea drepturilor privind identitatea etnică, lingvistică, culturală şi religioasă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, potrivit standardelor europene şi internaţionale în materie;

Valorificarea potenţialului politic, economic, social şi cultural pe care îl au, prin dimensiunea şi dinamica lor, comunităţile româneşti din spaţiul european şi extra-european;

Folosirea oportunităţilor care decurg din statutul României de membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, în vederea promovării valorilor culturale româneşti şi a iniţiativelor politice ale statului român;

Construirea parteneriatului autorităţilor române cu asociaţiile de români din străinătate în vederea identificării de soluţii pentru problemele cu care se confruntă românii din afara graniţelor în statele de reşedinţă;

Consolidarea internă şi încurajarea iniţiativelor comunităţilor româneşti, care vizează manifestarea liberă şi necondiţionată a apartenenţei la românitate;

Implicarea activă a comunităţilor româneşti, pe plan internaţional şi în statele de reşedinţă, în sensul afirmării identităţii româneşti şi consolidării relaţiilor bilaterale pe plan politic, economic şi cultural;

Recuperarea simbolică a elitelor, a personalităţilor reprezentative ale emigraţiei, pentru includerea acestora în actualitatea culturală, ştiinţifică şi economică a României şi participarea lor la realizarea obiectivelor strategice de politică externă, prin articularea unor reţele profesionale şi a unor acţiuni de diplomaţie publică menite a consolida imaginea externă a României;

Stimularea coeziunii societăţii civile româneşti, având ca fundament continuitatea patrimoniului cultural românesc.

     Lecturarea acestor obiective ne incurajeaza sa ajungem la concluzia ca Romania doreste sa profite la maximum de comunitatile romanesti din strainatate, carora este gata sa le protejeze in schimb drepturile legate de apartenenta la “romanitate”, dar nu si alte drepturi, cum ar fi egalitatea fata de alti cetateni ai Uniunii Europene si tratarea cu respectul cuvenit cetateanului de catre autoritatile si mass-media din Romania, spre exemplu. In afara insa de tarile vecine Romaniei, unde comunitatile romanesti intampina greutati in afirmarea legaturilor cu Romania (mai putin Moldova unde de curand regimul antiromanesc a fost schimbat prin pierderi de vieti omenesti), nimeni nu incomodeaza in lume identitatea etnica a romanilor. In Spania, Canada, California sau Australia romanii nu au nevoie de protectie din partea statului roman pentru a-si exprima sentimentele romanesti si a-si respecta obiceiurile traditionale.

     Daca acest prim obiectiv este foarte clar cui se adreseaza in mod special, la fel de clare sunt si celelalte obiective, in care se afirma concret asteptarile statului roman fata de romanii din strainatate si anume sa contribuie la imbunatatirea imaginii Romaniei in afara granitelor si la atingerea obiectivelor sale de politica externa. Felul in care au fost formulate aceste obiective sugereraza practic termenii relatiei dintre Romania si diaspora romaneasca. DRP se asteapta ca romanii din strainatate sa contribuie in toate domeniile societatii (nu este foarte clar care, cea de resedinta, cea romaneasca?), dar si sa isi afirme in aceelasi timp identitatea romaneasca si sa propuna solutii pentru rezolvarea problemelor pe care acestia le au in cadrul societatilor in care se afla in prezent. Asociatiile romanesti vor primi in schimb ca semn al bunei purtari finantare pentru proiecte proprii, in limita unor domenii strict definite.

      Obiectivele asumate de DRP ne obliga sa ne intrebam foarte serios daca Romania incearca prin atragerea in acest joc al proiectelor finantate din tara sa izoleze comunitatile romanesti din strainatate de societatile in cadrul carora s-au format si sa mentina prin fluturarea patriotismului un anumit control asupra acestor comunitati. Atitudinea agresiva pe care am observat-o la unii diplomati romani fata de emigrantii romani care au opinii critice in legatura cu realitatile din tara natala, incercarile de izolare a acestora si de recompensare materiala a unor voci mai „lucrate”, care isi declara sonor fidelitatea fata de Romania (si fata de ambasador), ca si dorinta “neabatuta” de a se intoarce in tara ne indreptatesc sa ne punem intrebarea de mai sus.

      Ca si pe vremea lui Ceausescu, propaganda de stat romaneasca suna in continuare fals. Cei care am plecat din Romania pentru a ne indeparta de un sistem corupt care obliga la coruptie pentru supravietuire nu vom accepta prea usor reorganizarea “brigazilor artistice de agitatie” impanate cu securisti din vremea comunista, care sa fie platite de Bucuresti pentru a vorbi de bine Romania si a inchide ochii in fata coruptiei in numele romanilor din strainatate. Numarul extraordinar de mare de romani care au ales sa traiasca in exil ar trebui sa fie o palma grea pe obrazul guvernantilor bucuresteni. S-ar putea ca in curand insa acestia sa ajunga sa se laude ca ei au fost cei care au permis si au asigurat conditiile necesare emigrarii romanilor spre o viata mai buna.

P.S. La noul sediu al DRP telefonul nu functioneaza, asa ca... „sa traiti bine” (pe banii statului).

Expulzarea romanilor din Marea Britanie

     La data de 31 martie secretarul de stat britanic pentru imigratie Phil Woolas a anuntat masuri exceptionale impotriva imigrantilor care nu au domiciliu sau loc de munca. Presa, inclusiv de limba romana, a preluat subiectul imediat dand cateva interpretari pe care dorim sa le lamurim, in interesul rezidentilor romani din Marea Britanie. Dorim ca cele scrise in presa sa nu ii forteze pe cetatenii romani, care in marea lor majoritate nu practica dormitul in padure decat in vacanta si sub un cort calduros, sa ia decizii disperate care sa ii transforme in victime ale geambasilor de forta de munca din Marea Britanie, obligandu-i sa se angajeze in conditii inumane si ilegale numai pentru a fi angajati si a evita o teoretica expulzare. Consideram ca actuala campanie electorala aflata in plina desfasurare in Marea Britanie pentru alegerera Parlamentului nu ar trebui sa includa actiuni sau declaratii menite sa castige voturi prin incalcarea drepturilor si demnitatii imigrantilor si dorim sa reamintim guvenului britanic ca are datoria sa protejeze conform legilor pe totii locuitorii teritoriilor britanice, indiferent de cetatenia lor. In acelasi timp insa, trebuie sa atragem atentia cetatenilor romani ca societatea britanica are standarde diferite de cea romaneasca si ca respectarea acestora de catre toti imigrantii este absolut obligatorie.

