Friday 11 June 2010

Giubenul ambasadorului

       Conferinta de la Londra a domnului Vladimir Tismaneanu despre legea lustratiei (asupra careia voi reveni) mi-a oferit neplacuta ocazie sa il aud a doua oara in acest an pe Ambasadorul Romaniei la Londra vorbind despre statutul de victima al Romaniei si al romanilor ca rezultat al celui de-al doilea razboi mondial, cu referiri la pozitiile lui Churchill fata de „cortina de fier” si incercarile acestuia de a obtine nesovietizarea Europei de Est. Si este tot a doua oara in acest an, dupa scrierea articolului „130 de ani de ipocrizie”, cand constat ce placere aproape palpabila este cercetarea istoriei si readucerea la suprafata din adancurile memoriilor a faptelor care au definit existenta acestei prapadite planete.
      Dar mai intai cateva lucruri despre „amicul” meu, ambasadorul Romaniei.
      Incepand cu anul 2003, de cand incerc sa fac cate ceva pentru romanii din Marea Britanie si Romania, am venit inevitabil in contact cu Ambasada Romaniei la Londra. Impresia, cauzata in general de catre persoanele cu functii de conducere din aceasta reprezentanta a Romaniei, este deplorabila. Plecand de la modul general in care aceasta ambasada intelege sa isi faca datoria in ceea ce priveste relatiile diplomatice dintre Romania si Marea Britanie, de modul in care este implementata strategia acestor relatii, pana la atitudinea fata de romanii din Marea Britanie si micile matrapazlacuri personale ale diferitilor functionari, dezvaluite de catre subsemnatul, curaj pentru care mi-am atras „simpatia” vesnica a unor slujbasi ai statului roman, as putea spune ca Ambasada Romaniei inregistreaza esecuri in toate domeniile.
      Am asistat in ultimii ani la un spectacol de-a dreptul caraghios, daca nu ar fi trist, al incercarilor disperate ale diplomatiei romanesti de a gasi o solutie credibila pentru public asupra relatiei de „egalitate” romano-britanice. Intelegerile politice au cumparat sprijinul britanic pentru aderarea Romaniei la UE. Pentru imbunarea publicului britanic, a fost arucata pe piata mai intai ideea „povestilor de succes” a romanilor din Marea Britanie, care au venit aici si au adus prosperitatea pe malurile Tamisei. Ceva insa nu a functionat cum trebuia, pentru ca Ministerul de Interne britanic, aplaudat imediat de presa britanica, a fost atat de „impresionat”, incat a declansat in 2006 un atac devastator asupra imaginii imigrantilor romani, atunci cand acestia puteau deveni o reala „indispozitie”. Totul pe fondul romantelor de provincie pe care Ministerul de Externe roman le fredoneaza pe sub balcoanele diplomatiilor occidentale, incercand sa acrediteze ideea ca Romania a fost intotdeauna o tara democratica, slujitoare a relatiilor seculare cu tarile libere, doar ca Ceausescu nu permitea.
      Astazi vedem o schimbare de strategie. Autovictimizarea. A mai fost folosita cu succes si de alte popoare, in alte situatii. De ce incearca Romania sa acrediteze ideea ca a fost o victima in al doilea razboi mondial, transformandu-si propriul ambasador la Londra intr-un fel de scamator care trage din giubenul dambovitean in fiecare zi cate un iepuras, un gugustiuc sau chiar o frumoasa esarfa colorata, palmele sale pricepute rasucind maestru careurile de asi ale unor pachete de carti evident masluite, numai „papusarii de la Bucuresti”, vorba regretatului Paler, pot sti.
      A fost Romania o victima atunci cand conducatorii sai de declarau fascisti? Sau atunci cand s-a angajat, in ciuda sugestiilor britanice, sa alimenteze cu petrol contra aur armata germana, care distrugea jumatate de Europa? De ce a ales Romania sa nu ii predea pe evrei Germaniei, ci sa „se ocupe direct” de acestia? Toate argumentele aduse astazi asupra reducerii numarului de victime prin aceasta stratagema nu fac nici cat o ceapa degerata in fata opiniei publice internationale.
      Da, a existat o „cortina de fier”, in spatele careia Romania a fost aruncata laolalta cu toata Europa de Est. Dar daca Romania doreste sa aiba aceeasi imagine cu celelalte state din acesta regiune, ar trebui sa se uite mai atent la ceea ce NU au facut aceste tari. Nu au schimbat tabara, asa cum a facut Romania, incercand probabil sa hipnotizeze pe toata lumea. Churchill, pentru cei care au dorit sa aprofundeze putin cunoasterea faptelor vremii, era renumit pentru declaratiile sale frumoase despre viitorul omenirii. Din pacate, opiniile sale militare insa au fost de nenumarate ori contracarate eficient de strategii militari britanici aflati la carma reala a razboiului. "Cortina de fier" invocata de Romania prin ambasadorul sau de la Londra a aparut ca urmare a  incapacitatii britanice de a sustine o debarcare americana in Europa in 1942. Un atac anglo-american viguros ar fi redus contributia si pretentiile post-conflict ale Uniunii Sovietice. Desigur, nu putem felicita pe rusi  pentru 40 de ani de dictatura in Europa de Est, dar trebuie sa intelegem de ce aceste lucruri s-au intamplat. Diplomatia romaneasca incearca sa ascunda anumite aspecte pentru a face, inca o data, placere gazdelor.
      Excelent politician, Churchill, totusi. Jobenul lui a ramas in istorie, cu stralucirea sa neatinsa de vreme.
      Din pacate pentru romani si Romania, giubenul fermecat producator de panglici si urechiuse de iepuras al ambasadorului roman de la Londra de azi nu isi poate acoperi mai deloc pagubele moliilor.
      Iar sub cupola circului nu mai aplauda nimeni de multa vreme.

Costel Petre

P.S. Ziarul Adevarul (fost Scanteia) publica acest articol. Nu vreau sa comentez. 27.11.2010
 
Pentru că am avut întotdeauna o frică: că Rusia va ataca în mod surprinzător România în toamna târzie. Pentru a ajunge în posesia surselor de petrol.
 
 http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/inregistrare-senzationala-hitler-petrolul-romania-nu-fi-atacat-nici