     In conformitate cu legislatia europeana, expulzarea unui cetatean european dintr-un stat UE de rezidenta in statul UE de origine se poate face numai in conditii foarte exacte, bazate pe motivatii legate de ordine, securitate si sanatate publica:

1. Expulzarea se aplica numai unei persoane, caz-cu-caz, nu se poate aplica unui grup; deci nu se poate lua decizia expulzarii tuturor cetatenilor de o anumita nationalitate (cum ar fi romanii) in acelasi timp de pe intreg teritoriul britanic, sau dintr-o localitate, sau de pe o strada.

2. Expulzarea se poate realiza in interesul ordinii si securitatii publice, daca prezenta persoanei expulzate reprezinta o amenintare actuala si serioasa a unui interes fundamental al societatii.

3. Expulzarea nu poate fi motivata de situatii care sa corespunda unor considerente economice. Nu se pote invoca deci criza economico-financiara sau somajul din Marea Britanie pentru a expulza est-europeni.

4. Expulzarea nu se poate motiva pe baza unei condamnari penale anterioare.

    Discutiile purtate de reprezentantii nostri cu Agentia pentru Frontiere si Imigratie si Comisia Europeana referitoare la actiunile anuntate de Phil Woolas au relevat intentia guvernului britanic de a combate comportamente care creeaza disconfort locuitorilor dintr-o anumita arie si in acelasi timp complexitatea procesului de expulzare, fiecare cetatean european avand dreptul sa recurga la justitie pentru a-si apara drepturile.

     Suntem constienti de faptul ca politica de discriminare pe care Marea Britanie o duce fata de cetatenii romani creeaza o stare de anxietate in randul acestora de fiecare data cand diferite interese genereaza actiuni sau declaratii ale politicienilor britanici, in special in timpul campaniilor electorale. Legarea unor comportamente anti-sociale ale unor minoritati de imigranti est-europeni de restrictionarea exercitarii unor drepturi fundamentale ale cetatenilor europeni, cum ar fi dreptul de a locui in orice stat din Uniunea Europeana, este o strategie care a devenit obisnuita in Marea Britanie dar care este profund incorecta. Aceasta serveste unor interese politice si electorale, dar in nici un caz nu aseaza Marea Britanie in randul tarilor care promoveaza armonia europeana si consolidarea acelei mari familii care teoretic sta la baza Uniunii Europene. Afirmatiile Primului-Ministru Gordon Brown, conform carora Marea Britanie se afla in inima Uniunii Europene arata in contextul declaratiilor anti-imigranti de acum ca aceasta tara doreste sa obtina numai avantaje din partea UE dar nu si sa isi asume vreo obligatie de a contribui la rezolvarea problemelor din interiorul UE. Cum zic romanii, „la placinte inainte, la razboi inapoi”. Indiferent de interesele electorale ale partidelor politice britanice, ale caror membri importanti au format imediat un cor de campanie impotriva imigrantilor si indiferent de procentele electorale pe care haituirea strainilor prin padurile lui Robin Hood le-ar aduce acestor partide, romanii au dreptul sa isi caute de lucru in Marea Britanie, conform legislatiei europene, mai ales in conditiile in care criza  economico-financiara declansata inclusiv din vina autoritatilor si bancilor britanice a inrautatit conditiile de trai din Romania. Suntem de acord ca dormitul in paduri sub acoperisuri de plastic nu este acceptabil in Marea Britanie, dar atat timp cat romanii locuiesc si se poarta civilizat si legal nimeni nu are dreptul sa le ameninte sederea in Marea Britanie. Este dreptul romanilor sa isi apere statutul de cetateni europeni obtinut cu atatea sacrificii, un drept de care romanii din Marea Britanie nu au prea uzat pana acum, atat din cauza unei mentalitati gresite canform careia cetatenii obisnuiti „nu au nici o putere”, cat si din cauza manipularilor reprezentantilor Romaniei in Marea Britanie, care sunt interesati mai degraba sa nu aiba „probleme” cu gazdele britanice decat sa apere interesele romanilor. Mai mult decat atat, observam ca Ambasada Romaniei Londra cultiva relatii cu persoane care au inselat in ultimii ani cetateni romani in Marea Britanie.

    Consiliul Consultativ al Comunitatii Romanesti din Marea Britanie va continua sa monitorizeze actiunile autoritatilor britanice indreptate impotriva imigrantilor si va oferi asistenta in masura posibilitatilor noastre limitate cetatenilor romani care se afla in dificultate, informand in acelasi tip autoritatile europene asupra abuzurilor comise.

Ne puteti contacta la tel: 07979032444 sau r3m@romania3millenniuim.org.uk

130 de ani de ipocrizie

            Anul acesta Romania aniverseaza 130 de ani de relatii diplomatice cu Franta, Germania si Marea Britanie. Evenimentul este tratat de partea britanica cu obisnuitul calm englezesc. Pagina ambasadei britanice de la Bucuresti trateaza subiectul pe scurt, fara efuziuni gratuite. Diplomatia romana a inceput insa sa dea in fierbere incercand sa demonstreze ce relatii trainice si istorice ne leaga de britanici, germani si francezi. Formati multi dintre ei la scoala diplomatiei in timpul nesfarsitilor ani comunisti, angajatii Ministerului de Externe roman deprind se pare unii de la altii mestesugul unui serviciu sforaitor, festivist dar gol de continut si rezultate. Peste Canal, la Paris, aceeasi atmosfera, aceleasi cifre in joc. Nu e o simpla coincidenta. Destinele Frantei, Germaniei si Marii Britanii se impletesc in timp. In Europa si in lume, aceste trei tari, impreuna cu Austria, Rusia, S.U.A si Turcia si Japonia au trasat si retrasat hartile natiunilor pana le-a trecut plaivazul prin pergament si apoi prin hartie. Azi, pe computer, e si mai usor. Poti sa desenezi un Kosovo cu capitala la Targu-Mures in 30 de secunde. Iar Moldova poate la o adica sa doneze cate un sat intreg fiecarei tari de pe glob. E la moda peste tot multiculturalismul. Se pare ca nu si in Irlanda de Nord sau in Tinutul Secuiesc, o spunem din experienta noastra proprie de romani.

           Diplomatia poate sa ia multe forme.

          Pana in preajma alegerii simultane pe tronurile Moldovei si Munteniei a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, sau Unirea Principatelor Romane de la 24 ianuarie 1859, cum este binecunoscuta de noi, diplomatia franco-britanica s-a rezumat in relatia cu cele doua principate la deschiderea consulatelor din Bucuresti si Iasi si la contacte sporadice care au avut loc intre reprezentantii romani si franco-britanici, fara rezultate notabile. Doar atunci cand cele trei mari imperii inconjuratoare ale Moldovei si Munteniei - Habsburgic, Otoman si Tarist luau o mica pauza de la disputarea provinciilor romanesti pe calea armelor, se mai semna cate un document care mai muta cate o regiune sub un protectorat sau altul. In majoritatea perioadei, turcii au avut recunoasterea Marilor Puteri asupra dreptului de a hotari destinele romanilor. Doar venirea pe tron a celui de al doilea imparat francez, care purta titlul de Napoleon al III-lea, a adus in atentia Frantei potentialul economic al Tarilor Romane si a generat implicit si inceperea manevrelor diplomatice active in vederea preluarii controlului politic al acestora. Pas cu pas, diplomatii francezi au luptat pentru unirea principatelor romane sub un domn strain. Turcii se opuneau pentru ca erau fermi convinsi ca acest act va duce la independenta provinciilor. Temerile lor erau desigur perfect intemeiate. Englezii au fost initial de partea turcilor, pentru ca nu doreau destramarea Imperiului Otoman. Nu aceleasi sentimente le nutreau pentru Rusia. Marea Britanie si-a schimbat in final pozitia, acceptand solutia franceza.

           Masonii romani, aproape toate figurile proeminente ale politicii vremii fiind membri ai lojilor franceze, initiati in timpul studiilor pe care le facusera la Paris, au hotarat sa aleaga un singur domn roman, contrar indicatiilor straine. Asa a ajuns Cuza domn in acelasi timp si in Moldova si in Tara Romaneasca. Tot membri ai masoneriei romane au fost cei care au mers apoi prin toate cancelariile occidentale si pe la Inalta Poarta pentru obtinerea recunoasterii noului domn. Am putea spune ca masoneria romana a jucat cu succes rolul primului serviciu diplomatic romanesc. Acestia si-au schimbat insa atitudinea fata de Cuza atunci cand acesta devenise prea autoritar, silindu-l sa abdice la 22 februarie 1866. Asa ca pana la urma, s-a ajuns unde au dorit Marile Puteri la inceput - Principate Unite cu domn strain.

          Carol I, sau Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, vlastar al unei familii inrudite cu si apropiate de imparatul francez Napoleon al III-lea, accepta tronul si devine incepand cu 1866 din simplu ofiter al armatei germane, domnitor si apoi rege al Romaniei. Prin aceasta mutare, drumul noului stat Romania in Europa este deschis. Nu imediat. Doar 15 ani mai tarziu, in 1880, dupa ce romanii dadusera dovada loialitatii lor la Plevna, in 1877, Romania intra in sfarsit in relatii diplomatice oficiale cu Marile Puteri

           Descendenta germana il obliga probabil pe Carol I sa semneze in 1883 un tratat militar secret cu Puterile Centrale (Germania, Austro-Ungaria si Italia), initiativa care nu este primita tocmai bine de membrii guvernului roman, in mare parte aceiasi masoni de frunte. Manevre diplomatice de indepartare de Austro-Ungaria au loc in perioada urmatoare, in special intre 1909 si 1913, insa baletul viguros al habsburgilor pe scena europeana s-a dovedit greu de contrat pentru diplomatii romani.

            Declansarea primului razboi mondial a gasit Romania nehotarata, intre 1914-1916 adoptandu-se de guvernul de la Bucuresti o politica de neutralitate. Scurt timp dupa Consiliul de Coroana din 3 august, Carol I moare subit la 27 septembrie 1914.

           Diplomatia a avut intotdeauna si partile sale mai putin placute.

          Pe tronul Romaniei i-a urmat lui Carol I nepotul sau de frate, Ferdinand I, care a promis la depunerea juramantului ca va fi un bun roman. Relatia de amor avuta inainte de acceptarea tronului cu poeta Elena Vacarescu il incuraja probabil sa aiba astfel de sentimente. Constitutia  romana nu ii permitea insa regelui german, chiar si bun roman fiind, sa ia in casatorie o romanca. A rezolvat dilema prolifica regina Victoria a Marii Britanii, supranumita „bunica Europei”, care l-a indragostit scurt si complet diplomatic pe Ferdinand de nepoata ei, Maria de Edinburgh, un pic chiar de verisoara a regelui. Ei da, acum putem vorbi de relatii diplomatice puternice intre Romania si Europa occidentala. Romania, avand pe tron un rege german, dar ca regina o frumoasa descendenta a monarhiei britanice, a intrat in primul razboi mondial la 27 august 1916 de partea Antantei (Franţa, Imperiul Britanic şi Imperiul Rus), pozitie sustinuta indelung de clasa politica romaneasca, ale carei legaturi cu francmasoneria sunt incontestabile.

           Incepand cu acest moment, Romania a inregistrat esecuri nu numai militare, dar si diplomatice. Romania a cerut Transilvania pentru a intra in razboi, care a fost promisa de aliati, desi exista surse autorizate britanice (John Keegan) care sustin ca aliatii nu doreau sa isi respecte angajamentele. In doi ani de neutralitate, jocurile diplomatice puternice ale Rusiei care se temea ca Romania va cere inapoi si Basarabia luata de rusi in 1812 dar si ezitarile politicienilor romani si occidentali au intarziat finalizarea negocierilor si au lipsit armata romana de premisele declansarii unor operatiuni de succes in coordonare cu armata rusa. Diplomatia rusa avea sa devina in 1918 diplomatia sovietica, in urma revolutiei bosevice, confirmand lipsa de inceredere a militarilor romani in vecinii de la rasarit si lasand Romania izolata complet in fata trupelor germano-bulgaro-otomane, pe care soldatii romani le oprisera cu pierderi uriase cateva luni mai devreme la Marasti, Marasesti si Oituz.

              Francezii si britanicii s-au gasit in acest razboi foarte departe de Romania, ocupati cu propriile probleme militare. Trimiterea generalului Berthelot in Romania, in fruntea unei misiuni militare, suplimentata de echipament militar, a reprezentat o actiune militara, dar si una diplomatica.

              Incheierea separata a pacii cu Puterile Centrale la Bucuresti la 7 mai 1918 a anulat prevederile tratatului incheiat de Romania cu Antanta la inceputul razboiului, in 1916. In noiembrie 1918 Romania a reintrat in razboi,  actiunea fiind comentata de unii analisti ca fiind una pur oportunista, dar justificabila.

             Cu toata aceasta decizie controversata, anul 1918 reprezinta pentru Romania un an important, in care romanii din toate provinciile au reusit sa se regaseasca din nou sub acelasi drapel, prima data dupa Unirea sub Mihai Viteazul. Se pare ca relatiile de rudenie dintre monarhia „romana” si cele occidentale au avut inca o data o importanta mai mare decat relatiile diplomatice. Circumstantele realizarii Romaniei Mari sunt mai curand legate de fortele armate romane decat de diplomatie. Sfatul Tarii din Basarabia a votat in mare majoritate ca provincia sa revina in granitele Romaniei pentru a da posibilitatea armatei romane sa curete teritoriul de bandele de fosti soldati rusi care isi faceau de cap dupa parasirea frontului de la Marasesti. Transilvania a fost reocupata in decembrie 1918 de armata romana remobilizata pe fondul instabilitatii politice maghiare. Dezagregarea Ungariei si luptele armatei maghiare impotriva tuturor vecinilor fac ca armata romana sa ocupe Budapesta in 1919.

            Diplomatia armelor este se pare cea mai eficienta diplomatie.

            Sa venim mai aproape pe firul istoriei. Urmatoarea perioada istorica a Europei, intre sfarsitul primului si al celui de-al doilea razboi mondial este denumita de un mare numar de oameni „tradarea occidentala”.

Franta a semnat dupa 1920 aliante militare impotriva pericolului germano-rus cu majoritatera stateloe Europei Centrale si Estice. Marea Britanie promitea la Natiunile Unite sa apere si ea tarile europene. Neincrezator in aliatii franco-britanici, Nicolae Titulescu reuseste sa definitiveze mecanisme de aparare: „Mica Antanta” intre Romania, Cehoslovacia si Yugoslavia, si „Intelegerea balcanica” intre Romania, Yugoslavia, Grecia si Turcia, ca si tratate separate cu Italia si Polonia.

             In ciuda angajamentor ferme de a apara Europa Centrala si de Est, franco-britanicii au acceptat ca Germania sa anexeze in 1938 regiunea Sudeta din Cehoslovacia in speranta evitarii razboiului. Atacarea Poloniei de catre germani la 1 septembrie 1939 nu a declansat ofensivele nimicitoare promise de Franta si Mara Britanie. Replicile militare palide, practic tradarea militara a Poloniei, nu au salvat insa cele doua tari de la dezastrul razboiului. In curand, Germania avea sa ocupe Franta si sa bombardeze aerian Marea Britanie intr-un ritm infernal.

             In 1940, ramasa fara nici un aliat viabil, Romania nu poate decat sa incerce sa salveze ce se mai putea salva, diplomatia romana fiind, mai ales din cauza monarhului roman, Carol al II-lea, ineficienta. Daca Romania nu ar fi ales sa lupte, teritoriile pierdute deja - Basarabia, Tinutul Hertei, Bucovina de Nord si Ardealul de Nord ar fi fost imposibil de recuperat. Din nou, neincrederea in sovietici a jucat un rol esential, noul conducator al Romaniei, generalul Antonescu, contand pe promisiunile de revizuire a Dictatului de la Viena facute de Hitler, a ordonat trecerea Prutului la 22 iunie 1941. Macar exista o speranta ca Ardealul sa se intoarca in granitele tarii.

             Nici asa n-a fost tocmai bine. Intrarea S.U.A in razboi la 6 luni de la atacul gemano-roman asupra U.R.S.S. va intoarce din nou soarta impotriva Romaniei. Britanicii au trimis un ultimatum Romaniei la 30 noiembrie 1941, care instaura starea de razboi intre Romania si Marea Britanie incepand cu 6 decembrie 1941. La 12 decembrie 1941, Romania declara razboi S.U.A., raspunsul american sosind abia in iunie 1942.  Din pacate, nici in aceasta perioada zbuciumata diplomatia romaneasca nu a reusit sa obtina increderea moharhiei romane. Nicolae Titulescu a ajuns sa fie considerat tradator pentru ca a sustinut apropierea de Rusia. Titulescu nu facea decat sa se alature pozitiei Frantei. Romania a facut propuneri peste propuneri de iesire din razboi pentru a se salva de la dezastru incepand cu 1941, insa soarta ei se va stabili de fapt la Casablanca, in 1943, si la Yalta, in 1945. La Casablanca aliatii au decis sa nu negocieze cu statele axei si satelitii acesteia, englezii aratandu-le diplomatilor romani directia Moscova pentru negocieri. Conferinta de la Yalta avea sa stabileasca in amanunt pana unde urma sa se intinda influenta sovietica in Europa. Romania nu putea fi, geografic vorbind, in partea occidentala a continentului.

             Tanarul rege roman de 19 ani, Mihai I, nu mai are rabdare sa il lase pe Maresalul Antonescu sa negocieze o solutie si, la 23 august 1944, sub spectrul tancurilor sovietice care inaintau in Moldova, preia controlul politic al tarii, il aresteaza pe Antonescu si accepta armistitiul cu Natiunile Unite in conditiile impuse de U.R.S.S.

            Diplomatia disparea in fata tradarii si minciunii.

Pentru urmatorii 45 de ani, sarcina diplomatiei romanesti s-a complicat si mai mult. Diplomatii romani si-au concentrat eforturile dupa incheierea razboiului pentru a obtine conditii avantajoase de pace pentru tara. Nu au avut sorti de izbanda. Romania nu a primit statut de stat cobeligerant si a platit despagubiri grele de razboi Rusiei comuniste, fiind fortata sa acepte si dominatia ideologica a acesteia.

Incepand cu 7 noiembrie 1947, sub conducerea noului Ministru de Externe Ana Pauker, o reprezentatanta de frunte a comunismului international, aparatul diplomatic al Romaniei a fost treptat inlocuit de muncitori fara pregatire diplomatica, in majoritate femei, care au devenit personajele multor incidente neplacute. In timp, Ministerul de Externe al Romaniei a devenit mai mult un vehicul de acoperire pentru agentii securitatii decat un serviciu diplomatic. Noua ideologie comunista a carei adepta ferventa era Ana Pauker nu permitea ca un stat socialist sa aiba relatii de prietenie cu „imperialistii” anglo-americani. Singurele tari asupra carora isi indrepta atentia Romania erau Rusia sovietica si aliatii sai comunisti, de la Germania de Est pana la China.

Preluarea puterii in Partidul Muncitoresc Roman de catre Gheoghe Gheorgiu-Dej in 1948 si indepartarea Anei Pauker aduce si o noua abordare a politicii externe romanesti. Pe de o parte era ridicata in slavi „invatatura comunista” sovietica -  indicatiile Moscovei erau indeplinite 200%, facand din Romania o fortareata a comunismului care nu carteste, pe de alta parte teroarea activistilor comunisti asupra populatiei atingea cote extreme, impiedicand orice forma de liberalizare. Romania se indeparteaza in acest fel de vecinii sai si de curentul european al comunismului, care ducea la miscari de revolta in Ungaria si Polonia. Ajutorul dat pentru zdrobirea revolutiei de la Budapesta din 1956 nu va fi trecut cu vederea usor mai tarziu de vecinii maghiari, care oricum nu ne iubeau prea mult, din cauza problemei transilvane. Sigur pe supusii sai romani, liderul sovietic Nikita Hrusciov a dorit sa dea un semn de bunavointa occidentului si a retras armata rosie din Romania in iunie 1958.

Ultima parte a istoriei comuniste romanesti, scrisa sub conducerea de fier a lui Nicolae Ceausescu, a reprezentat de fapt izolarea si mai accentuata a Romaniei pe plan international. Desi aparent Ceausescu a facut gesturi rebele fata de Moscova, asa cum a fost condamnarea invaziei sovietice in Cehoslovacia in 1968, realizand probabil imposibilitatea unei mentineri pasnice a unui regim comunist in Romania si nemaiavand incredere in apropiatii sai tovarasi comunisti, acesta a instaurat o dictatura personala care contrazicea pana si reformele gorbacioviste ale „marelui frate” de la rasarit. Actele sale de teroare imptriva propriului popor au ingrozit tarile occidentale care, desi nu deschis, incurajau orice forma de exprimare a opozitiei fata de politicile aberante ale unui personaj rupt complet de realitate.

Anul 1989, atat de plin de schimbari democratice in Europa, a gasit Romania inca o data izolata international, incapabila sa profite pe deplin de schimbarile vremii si fara o clasa politica pregatita sa isi asume proiectarea viitorului tarii.

Diplomatia lipsei de diplomatie a fost la ea acasa in Romania socialista.

Iata motivele pentru care puterea a ajuns in 1989 repede in mainile lui Ion Iliescu, un profesionist al sistemului socialist, atat politic dar si administrativ. Indiferent daca la conferinta americano-sovietica din decembrie 1989 din Malta cele doua superputeri, S.U.A si U.R.S.S., au redesenat sau nu sferele de influenta agreate la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial, existau putine persoane in Romania care sa aiba expertiza si increderea vecinilor Romaniei necesare stabilizarii interne rapide a situatiei post-Ceausescu. Sosirea imediata din exil a figurilor marcante ale partidelor istorice romanesti la Bucuresti a declansat o competie democratica pe care comunistul Iliescu nu era dispus sa o accepte. Speculand lipsa de decizie a comandantilor militari romani, implicati in reprimarea revolutiei si relatiile directe ale grupului sau cu Moscova, Iliescu a preluat rapid controlul parghiilor de comanda si l-a eliminat urgent pe principalul adversar, Nicolae Ceausescu, devenit indezirabil pe toate fronturile. Cateva luni mai tarziu, credincios metodelor proletare ale luptei de clasa deprinse la scoala ideologica a Kremlinului, Iliescu a fost gata sa accepte confruntari civile intre detasamente de mineri si locuitorii Bucurestiului pentru a pastra puterea. Insusi Regele Mihai I al Romaniei a fost impiedicat sa revina in tara de teama unei rasturari a noii conduceri, formate in majoritate dintr-un melanj de fosti activisti comunisti, ofiteri de securitate sub acoperire si revolutionari cinstiti sau nu.

Corpul diplomatic roman, in componenta caruia se gaseau si probabil se mai gasesc inca agenti ai fostei securitati ceausiste, persoane puternic contestate de organizatiile romanesti din exil, a trecut cu sirg la indeplinirea noii sale misiuni – fardarea adevarului despre Romania. O operatiune sortita, evident, esecului. Tarile occidentale au stiut cu exactitate tot timpul ce se intampla in Romania. Jocul devenit obisnuit in ultimul secol al conducatorilor de la Bucuresti, acela de a incerca sa fie aparent cu toata lumea dar in acelasi timp „independenti”, nu mai putea convinge pe nimeni.

Occidentul a cerut dovezi clare de aderenta a Romaniei la valorile societatilor democratice. Si, de ce sa nu fim corecti, inca un lucru „minor” - controlul economiei romanesti. La Bucuresti, raspunsul a constat in instituirea unei retorici provestice  dublata de privatizari scandaloase si devalizari banditesti ale finantelor tarii, in numele unei strategii patriotarde de pastrare a parghiilor economiei in maini romanesti. Isi mai aminteste cineva de fondul „Libertatea”? Nici pana azi nu se stie ce s-a intamplat cu sumele donate de populatie, asa cum nu se stie nici cati bani avea Ceausescu. SAFI, FNI? ARO, TRACTORUL, ROMPETROL? Aceasta politica duplicitara a conducatorilor Romaniei, suplimentata de acceptarea discursului nationalist-extremist a lui Vadim Tudor in Parlamentul si Guvernul roman a crescut neincredrea occidentala in sinceritatea noii puteri de la Bucuresti si a dus la indepartarea Romaniei de plutonul tarilor de la Visegrad – Cehia, Slovacia, Polonia si Ungaria, un grup infiintat in 1991 care si-a propus sa coopereze pentru eliminarea mostenirii comuniste si integrare europeana.

Cuvantul „reforma” a devenit foarte repede la moda in Romania dupa 1989. 20 de ani de la caderea comunismului, acesta inca mai este foarte folosit in tara si cand trebuie si cand nu. Sesizand reactiile placute pe care le declanseaza uzitarea repetata a acestuia de partea occidentala, farsorii bucuresteni, care din cand in cand inglobau in echipele lor si unul-doi oameni de valoare si buna credinta, au pedalat pe acest concept vreo 15 ani, construind adevarate perdele de fum care sa acopere mecanismele corupte ce incepeau sa conduca societatea romaneasca. Inutil. Guvernele vest-europene stiau de acum cu cine au de a face si au cerut concret privatizarea, practic trecerea sub control strain a principalelor sectoare economice romanesti.

             O reforma s-a incercat in ultimii 20 de ani si in Ministerul Roman de Externe. Din pacate, rezultatele actiunilor diferitilor ministri de a innoi mentalitatile corpului diplomatic roman nu sunt recunoscute de specialisti ca un succes. Spre exemplu, inlocuirea in timp a efectivelor s-a facut prin metode netransparente, care au asigurat venirea la Ministerul de Externe a unor oameni „de incredere”, dar nu neaparat de valoare. Exceptiile confirma regula.

            Aceasta rezistenta la schimbare, fatada a constiintelor corupte ale noii clase politice romanesti a oferit suficiente scuze Occidentului pentru a nu plasa Romania in primul val al extinderii NATO si UE. Mai ales ca dinspre Moscova soseau amenintari transparente asupra viitorului colaborarii ruso-occidentale in cazul aderarii Romaniei la structurile euro-atlantice, motivate nu neaparat de dorinta de a bloca Romania, cat mai mult de a tine cat mai departe de granitele ruse „parfumul occidental” datator de idei revolutionare. O Rusie destabilizata da si azi fiori de gheata politicienilor europeni si americani. Asa ca Tony Blair promitea ferm in 1999 intrarea in UE iar Bill Clinton ura Romaniei in 2003 sa continue treaba buna inceputa, actiuni menite mai ales ca sa mentina Romania ca suporter al razboiului impotriva Yugoslaviei.

„Da-i Doamne romanului mintea de la urma”, zice un vechi proverb romanesc. Disperarea care a cuprins pe conducatorii Romanei dupa anul 2000 atunci cand au realizat ca mentinerea tarii in afara Europei le va afecta grav viitorul politic a dus la aparitia unei noi zeitati la care clasa politica romaneasca a inceput sa se inchine aproape permanent: aderarea. In numele acesteia se cereau, „fireste”, sacrificii. In incercarea de a imbuna Occidentul, Romania a cedat industria metalurgica, petroliera, auto, distributia electricitatii, gazului, chiar si a apei, ca si controlul sectorului bancar si al telecomunicatiilor unor investitori straini. In ultimul moment se intelegea in sfarsit ca altfel nu se poate. Aproape fiecare dintre aceste acte au generat acuzatii de coruptie care in timp nu au fost dovedite. Singura fapta care este inca in ancheta, inclusiv in ancheta autoritatilor britanice, este cumpararea de catre Romania a celor doua fregate britanice vechi si scumpe. Bucurestiul a cedat in acest ultim ceas tot ce se putea ceda, inclusiv conditiile de egalitate pe pietele muncii europene intre muncitorii romani si cei din tarile care aderasera la UE in 2004: Polonia, Cehia, Ungaria etc. Nu mai conta cum intram in UE, in genunchi sau taras, era important numai sa intram.

In tot acest proces, activitatea diplomatilor romani a constat in incercarile de indulcire a criticilor constante venite din partea statelor europene. Oricat de frumos au stiut acestia sa zambeasca insa, unii chiar deloc, nu au putut acoperi coruptia si incompetenta guvernelor de la Bucuresti. Pentru functionari importanti din minister chiar si cunoasterea unei limbii europene reprezenta o problema.

            Accederea ca membru al NATO si UE nu a insemnat insa si sfarsitul problemelor pentru Romania. Daca in NATO lucrurile sunt ceva mai simple, onoarea tarii fiind pastrata cu pretul vietilor ostasilor romani, nu acelasi lucru putem spune despre relatiile cu UE. Coruptia, devenita  temelie a societatii romanesti, nu este acceptata de tarile europene ca politica de stat si aici, vorba ceea, politicienii romani s-au cam impiedicat. Romania nu este astazi in stare nici macar sa foloseasca fondurile de dezvoltare puse la dispozitie de Uniunea Europeana. Faptul ca aceste fonduri sunt greu de furat face ca interesul pentru manevrarea acestora sa fie scazut din partea administratiei romanesti.

            Cu se ocupa azi diplomatia romana? In afara de matrapazlacurile personale care au sau nu legatura cu cetateni romani rezidenti in diferite state, angajatii ambasadelor si consulatelor romanesti continua sa incerce sa pacaleasca partenerii occidentali asupra realitatilor romanesti. Dovada insa ca vesticii au propriile surse de informare corecta sunt atacurile virulente la adresa Romaniei venite din partea guvernelor si parlamentelor europene. La 3 ani de la aderare, exista inca in functiune un mecanism de monitorizare a justitiei romanesti, cel mai bun exemplu ca tarile occidentale nu au incredere in autoritatile romane. Incapabili sa castige credibilitate in plan extern, nici macar fata de diaspora romana, serviciul diplomatic al Romaniei se prezinta astazi ca un detasament de functionari indoctrinati, rigizi si in majoritate incompetenti. Metodele de lucru pe care acestia le releveaza fata de comunitatile romanesti din strainatate sunt graitoare pentru nivelul de abordare al problematicilor dinamice cu care se confrunta.

Incercarile insistente ale MAE de a prezenta astazi atat trecutul istoric dar si realitatile romanesti intr-o lumina cu reflexe de marketing corporatist lipsit de consistenta si viziune nu modifica foarte mult imaginea de servilism practicat de Ana Pauker in vremea lui Stalin. Doar directia spre care se indreapta acest fluviu de bunavointa fortata, ornamentat cu zambete intepenite, s-a schimbat de la est la vest.

              130 de ani de experienta diplomatica a Romaniei in relatia cu tarile Europei occidentale, momentele de amicitie si lungile perioade de indepartare si conflict, putinele secvente de satisfactie a apartenentei la familia culturala europeana dar si extinsa izolare ar fi trebuit sa ne invete pana acum in ce fel trebuie sa comunicam si sa ne prezentam international.

Diplomatia trebuie sa se bazeze pe adevar si libertate.

Costel Petre

Twitter romanesc

24 iulie 2010
Dupa 48 de ani de existenta, magazinul de panzeturi Malins din Selby, North Yorkshire isi va inceta activitatea pentru ca timp de trei ani nu a reusit sa angajeze personalul necesar pentru cele 2-3 slujbe platite cu 9 lire pe ora. Daca romanii ar fi putut lucra liber in Marea Britanie, astfel de stiri demoralizatoare pentru o economie care se straduie sa iasa din recesiune nu ar fi fost posibile. Masurile discriminatorii luate de guvernul britanic impotriva muncitorilor romani produc, iata, efecte negative asupra propriei economii. Sa mai zica cineva ca asa ceva e posibil numai in Romania!

26 iunie 2010
Imaginea Romaniei: Hanescu scuipa, injura si pierde la Wimbledon!

3 iunie 2010
Presa slugarnica de la Bucuresti pune batista pe tambal in cazul teroristului din Cumbria. Parca se simte o coada de ambasador in treaba asta.
“Realitatea” si Antena 3 ii defaimeaza pe romanii din Marea Britanie, scriind despre “obisnuinta” romanilor de a se muta in casele goale ale britanicilor. “Realitatea” a retras stirea imediat ce le-am atras atentia. Antena 3 nu. Imaginea proasta a Romaniei si a romanilor din strainatate se construieste incepand de acasa.

7 mai 2010
Comunicat al Consiliului Consultativ al Comunitatii Romanesti din Marea Britanie

3 mai 2010
Nu se putea sa treaca 1 mai fara o stire bomba din frumoasa dar trista Romanie. Dorin Cioabă, fiul de 40 de ani al lui... si al..., e student cu bursa de la statul roman pe locurile rezervate rromilor  la doua facultati: Stiinte Politice si Drept. Studiind sistemul politic si juridic din Romania, el a ajuns la urmatoarea concluzie: „Familia noastră este mereu chemată pentru a media diverse conflicte, aşa că m-am gândit că ar fi mai simplu ca rromii să vină aici, să avem un sediu, iar eu să fiu preşedinte. Va fi un Tribunal al Rromilor, dar şi un Avocat al Poporului Rrom, pentru că vom face şi consiliere juridică". Felicitari profesorilor care i-au dat nota de trecere viitorului presedinte de stabor. Munca lor e rasplatita pe masura.
Fotbalul romanesc a ajuns in 20 de ani o adunatura de petrecareti afemeiati condusi de o gasca de interlopi care au venituri proprii de miliarde folosind aproape gratis stadioanele statului. Fiscul cere acum falimentul Dinamo. Sa cada sandramaua!
 
22 aprilie 2010
E clar! Guvernului Boc nu ii place poporul pe care il carmuieste (vorba vine). Dupa ce Ministrul de Externe si-a dat in petic imediat dupa investire, acuzandu-i pe romani de ceva probleme fiziologice de criminalitate, insusi primul-ministru, micutul Boc, da cu mucii in fasole si declara ca problemele absorbtiei fondurilor europene sunt cauzate de faptul ca se “lucreaza cu romani”, care au si ei “metehnele lor”. Cu alte cuvinte, domnule Boc, “frumoasa tara, pacat ca-i locuita”! Pentru o astfel de declaratie, orice prim-ministru din lumea civilizata si-ar fi luat adio de la cariera politica in secunda urmatoare. Nu si in Romania, unde poporul are se pare anumite metehne, spre exemplu sa voteze imbecili. Nu va place poporul care v-a ales, domnule Boc, ce ar fi sa incercati sa deveniti prim-ministru al unui popor mai lipsit de “metehne”? Ce ziceti de poporul german, francez sau britanic? Va satisfac? O sa dam un telefon pentru dumneavoastra, sa vedem daca au liber un post de prim-ministru idiot!

15 aprilie 2010
Cinemateca romana la ICR Londra. “Reconstituirea”, cu lacrimi si amintiri de la Gaitan si Mihaita. Ambasadorul Jinga a iesit dupa 10 minute. Eh, cultura!

“Multumim” celor care au “spart” website-ul Daily Telegraph. Credem ca “realizarea” ne va “ajuta” mult pe noi, romanii din Marea Britanie, iar ziarul respectiv ne va fi “prieten” pe veci.

Părintele Robertino Oprea, de la biserica Vărăşti din judeţul Giurgiu deţine un Maserati de 200.000 de euro. "Într-adevăr, e greu să apari cu o maşină de lux în faţa nevoiaşilor. Dar nici pe trotinetă." a explicat protopopul Mihaiţă Podaru, de la Protoieria Herăşti, şeful preotului cu Maserati.
 
Un nou sistem de programare “in persoana” pentru cardurile de rezidenta inutile introduse de guvernul britanic rasist impotriva romanilor si bulgarilor
https://ukbabooking.homeoffice.gov.uk/ukba/index.start


„M-am certat cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta! Dar nu ne-am insultat! În schimb, Marian Iancu e obraznic, umbla cu jargoane care e bine sa nu le dai la presa.“ Europarlamentarul roman GIGI BECALI


1-3 aprilie 2010 (mai mult 1 decat 3)
SYDA la Ministerul de Externe al Romaniei! Nu SIDA, bre, ci SYDA, viitorul sot al Elenei. Ei, care Elena, “elena”, na, asa e mai clar?!... “Nicusor”, poftim,...Nici asa? Boli grele de iubire, se pare, amandoua aceste “S”. Ca si in cazul “elenei”, ajunsa europarlamentar (nici acum?) pe propriile PeDaLe, mandria lui Zeus, cel care a infrant licurici si a zdrobit moguli, a fost calcata in tocuri de moftul “slabiciunii”. In statul modern al domnului Basescu, pilaraia e la ea acasa, dupa cum a zis si Elena. Cealalta. Nici pe ea nu o stiti? Cea cu biletelul...


17 februarie 2010
La Ministerul de Externe al Romaniei a sosit inca un ministru care se razboieste cu romanii din strainatate. Suparat probabil pentru ca departamentul pentru diaspora a trecut in subordinea directa a primului-ministru (ca si cum asta ar schimba ceva pentru noi, cei "de afara"), dl. Baconschi, cel cu sauna, daca va amintiti, explica problemele pe care tiganii romani le produc in Franta la modul urmator: “Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie roma” . Sesizand gafa imediat, niste baieti si fete de bine din MAE au incercat sa dreaga busuiocul, neconvingator insa, ca de obicei. Cateva organizatii de romi au cerut imediat demisia ministrului "băiţă", lucru care e sigur ca nu se va intampla, caci Zeus nu suporta afronturi de acest gen. Si uite asa, s-a mai scris inca o pagina din istoria imaginii romanilor in strainatate, de care, chipurile, suntem vinovati doar noi, cei "fugiti".
P.S.Cand il veti auzi vreodata pe ministrul de externe britanic spunand ca britanicii au o problema naturala de pedofilie, sa ii faceti o poza repede, ca nici nu o sa-l mai vedeti dupa aceea! Noi romanii ne-am obisnuit insa cu politicienii care isi satisfac "problemele fiziologice" in capul nostru.
Pentru ca nu mai suportam mirosul, am trecut granita!
 

20 iulie 2009
Alo? 1-1-2? Romania, trage-ti securistii inapoi!
In ultima vreme, presiunea psihologica execitata asupra romanilor din Marea Britanie a crescut. Ideea de baza: ce bine e acasa in Romania! Colateral, toti cei care incearca sa-i ajute cu ceva pe emigrantii romani sunt criticati, ironizati, discreditati de tot felul de indivizi care sunt finantati sau chiar aflati in Romania. Mai avem putin si vom fi numiti tradatori de tara pentru ca am indraznit sa parasim patria care ne-a crescut la sanul ei generos. La fel era si acum 20 de ani, cand securitatea comunista uza de orice metode pentru oprirea criticilor la adresa lui Ceausescu. Si la fel ca acum 20 de ani, un urmas al presedintelui tarii este numit imoral in functii importante.
Ne vedem deci in decembrie, la Revolutie? Ca atunci: noi in strada, voi in spatele lunetelor!

18 iunie 2009
Recomandari pentru emigrantii romani
Zone cu grad ridicat de periculozitate pentru emigrantii romani:
Grad 1: Belfastul de sud, Roma, Napoli, Afganistan, Iraq, Somalia, Nigeria, Gaza
Grad 2: Republica Moldova, Kosovo, Congo



16 mai 2009
Drepturile romanilor in Marea Britanie - cedate la masa verde de statul roman
Cei care se opun existentei romanilor in Marea Britanie, inclusiv statul roman, au trecut deja la pregatirea terenului pentru mentinerea restrictiilor pe piata muncii britanice pentru romani si in 2010. Au oferit motivatie de aceasta data corului de hiene rasiste engleze cei de la Minsterul Tineretului din Romania. Ei au dat publicitatii un studiu care arata dorinta majora de emigrare a tineretului roman, inclusiv in Marea Britanie. Suficient pentru teroristii legali englezi care isi castiga existenta semanand panica in societatea britanica sa treaca la atac.
Din 2006 incoace, numele de roman este calcat in picioare in Marea Britanie de oricine doreste, autoritatile romane executand un balet scarbos in incercarea de a arata ce mult le pasa de noi. De fapt, cele doua tari au batut palma inca de la inceput, cazandu-se de acord ca muncitorii romani nu au ce cauta in Marea Britanie.

http://www.hotnews.ro/stiri-diaspora-5711634-daily-express-
doua-milioane-romani-disperati-indreapta-spre-marea-britanie.htm

12 mai 2009
Ireparabila schisma
Trebuie sa multumim Romaniei. Ii suntem datori. Trebuie sa o respectam si sa o aparam pentru ca este tara noastra.
Ce ne ofera in schimb Romania? Dispretul si mizeria unei societati aberante, care isi batjocoreste proprii cetateni.
De 20 de ani Romania se preface ca vrea sa afle cine a ucis peste 1000 de tineri romani in 1989. Tineri care au sperat ca punand pieptul in fata tancurilor vor schimba ceva. Au primit o moarte care i-a ferit  cel putin sa vada unde a dus jertfa lor.
De 20 de ani justitia din Romania se preface ca ii judeca pe Stanculescu si Chitac. Dupa 19 ani a reusit sa ii condamne. Azi sunt liberi, teoretic pentru ca sunt prea bolnavi. Practic pentru ca stiu prea multe.
Multumim, Romania!

02 mai 2009
Alegeri euro
Dragi cetateni, nu va lasati pacaliti de statul roman! Cei care sunteti inscrisi pe listele electorale britanice doar pentru alegerile locale, puteti vota pentru europarlamentarii romani!
Mai mult decat atat, o directiva europeana va da dreptul sa va mutati de pe lista euro britanica pe lista euro romaneasca!

Aflam ca Minsterul de Externe al Romaniei a platit din fondurile alegerilor din noiembrie anul trecut si cativa agenti secreti la Londra! Cineva trebuia sa tina un ochi ager pe urne, nu?

1 Mai tiganesc

Ca sa nu piarda cumva voturile pomanagiilor din Bucuresti, PSD a organizat in cap cu Geoana o tiganie de 1 mai la umbra Casei Poporului, cladire care se pare ca atrage tot ceea ce e mai rau la poporul roman. Iata cine face imaginea Romaniei! Ce nu intelegem este de ce sarbatoresc acesti simpatizanti ai PSD 1 mai? Dupa aparente, unii dintre ei nu au muncit niciodata! Sau furtul de portofele e munca cinstita acum in Romania? 

http://www.hotnews.ro/stiri-politic-5655918-video-disperare-paranghelia

psd-1-mai-romani-foame-mancare-vanghelie.htm

Noroc ca unii mai au inca umor in tara aia trista: 

http://www.gandul.info/actualitatea/prigonit-de-geoana-impins-pe-scena-

de-vanghelie-micul-pesedist-canta-in-deschidere-la-depeche-mode.html?3927;4229979

22 aprilie 2009
Afland din presa romaneasca de vizita la Londra a Ministrului de Externe roman, am incercat sa avem o intalnire cu dumnealui pentru a-i aduce la cunostinta problemele cu care se confrunta romanii din Marea Britanie, probleme generate de "excelenta" relatie a Romaniei cu Marea Britanie si de intelegerile semnate de cele doua tari. Nu a fost posibil sa il intalnim pe dl.Ministru, activitatea unor asociatii ca a noastra neintrand probabil in sfera de interes a acestuia. Poate ca nu are curaj sa ne priveasca in ochi, deoarece discriminarea romanilor in Marea Britanie nu s-a aflat pe agenda discutiilor cu partea britanica. Pacat! Am fi avut ocazia sa ii aducem la cunostinta si personal dlui. Ministru, dupa ce i-am scris de nenumarate ori, despre abuzurile si faradelegile de la Sectia Consulara a Ambasadei Romaniei. Probabil ca singura rezolvare pe care dl. Ministru o vede pentru eliminarea tuturor problemelor este intoarcerea acasa a romanilor. Hmmm! Despre asta, vorba ceea, vom mai... croncani!

Costel Petre